Asta nu este un lucru al intelectului, este o trăire care a dat putere. Ce înseamnă martir? Cuvântul este acelaşi ca „martor,“ etimologic. Martirul este un martor, pentru că viaţa care trăieşte în el — în Hristos — este mai puternică decât viaţa pe care o avem în mădularele noastre pământeşti stricăcioase. Mai puternic? energetic, nemaisimţind nici chinurile, pentru îndulcirea pe care i-o pricinuieşte dragostea lui Dumnezeu, care-l face mai bine să moară cu Dumnezeu în chinurile cele mai cumplite, decât să se îndulcească de îndulciri stricăcioase, trecătoare, despărţindu-se de Dumnezeu. Dar stricăcios şi trecător nu este numai că azi trăiesc şi mâine mor; stricăcios şi trecător este o calitate a îndulcirii.

Se zice că Dumnezeu este Dragoste, Dumnezeu este Iubire. Atunci omul ce este, dacă-i chipul lui Dumnezeu? Şi omul este dragoste, şi omul este iubire Vedem că până şi păcatele cele mai mari au de-a face cu dragoste şi cu iubire. Omul, fiind făcut în chipul lui Dumnezeu, îşi caută identitatea, cum zicem noi astăzi.

Dumnezeu mai bine decât mine ştie unde-mi este identitatea. Şi când omul urmează cuvântul lui Dumnezeu, când omul continuă cuvântul lui Dumnezeu, se trezeşte dintr-o dată că asta şi voia. Şi voia aşa de înverşunat, aşa de înflăcărat, că este gata şi să moară ca să rămână cu dragostea, cu firea sa în dragoste, decât să cadă în smintirea dragostei pe care acuma o resimte ca smintire.

Deci cuvântul lui Dumnezeu este cultura duhului. Mi-amintesc când am venit în România după mulţi ani. Cineva mi-a vorbit de Părintele Paisie Olaru şi mi-a spus că i-a cerut înainte de moarte un cuvânt pentru tineretul român. Şi aşa cum am auzit eu şi cum reţin, cuvântul ar fi fost cam acesta: ,jSă păzească cuvântul lui Dumnezeu“ Am auzit două-trei cuvinte frumoase despre Părintele Paisie Olaru, dar când am auzit cuvântul lui, nu ştiu de ce l-am îndrăgit foarte mult în inima mea. Şi m-am gândit că ăsta este poate un cuvânt mai mare decât ne dăm seama: ,JSă păzească cuvântul lui Dumnezeu». începem a păzi cuvântul lui Dumnezeu, a-l cultiva la nivelul la care ne găsim. Etic îl înţelegem? Păi etic încercăm să-l păzim, dar aş vrea să atrag atenţia la asta: Nu acolo să rămână mintea noastră, nu acolo să caute, să nu formalizăm — viaţa să căutăm

Există o cercetare duhovnicească pe care trebuie s-o facă omul. Există un «de ce», o întrebare pe care trebuie s-o pună omul. Trebuie să înţelegem sensul şi esenţa lucrurilor. Nu este numai paza unui «Fă asta, nu te gândi de ce, doar să fie aşa, că aşa-i bine!» Dumnezeu nu a spus lui Adam «Să nu mănânci din pomul acela, că asta-i rău!» A explicat lui Adam: «Să nu mănânci din pomul acela, că în ziua în care vei mânca, vei muri».1 Şi vedem că de o anume moarte a şi murit, deşi trupul mai avea să-şi trăiască un termen până la moarte, dar în duh a murit, s-a despărţit de Dumnezeu, s-a învrăjbit cu Dumnezeu. în loc să se bucure de venirea lui Dumnezeu, s-a înfricoşat, s-a ruşinat şi s-a ascuns Noţiunile astea de frică, de ruşine, de ascundere sunt foarte mari

Aşadar, să păzească cuvântul lui Dumnezeu. Noi începem prin a păzi cuvântul aşa cum ne taie capul. Dar aş vrea să îndemn pe fraţii şi pe surorile mele să înţeleagă, să năzuiască, să caute în rugăciune mai departe decât ce ne taie capul astăzi Că nu este numai o păzire a unui cuvânt -

24

etică, cuvântul nu este o poruncă morală, deşi are şi efectul ăsta, dar e numai un efect, şi efect secundar. Este Cuvânt de Viaţă. Păzind cuvântul lui Dumnezeu, dăm posibilitatea acestui cuvânt să sălăşluiască în noi şi să petreacă în noi Şi descoperim că acesta este cuvântul care pe noi ne păzeşte.

Până la urmă cine păzeşte pe cine? Omul păzeşte cuvântul lui Dumnezeu? Mai adevărat, cuvântul pe care-l păzesc, pe mine mă păzeşte. Şi nu numai mă păzeşte, ci mă duce mai departe. Cât de departe? Spune Scriptura că trupul şi sângele nu pot moşteni Împărăţia Cerurilor, împărăţia Cerurilor nu este în trup şi sânge, în mâncări şi în înfrânâri: este împărăţia Duhului. Scris este — tot de Apostolul Pavel, căruia i s-au dezvăluit taine adânci — căci: «Ochi n-au văzut şi urechi n-au auzit, şi nu s-a suit la inima omului ce a pregătit Dumnezeu celor care-L iubesc pe El».1 Dacă ochi n-au văzut şi urechi n-au auzit, dacă n-a intrat în inima omului, cum putem noi să mergem către acestea pe care nu le vedem şi nu le auzim? Sunt aşa departe de noi, că nimica omenesc nu le poate înţelege. Cultura Cuvântului tocmai către acest nevăzut, neauzit, neînchipuit de om conduce. Cuvântul lui Dumnezeu vine din împărăţia Cerurilor, şi nu numai că ne păzeşte, dar ne şi duce în împărăţia Cerurilor.

Ce este împărăţia Cerurilor17 Mântuitorul zice: «Să nu căutaţi la dreapta şi la stânga. împărăţia este în voi».2 împărăţia este în om, şi cuvântul lui Dumnezeu caută să sălăşluiască în om. Omul este la început ca un animal, fără nimica peiorativ; adică trăind în viaţa materiei, în viaţa animalică, dar spre deosebire de alte animale care vieţuiesc ca noi pe pământ, care se nasc ca noi pe pământ, care cresc ca noi şi aparent mor ca noi (adică noi ca ele), spre deosebire de aceste animale vedem în năzuinţa aceasta a omului, în poftele acestea, de neîmplinit prin nimica material în om, vedem căutarea aceasta, care trădează chipul dumnezeiesc în om.

Omul niciodată nu se va putea satisface pe pământul acesta, nici cu cele mai mari plăceri, nici cu cele mai groaznice păcate, nici cu cele mai mari înfăptuiri ale istoriei, ci poate să moară deznădăjduit, chiar fiind împlinit în toate; fiindcă alta năzuieşte omul, dar nu poate atinge. Trup şi sânge nu pot moşteni lucrurile acestea, pe care trupul şi sângele nu le pot vedea, nu le pot auzi, nu le pot percepe, nu le pot intui, decât un firicel vag. Dar cultivând în noi acest cuvânt, însuşi cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul descoperă ceea ce este El.

Revin la ceea ce numim poruncile lui Hristos, ce spuneam la început, că nu sunt ca cele ale Vechiului Legământ, deşi am arătat că şi Vechiul Legământ indica ceva mai departe decât doar o lege, un Rai. Cuvântul lui Hristos este trecerea de la disciplină la viaţă Spune Evanghelia Sfântului Ioan: «Legea prin Moisi s-a dat, dar harul şi adevărul prin Iisus Hristos a venit».1

Aş vrea să revin la un nivel mai concret acuma, păzind cuvântul lui Dumnezeu. Dar Cuvântul trup S-a făcut şi cuvântul se împărtăşeşte omului prin toate simţurile, prin cuvânt, aşa cum înţelegem noi, oarecum informativ, dacă vreţi, dar fiindcă este vorba de viaţă, cuvântul se împărtăşeşte numai în vieţuire. Nu este destul omului să studieze Scriptura, ca un studiu abstract, nu este destul omului să trăiască o viaţă îmbisericită, să-şi împodobească casa cu icoane, sâ asculte muzică duhovnicească, bisericească, să înlocuiască o cultură omenească cu o cultură îmbisericită

26

Dumnezeu, Care ne-a făcut şi Care ştie din ce suntem făcuţi, ştie că suntem trup şi sânge. Cuvântul trup s-a făcut,1 în mai multe sensuri Cuvântul cel mai înainte de veci, Care se numeşte şi Fiul lui Dumnezeu, Care este însuşi Dumnezeu, S-a întrupat în istoria aceasta, S-a născut aşa cum m-am născut şi eu, a copilărit aşa cum am copilărit şi eu, a trăit şi a suferit aşa ca mine, a murit aşa cum voi muri şi eu, a înviat aşa cum eu nu pot învia, S-a înălţat la Ceruri şi sade de-a dreapta Tatălui, şi a creat prin aceasta o cale către dreapta Tatălui pentru mine

Şi când vorbesc de «mine» nu vorbesc de cel care vă vorbeşte. Vorbesc de tine. Că şi tu eşti un «eu», orişicine vei fi. Deci Cuvântul trup S-a făcut, spre împărtăşire, şi ca trup ni se împărtăşeşte. Unul din cuvintele mântuitoare ale Domnului a fost că Pâinea Vieţii avea să fie El însuşi. în Evanghelia de la loan avem cuvintele. «Cine mănâncă trupul Fiului Omului şi bea sângele Lui are viaţă vecinică».2 Şi chiar spune mai departe. «Cine mănâncă trupul Fiului Omului şi bea sângele Lui, petrece întru Mine şi Eu întru el».3 Şi zice «Cine nu mănâncă trupul Fiului Omului şi nu bea sângele Lui, nu are viaţă în sine».4 Acest Trup şi Sânge este poate esenţa cea mai concentrată a Bisericii. Nu ştiu cum să o exprim. Doresc, şi mă rog Domnului ca să pună în inimile voastre să se înţeleagă cuvântul pe care vreau să-l spun Acolo unde mă poticnesc eu, înţelegerea voastră să meargă mai departe şi să întregească ce nu ajung eu să exprim.


Перейти на страницу:
Изменить размер шрифта: