Dacă îl abordam pe pescarul care continua să meşterească la barca lui, aveam de ales între a-l mitui şi a recurge la violenţă. Pe de altă parte era riscant să mă bizui pe un motor cu probleme. Singura soluţie rămânea furtul, însă motoarele bărcilor de pescuit sunt asigurate împotriva eventualilor hoţi. Forţarea dispozitivului antifurt, pornirea motorului şi plecarea spre Orgoreyn la lumina felinarului de pe chei, deşi nu condusesem în viaţa mea o barcă cu motor, păreau acţiuni de o disperare prostească. Nu mă pricepeam la motoare, dar trăsesem la rame pe lacul Piciorul-Gheţii, în Kerm, iar în docul exterior, între două şalupe, era amarată o barcă cu vâsle. N-am mai stat pe gânduri. Am alergat pe chei, sub razele felinarului, am sărit în barcă, am dezlegat barbeta, am pus vâslele şi am ieşit pe apele agitate ale portului, unde luminile lunecau şi scânteiau pe valuri negre. Când mă depărtasem suficient, m-am oprit din vâslit ca să potrivesc furchetul unei rame, deoarece funcţiona greu şi mă aştepta destulă trudă, deşi speram să fiu cules a doua zi de o patrulă orgota sau de pescari. Aplecându-mă deasupra lui, mi-am simţit întregul trup cuprins de slăbiciune. Am crezut că aveam să leşin şi m-am chircit pe băncuţă. Mă doborâse criza de laşitate? Nu ştiusem însă că laşitatea mea îmi atârnă atât de greu în stomac. Ridicând ochii, am zări în capătul cheiului două siluete ca două crenguţe negre sub îndepărtata strălucire electrică şi atunci am înţeles că ameţeala mea nu era provocată de spaima, ci de o rază paralizantă.

Una dintre siluete ţinea o armă de foc şi bănuiam că, dacă ar fi fost trecut de miezul nopţii, ar fi tras şi m-ar fi ucis, dar acum detunătura ei sonoră ar fi creat probleme. De aceea folosiseră o armă sonică. Reglată pentru paralizie, putea să-şi extindă câmpul de rezonantă doar la vreo treizeci de metri. Nu ştiam până la ce distanţa era mortală, dar eu fusesem la limită, deoarece eram încovoiat ca un prunc cu colici. Câmpul mă lovise în piept şi abia mai răsuflăm. Probabil că foarte repede aveau să trimită o şalupă după mine să mă termine, aşa încât nu mai puteam pierde vremea gâfâind, aplecat peste vâsle. Întunericul se întindea înapoia şi în faţa mea, şi trebuia să înaintez în beznă. Am făcut-o cu braţele slăbite, privindu-mi palmele pentru a mă asigura că ţineam ramele. Era imposibil să simt ceva. Astfel, pe întuneric, am ieşit în largul mării. Acolo a trebuit să mă opresc. Fiecare lovitură de vâslă îmi sporea amorţeala din braţe. Aveam palpitaţii, iar plămânii uitaseră să mai respire. M-am străduit să vâslesc, dar nu eram sigur dacă braţele mi se mişcau. Apoi am încercat să trag ramele în barcă, însă n-am izbutit. Când reflectorul unei şalupe de patrulare portuare mă descoperi în noapte, aidoma unui fulg de nea pe funingine, n-am fost capabil nici măcar să-mi feresc ochii de raza lui.

Mi-au descleştat degetele de pe vâsle, m-au tras afară din barcă şi m-au întins ca pe un peşte negru pe puntea şalupei. Îi simţeam privindu-mă, dar nu le puteam înţelege vorbele, cu excepţia unei persoane care, după ton, bănuiam că era căpitanul.

— Încă nu-i ora şase, rosti el. Apoi urmă: Ce mă priveşte asta pe mine? Regele l-a exilat, iar eu mă supun poruncilor regelui, şi nu celor ale unui slujitor.

În felul acesta, în ciuda ordinelor radiofonice primite de la oamenii lui Tibe de pe ţărm şi în ciuda argumentelor tovarăşului său, care se temea de represalii, un comandant al patrulei Kuseben m-a traversat golful Charisune şi m-a debarcat în siguranţă în portul Shelt din Orgoreyn. Nu ştiu dacă a făcut-o opunându-şi shifgrethorul oamenilor lui Tibe, care ar fi ucis un ins fără apărare, sau pentru ca avea suflet bun. Nusuth. „Minunile sunt inexplicabile."

M-am sculat în picioare când coasta orgota s-a desprins cenuşie din negurile dimineţii, mi-am silit picioarele să se mişte şi am coborât de pe navă pe străzile Sheltului, dar după câţiva paşi m-am prăbuşit din nou. Când m-am deşteptat, mă găseam în spitalul Comensual din Zona Patru a coastei Charisune, Comensualitatea 24, Sennethny. Am aflat toate acestea pentru că erau gravate, sau brodate, în graiul orgota pe tăblia de la capătul patului, pe suportul veiozei, pe cana metalică, pe noptieră, pe hieburile infirmierelor, pe aşternuturi şi pe pijamaua de pe mine. Un medic a intrat şi mi s-a adresat:

— De ce te-ai împotrivit la dothe?

— Nu eram în dothe, am răspuns eu, am fost într-un câmp sonic.

— Simptomele tale erau ale unei persoane care s-a împotrivit fazei de relaxare post-dothe.

Era un doctor bătrân, autoritar, şi în cele din urmă m-a făcut să recunosc că s-ar putea să fi folosit puterea-dothe pentru a învinge paralizia în timp ce vâsleam, fără să fiu conştient că o făcusem. Apoi, dimineaţa, în decursul fazei thangen, când trebuia să stai nemişcat, mă sculasem şi umblasem, aproape gata să-mi pierd viaţa. Când toate astea au fost stabilite, spre mulţumirea lui, mi-a spus că puteam pleca peste vreo două zile şi a trecut la patul vecin. În urma lui a venit Inspectorul.

În Orgoreyn, în urma fiecărui om vine un Inspector.

— Numele?

Nu l-am întrebat acelaşi lucru. Trebuia să învăţ să trăiesc fără umbre, aşa cum se făcea în Orgoreyn, să nu mă simt jignit şi să nu jignesc în mod inutil. Nu i-am spus însă numele meu de ţinut, pentru că în Orgoreyn nu era utilizat.

— Therem Harth? Nu-i un nume orgota. Ce Comensualitate?

— Karhide.

— Nu este o Comensualitate Orgoreyn. Unde-ţi sunt actele de imigrare şi de identitate?

Unde îmi erau actele?

În mod evident, fusesem jefuit înainte de a fi adus la spital, unde ajunsesem fără documente, haine, încălţăminte sau bani. Când am auzit toate astea mânia mi s-a risipit şi am început să râd. Pe fundul prăpastiei nu există mânie. Inspectorul a fost ofensat de hohotele mele.

— Eşti un vagabond fără identitate! Cum intenţionezi să te întorci în Karhide?

— Într-un sicriu.

— Nu răspunde insolent la întrebările autorităţilor! Dacă nu doreşti să te întorci în ţara ta, vei fi trimis la Ferma de Voluntari, unde sunt destule locuri pentru criminali, vagabonzi, străini şi persoane suspecte. În Orgoreyn n-au ce căuta haimanalele şi elementele subversive. Te sfătuiesc să-ţi declari intenţia de a reveni în Karhide în cel mult trei zile, altfel sunt nevoit să…

— Sunt exilat din Karhide.

Doctorul, care tresărise la auzul numelui meu, l-a tras pe Inspector deoparte şi i-a vorbit în şoaptă. Chipul Inspectorului începu să se acrească precum berea proastă, iar când reveni lângă mine, mi se adresă tărăgănat şi posac:

— Înţeleg deci că-mi veţi declara intenţia de a face o cerere pentru a obţine rezidenţă permanentă în Marea Comensualitate Orgoreyn, urmând ca pe durata deliberării, ca şi după aceea, să ocupaţi o funcţie utilă ca unitate a unei Comensualităţi sau Municipalităţi?

— Da, am răspuns. O dată cu acel cuvânt „permanentă", un adevărat termen-cheie, îmi pierise orice chef de glumă.

După cinci zile mi s-a acordat rezidenţa, fiind înregistrat ca unitate în Municipalitatea Mishnory (pe care o solicitasem), şi am primit adeverinţe temporare de identitate pentru călătoria într-acolo. Probabil că aş fi flămânzit în acele cinci zile dacă bătrânul medic nu m-ar fi ţinut în spital. Era încântat să aibă un prim-ministru al Karhidei în salonul lui, iar primul ministru îi era recunoscător.

Am pornit spre Mishnory ca hamal pe o luntre de uscat, într-o caravană cu peşte proaspăt din Shelt. O călătorie rapidă şi mirositoare, încheiata în cartierele sudice ale lui Mishnory, unde am găsit repede un loc de muncă în antrepozitele frigorifice. Vara se găseşte permanent de lucru în asemenea locuri, la descărcarea, ambalarea, depozitarea şi expedierea produselor perisabile. Eu am fost repartizat în sectorul pescărie şi locuiam într-o insulă de lângă pieţe cu tovarăşii mei de la antrepozite. Era denumită Insula Peştilor şi trăsnea de duhoarea noastră. Munca îmi plăcea însă pentru că stăteam aproape toată ziua în camerele frigorifice.