— Vrei să-l aranjezi, ca să pot pleca de la Burlaci? Nu-mi place acolo.

Poate că nu fusese cea mai romantică cerere de căsătorie cu putinţă, dar lui Jessie îi plăcuse.

Baley îşi putea reaminti un singur episod în care obişnuita ei veselie o părăsise complet, iar ocazia aceea implicase numele femeii. Era în primul lor an de căsătorie, iar copilul încă nu apăruse. De fapt, fusese chiar luna când îl concepuseră pe Bentley. (Clasificarea lor CI[2], statutul valorilor genetice şi poziţia bărbatului în Departament îi dădeau dreptul la doi urmaşi, dintre care primul putea fi conceput în primul an de căsătorie.) Poate că, aşa cum se gândise Baley retrospectiv, sarcina incipientă ar fi putut explica parţial neobişnuita nervozitate a lui Jessie.

Femeia fusese niţel nemulţumită din cauza faptului că Baley întârzia mult peste orele de program.

— Este jenant, îi spusese, să cinez singură la cantină în fiecare seară.

Baley se simţea obosit şi indispus.

— De ce? replicase el. Cu ocazia asta poţi cunoaşte diverşi celibatari foarte simpatici.

Desigur, ea replicase imediat:

— Ce crezi, Lije Baley, că nu i-aş putea atrage să-mi facă curte? Poate că motivul fusese oboseala lui, sau poate faptul că Julius Enderby, un fost coleg de şcoală, urcase încă o treaptă pe scara C a clasificărilor, în vreme ce el rămăsese pe loc… Sau poate că motivul fusese pur şi simplu plictiseala de a o vedea pe Jessie străduindu-se să se comporte ca personajul biblic al cărui nume îl purta, în ciuda faptului că avea cu totul alt caracter, pe care nu şi l-ar fi putut schimba niciodată.

În tot cazul, Baley răspunsese muşcător:

— Cred că ai putea, dar nu cred că vei încerca. Aş prefera să-ţi dai uitării numele şi să fii tu însuţi.

— O să fiu aşa cum îmi place!

— A încerca să fii Jezebel nu-ţi va aduce nici un câştig. Şi dacă vrei să ştii adevărul, numele nu înseamnă deloc ceea ce pari să crezi. Izabela din Biblie a fost o soţie credincioasă şi virtuoasă. Nu se ştie să fi avut amanţi, nu participa la orgii şi nici nu încălca morala epocii.

Jessie îl privise furioasă.

— Nu-i adevărat! Am auzit expresia „o Izabelă sulemenită”[3] şi ştiu prea bine Ce-nseamnă.

— Poate că aşa crezi tu, dar ar fi mai bine să m-asculţi. După ce soţul Izabelei, regele Ahab, a murit, fiul lor, Ioram, a devenit rege. Una dintre căpeteniile oştirii sale, Iehu, s-a revoltat împotriva lui şi l-a asasinat. După aceea, Iehu a mers la Izreel, unde locuia bătrâna regină-mamă, Izabela. Izabela a auzit de venirea lui şi ştia că voia s-o ucidă. Mândră şi curajoasă, s-a fardat şi s-a îmbrăcat cu hainele cele mai bune, pentru ca să-l poată întâmpina ca o regină sfidătoare şi arogantă. Iehu a poruncit să fie azvârlită de la fereastra palatului şi omorâtă, dar, după părerea mea, ea şi-a întâmpinat moartea cu demnitate. De aceea oamenii folosesc expresia „o Izabelă sulemenită”, chiar dacă nu ştiu la ce se referă.

În seara următoare, Jessie îl interpelase cu glas scăzut:

— Am citit Biblia, Lije.

— Poftim?

Pentru o clipă, Baley fusese cu adevărat surprins.

— Părţile legate de Izabela.

— Ah… Jessie, iartă-mă dacă te-am jignit. M-am comportat ca un copil.

— Nu, nu. (Ea împinsese braţul cu care bărbatul vrusese să-i cuprindă talia şi se aşezase pe canapea, băţoasă şi severă, păstrând un spaţiu evident între ei.) Am dorit să ştiu adevărul. Nu vreau să fiu păcălită fiindcă nu-l ştiu. De aceea am citit despre Izabela. A fost o femeie rea, Lije.

— Ei bine, capitolele acelea au fost scrise de inamicii ei. Nu cunoaştem şi reversul medaliei.

— I-a ucis pe toţi proorocii Domnului pe care i-a putut găsi.

— Aşa susţin ei…

Baley îşi pipăise buzunarele în căutarea unei lame de gumă de mestecat. În ultima vreme abandonase obiceiul acela, deoarece Jessie îi spusese că, asociat feţei lui prelungi şi ochilor căprui şi trişti, îl făcea să semene cu un cal bătrân care se înecase cu un smoc de iarbă pe care nu-l putea nici înghiţi, nici scuipa afară.

— Dacă vrei să auzi poziţia apărării, urmase el, îţi pot oferi unele argumente. Izabela preţuia religia strămoşilor ei, care se stabiliseră în regiunea aceea cu mult înainte de sosirea evreilor. Evreii aveau propriul lor Dumnezeu, care era o divinitate exclusivă. Ei nu se mulţumeau să-L venereze, ci voiau ca toţi din jur să facă la fel.

Izabela era conservatoare şi susţinea vechile tradiţii în faţa celor noi. Noile credinţe aveau un conţinut moral superior, dar cele vechi erau mai satisfăcătoare din punct de vedere afectiv. Faptul că a ucis preoţi nu dovedeşte decât că aparţinea epocii ei. Pe atunci, aceea era metoda obişnuită de face prozeliţi. Dacă ai citit Cartea Regilor, îţi aminteşti că Ilie (cel care are acelaşi nume cu al meu) s-a întrecut cu 850 de prooroci ai lui Baal, pentru a vedea care poate să pogoare foc din ceruri. Ilie a câştigat şi imediat a poruncit mulţimii de privitori să-i ucidă pe cei 850 de baaliţi. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Jessie îşi muşcase uşor buza inferioară şi replicase:

— Dar ce părere ai despre via lui Nabot, Lije? Nabot nu supăra pe nimeni, dar a refuzat să-şi vândă via regelui. Atunci Izabela a pus martori să jure strâmb şi să susţină că Nabot a comis blasfemie sau aşa ceva.

— I-a „hulit pe Dumnezeu şi pe rege”, cită Baley.

— Da. Aşa că l-au executat şi i-au confiscat via.

— A fost un lucru rău. Desigur, în epoca modernă, cazul lui Nabot ar fi fost soluţionat mult mai simplu. Dacă Oraşul i-ar fi dorit proprietatea, sau chiar dacă vreuna dintre naţiunile medievale i-ar fi dorit-o, tribunalul ar fi decis evacuarea lui, cu forţa dacă ar fi fost necesar, plătindu-i preţul pe care l-ar fi considerat de cuviinţă. Regele Ahab nu deţinea asemenea soluţii, totuşi varianta Izabelei n-a fost corectă. Singura ei scuză poate fi că Ahab era furios şi nefericit din cauza situaţiei, iar ea a considerat că dragostea faţă de soţ era mai presus de bunăstarea lui Nabot. Îţi repet, a fost arhetipul soţiei credincioa…

Jessie se trăsese şi mai departe de el, învăpăiată la faţă şi mânioasă.

— Eşti rău şi răutăcios!

Bărbatul o privise de-a dreptul stupefiat.

— Ce-am făcut? Ce-i cu tine?

Ea părăsise apartamentul fără să-i răspundă şi-şi petrecuse seara şi jumătate din noapte la nivelurile video subeterice, trecând bosumflată de la un spectacol la altul şi utilizându-şi raţiile pe două luni (plus pe a soţului ei, numai ca să-i facă în ciudă).

Când revenise în apartament, Lije nu dormea, însă ea nu-i adresase nici un cuvânt.

Târziu, mult mai târziu, Baley îşi dăduse seama că el distrusese complet o parte importantă din viaţa lui Jessie. Numele Izabela semnificase pentru femeie ceva aţâţător de imoral, constituind o contrabalansare minunată pentru trecutul ei puritan şi mai mult decât respectabil. Îi conferea un parfum de licenţiozitate pe care-l adora.

Acum însă senzaţia aceea fusese spulberată. Jessie nu-şi mai pomenise niciodată prenumele real faţă de Lije, faţă de prietenii ei şi, poate, din câte ştia Baley, nici faţă de ea însăşi. Se numea Jessie şi se iscălea ca atare.

O dată cu trecerea zilelor, reîncepuse să-i vorbească, iar după vreo săptămână relaţia lor redevenise normală şi, în ciuda inevitabilelor dezacorduri ce mai apăruseră ocazional, nimic nu mai atinsese vreodată intensitatea aceea neplăcută.

O singură dată existase o referire indirectă la incidentul respectiv, pe când Jessie era însărcinată în luna a opta. Îşi părăsise postul de asistentă dietetician la cantina A-23 a Secţiunii şi, beneficiind de mult timp liber, şi-l umplea cu speculaţii şi pregătiri pentru naşterea copilului.

Într-o seară se adresase soţului ei:

— Ce părere ai despre Bentley?

— Scuză-mă, n-am fost atent, răspunsese Baley ridicând ochii de la teancul de documente pe care îl luase ca să lucreze acasă.

Era nevoit să muncească suplimentar, deoarece în curând avea să mai existe o gură de hrănit, salariul lui Jessie nu mai exista, iar propria lui promovare la nivelurile de non-funcţionar părea la fel de îndepărtată ca şi până atunci.