— Nimic? Teoria ta nu înseamnă nimic?

— Pune-o în balanţă cu libertatea unui singur spirit omenesc, spuse el, întorcându-se către ea. Care va cântări mai greu? Poţi să-mi spui? Eu nu pot.

— Vreau să prezint un proiect, spuse Bedap, din partea Sindicatului de Iniţiativă. Ştii că de aproape douăsprezece decade ne aflăm în contact radio cu Urras…

— Împotriva recomandărilor acestui consiliu, a Federaţiei pentru Apărare şi a votării majoritare a Listei!

— Da, răspunse Bedap, măsurându-l pe vorbitor din cap până în picioare, dar fără a protesta pentru întrerupere.

Nu existau nici un fel de reguli pentru procedurile parlamentare la întrunirile CPD. Uneori, întreruperile erau mult mai frecvente decât declaraţiile. Procedura, comparată cu o conferinţă de conducere bine condusă, era o halcă de carne crudă pusă alături de o schemă de conectare. Oricum, carnea crudă funcţionează mai bine la locul său decât ar face-o o astfel de diagramă — În interiorul unui animal viu.

Bedap îi cunoştea pe toţi vechii lui oponenţi din Consiliul de Import-Export; se împlineau trei ani de când tot trecea pe acolo şi se lupta cu ei. Vorbitorul acesta era nou, un om tânăr, probabil repartizat nu de mult, prin loterie, pe lista CPD. Bedap îl mai cercetă o dată, binevoitor şi continuă.

— Haideţi să nu mai reluăm vechile certuri. De acord? Vă supun atenţiei ceva nou. Am recepţionat un mesaj interesant de la un grup de pe Urras. A venit pe lungimea de undă utilizată de contactele noastre de acolo, dar nu la ora stabilită şi a fost un semnal slab. Se pare că a fost trimis dintr-o ţară numită Benbili, nu din A-Io. Grupul se autointitulează "Societatea Odoniană". Se pare că este vorba de odonieni de după Colonizare, existând sud o anumită formă în golurile legislaţiei şi guvernului de pe Urras. Mesajul lor a fost adresat "fraţilor de pe Anarres." Îl puteţi citi în buletinul Sindicatului; este interesant. Ne întreabă dacă li se îngăduie să trimită oameni aici.

— Să trimită oameni aici? Să-i lăsăm pe Urrasieni să vină aici? Ca spioni?

— Nu, în calitate de colonişti.

— Vor reînceperea Colonizării. Aşa este, Bedap?

— Spun că sunt hăituiţi de guvernul lor şi speră să…

— … reînceapă Colonizarea! Pentru fiecare profitor care se denumeşte odonian?

Relatarea integrală a unei dezbateri manageriale anarresiene ar fi dificilă; se derula foarte repede, adesea mai mulţi oameni vorbind deodată, fiecare destul de concis, cu mult sarcasm, cu multe lucruri nerostite. Tonul era emoţional, de multe ori deosebit de personal, se ajungea la final, dar nu se trăgea nici o concluzie. Era ca o discuţie contradictorie între fraţi, sau între gânduri într-o minte nedecisă.

— Dacă îi lăsăm pe aceşti aşa-zişi odonieni să vină, cum au de gând să ajungă aici?

Se înscrise la cuvânt oponentul de care se temea Bedap, femeia aceea rece, inteligentă pe nume Rulag. Ea fusese cel mai inteligent adversar al lui din consiliu, în acel an. Bedap se uită spre Shevek, care participa la acest consiliu pentru prima dată, pentru a-i atrage atenţia asupra ei. Cineva îi spusese lui Bedap că Rulag e ingineră şi descoperise la ea claritatea şi pragmatismul minţii inginerului, plus ura mecanicistului pentru complexitate şi neregularitate. Rulag se opunea Sindicatului de Iniţiativă în fiecare problemă, inclusiv aceea a dreptului său de a exista. Argumentele ei erau fondate şi Bedap o respecta. Uneori, când o auzea vorbind despre forţa planetei Urras şi despre pericolul de a negocia cu cei puternici de pe poziţia celor slabi, chiar o credea.

Pentru că erau momente în care Bedap se întreba, în sinea lui, dacă nu cumva el şi cu Shevek, atunci când se întâlniseră în iarna lui '68 şi discutaseră mijloacele prin care un fizician frustrat poate să-şi tipărească opera şi să comunice cu fizicienii de pe Urras, nu declanşaseră un lanţ de evenimente incontrolabile. Când, până la urmă, stabiliseră contactul radio, urrasienii se dovediseră mult mai dornici să discute, să schimbe informaţii, decât se aşteptaseră. Iar când au primit rapoarte scrise ale acestor schimburi, opoziţia pe Anarres fusese mult mai virulentă decât îşi închipuiseră. Oamenii din ambele lumi le acordau mult mai multă atenţie decât era cazul. Atunci când duşmanul te îmbrăţişază entuziast, iar concetăţenii tăi te resping fără milă, e greu să nu te întrebi dacă nu cumva eşti, de fapt; un trădător.

— Presupun că ar veni pe una din navele de transport, răspunse el. Ca nişte buni odonieni, ar veni cu o ocazie. Doar dacă guvernul lor, sau Consiliul Guvernelor Mondiale le permite. Îi vor lăsa, oare? Oare arhiştii le vor face o favoare anarhiştilor? Asta aş vrea eu să aflu. Dacă am invita un grup mic, şase sau poate opt, din aceşti oameni, ce s-ar întâmpla acolo?

— Lăudabilă curiozitate, spuse Rulag. De acord, am cunoaşte mai bine pericolul dacă am cunoaşte mai bine ce se întâmplă în realitate pe Urras. Dar pericolul rezidă în actul descoperirii.

Rulag se ridică în picioare, sugerând prin aceasta că doreşte să păstreze cuvântul mai mult de câteva secunde. Bedap făcu cu ochiul şi se uită din nou spre Shevek, care şedea alături. "Fereşte-te de asta!" murmură el. Shevek nu reacţionă în nici un fel, dar, de obicei, era rezervat si chiar ruşinos la întruniri, insignifiant dacă nu era cumva mişcat în profunzime de ceva, în care caz se dovedea un vorbitor surprinzător de bun. Dar, în timp ce Rulag vorbea, Bedap observă că, deşi i se adresa lui, era cu ochii aţintiţi asupra lui Shevek.

— Sindicatul vostru de Iniţiativă, începu ea, accentuând pronumele, a procedat la construirea unui emiţător, la efectuarea de transmisii către Urras şi la recepţionarea de mesaje de la ei, precum şi la publicarea comunicaţiilor efectuate. Aţi făcut toate astea împotriva recomandărilor majorităţii CPD şi protestelor tot mai vehemente din partea întregii Confrerii. Până acum nu au avut loc nici un fel de represiuni împotriva instalaţiilor şi a voastră, în parte, cred, pentru că noi, odonienii ne-am dezobişnuit de ideea că un individ poate porni pe o cale dăunătoare celorlalţi, persistând pe aceasta în ciuda tuturor sfaturilor şi protestelor. Este un eveniment rar. De fapt, voi sunteţi primii dintre noi care vă purtaţi în felul în care criticii arhişti au prezis întotdeauna că se vor purta oamenii într-o societate fără legi: cu o totală lipsă de responsabilitate faţă de bunăstarea societăţii. Nu îmi propun să mă refer din nou la răul pe care l-aţi făcut deja, predarea de informaţii ştiinţifice unui inamic puternic, recunoaşterea slăbiciunilor noastre, reprezentată de toate transmisiile voastre către Urras. Dar acum, gândindu-mă că ne-am obişnuit cu toate astea, propuneţi ceva mult mai rău. Care e diferenţa, veţi spune, dintre a discuta cu o mână de urrasieni pe unde scurte şi a vorbi cu ei aici, la Abbenay? În ce constă deosebirea? Care este deosebirea dintre o uşă închisă şi o uşă deschisă? Haideţi să deschidem uşa! Asta spune el, ammari. Să deschidem uşa, să-i lăsăm pe urrasieni să vină! Sase sau opt pseudo-odonieni pe nava următoare. Şaizeci sau optzeci de profitori pe următoarea, să ne cerceteze şi să vadă cum putem fi împărţiţi ca proprietate între naţiunile de pe Urras. Iar la următoarea cursă vor veni şase, ori opt sute de nave de război, înarmate: tunuri, soldaţi, o forţă de ocupaţie. Sfârşitul lui Anarres, sfârşitul Promisiunii. Speranţa noastră s-a aflat şi se află, de o sută şaptezeci de ani, în Termenii Colonizării: Nici un urrasian nu coboară de pe navă, cu excepţia Coloniştilor, atunci şi întotdeauna. Nici un fel de amestec. Nici un contact. A abandona acel principiu acum înseamnă să le spui tiranilor pe care i-am înfrânt cândva: "Experimentul a eşuat! Veniţi pentru a ne înrobi din nou!

— În nici un caz! interveni Bedap, prompt. Mesajul este limpede: Experimentul a reuşit, suntem, acum, suficient de puternici să vă facem faţă ca egali.