— Pare să fie un cerc vicios.

— Nu tocmai. Obiecţiile faţă de intrarea în Oraşul New York sunt valabile pentru spaţialii umani. Spaţialii roboţi reprezintă cu totul altceva.

„Uit mereu asta, fir-ar a naibii”, îşi spuse Baley.

— Chiar aşa? făcu el cu glas tare.

— Chiar aşa, încuviinţă R. Daneel. În mod firesc, noi suntem mai flexibili, cel puţin în această privinţă. Putem fi proiectaţi pentru adaptarea la o viaţă terestră. Având din construcţie un aspect exterior foarte similar celui uman, am putea fi acceptaţi ca pământeni, obţinând în modul acesta o imagine de aproape asupra vieţii lor.

— Tu însuţi…, începu Baley înţelegând brusc.

— Sunt un astfel de robot. Vreme de un an, dr. Sarton a lucrat la proiectarea şi construirea de roboţi precum cei descrişi anterior. Eu am fost primul dintre roboţii lui şi, până acum, singurul. Din nefericire, instruirea mea nu este încă terminată. Ca rezultat al acestei crime, am fost nevoit să îmi intru prematur în rol.

— Prin urmare, nu toţi roboţii spaţiali sunt ca tine? Vreau să zic, unii arată mai mult ca nişte maşini şi mai puţin ca oamenii. Aşa-i?

— Bineînţeles. Aspectul exterior depinde de funcţia robotului. Propria mea funcţie necesită un aspect foarte asemănător omului, dar alţi roboţi sunt diferiţi, deşi toţi sunt umanoizi. În tot cazul, sunt mult mai umanoizi decât modelele deplorabil de primitive pe care le-am văzut în magazinul de pantofi. Aşa arată toţi roboţii voştri?

— Mai mult sau mai puţin. Nu-ţi plac?

— Bineînţeles că nu îmi plac. Este dificil să accept ca egală intelectual o parodie grosolană a formei umane. Fabricile voastre nu pot realiza modele mai bune?

— Sunt sigur că pot, Daneel, dar cred că pur şi simplu noi preferăm să ştim când avem de-a face cu un robot, şi când nu.

Rostind cuvintele acelea, privi direct în ochii robotului. Erau luminoşi şi umezi, la fel ca ai oricărei fiinţe umane, totuşi lui Baley i se păru că uitătura lor era constantă şi nu oscila uşor de la un punct la altul, ca la oameni.

— Sper că în timp, vorbi R. Daneel, voi ajunge să înţeleg punctul acesta de vedere.

Pentru o clipă lui Baley i se păru că detectează sarcasm în propoziţia aceea, apoi alungă posibilitatea respectivă.

— În tot cazul, urmă R. Daneel, dr. Sarton a văzut limpede faptul că era un caz C/Fe.

— „Ce fe”? Ce-i asta?

— Simbolurile chimice pentru elementele carbon şi fier, Elijah. Carbonul reprezintă baza vieţii omului, iar fierul este baza existenţei roboţilor. Expresia C/Fe se utilizează atunci când doreşti să te referi la o societate care combină cele mai bune” caracteristici ale ambelor culturi, privite ca egale, totuşi paralele.

— „Ce fe”… O scrieţi cu o cratimă, sau cum?

— Nu, Elijah. Modalitatea acceptată este cu o liniuţă diagonală între cele două simboluri. Nu reprezintă pe nici una, ci o combinaţie a lor, fără existenţa vreunei priorităţi.

Fără să vrea, Baley se trezi interesat. Pe Pământ, educaţia oficială nu includea practic nici o informaţie despre istoria sau sociologia Lumilor Exterioare, după momentul Marii Rebeliuni care le adusese independenţa faţă de planeta-mamă. Desigur, în cele mai populare cărţi-film de dragoste apăreau personaje de pe Lumile Exterioare: magnatul coleric şi excentric aflat în vizită pe Pământ, moştenitoarea frumoasă, invariabil cucerită de farmecul pământeanului şi al cărei dispreţ era în cele din urmă înecat de iubire, şi arogantul rival spaţial, ticălos şi învins cu regularitate. Erau însă filme lipsite de orice valoare, deoarece negau până şi cele mai elementare şi binecunoscute adevăruri: că spaţialii nu intrau niciodată în Oraşe şi că femeile spaţiale nu vizitau practic niciodată Pământul.

Pentru prima dată în viaţă, Baley fu stârnit de o curiozitate stranie. Cum era, de fapt, viaţa spaţialilor?

Se strădui să-şi readucă gândurile la subiectul curent.

— Cred, rosti el, că înţeleg unde vrei s-ajungi. Sarton a atacat problema convertirii Pământului la C/Fe dintr-un unghi nou şi promiţător. Grupurile noastre conservatoare, medievaliştii, cum îşi spun ei, au intrat în panică şi s-au temut că el ar putea avea succes. De aceea l-au ucis. Aceasta este motivaţia care face să fie un complot organizat, nu un simplu act izolat de violenţă. Corect?

— Da, Elijah, cam aşa aş fi descris şi eu situaţia.

Baley şuieră gânditor în barbă. Răpăi uşor pe tăblia mesei cu degetele sale prelungi, apoi clătină din cap.

— Nu ţine. Nu ţine deloc.

— Scuză-mă, dar nu te înţeleg.

— Încerc să-mi imaginez tabloul general. Un pământean intră în Oraşul Spaţial, se duce la Sarton, îl împuşcă şi pleacă. Pur şi simplu, nu văd cum ar reuşi s-o facă. Poarta de acces în Oraşul Spaţial este în mod sigur păzită.

R. Daneel încuviinţă din cap.

— Cred că putem afirma fără teama de a greşi că nici un pământean nu ar fi putut trece în mod ilegal prin ea.

— Şi atunci, unde ajungi în felul ăsta?

— Dacă poarta de acces ar fi singura modalitate de a pătrunde în Oraşul Spaţial din Oraşul New York, Elijah, am ajunge într-o situaţie confuză.

Detectivul îşi privi gânditor partenerul.

— Nu mă prind ce vrei să zici. Este singura legătură între cele două.

— Singura legătură directă, da. R. Daneel aşteptă o clipă, după care continuă: Nu înţelegi ce spun, aşa este?

— Aşa-i, nu te-nţeleg defel.

— Ei bine, dacă nu te va ofensa, voi încerca să îţi explic. Poţi să îmi dai o foaie de hârtie şi ceva de scris? Mulţumesc. Uite, partenere Elijah, voi desena un cerc mare şi îl voi numi „Oraşul New York”. După aceea, tangent cu el, voi desena un cerc mai mic şi îl voi numi „Oraşul Spaţial”. Aici, în punctul de tangenţă, desenez o săgeată şi o numesc „Barieră”. Vezi altă legătură între ele?

— Evident că nu văd, replică Baley. Nici nu există.

— Dintr-un punct de vedere, spuse robotul, mă bucur să te aud spunând aceasta. Concordă cu ceea ce am fost învăţat despre modurile de gândire terestră. Bariera este singura conexiune directă. Dar atât Oraşul New York, cât şi Oraşul Spaţial sunt deschise în toate direcţiile spre ţinutul din jurul lor. Este posibil ca un pământean să părăsească Oraşul New York prin una dintre numeroasele sale ieşiri şi să străbată ţinutul exterior spre Oraşul Spaţial, unde nu îl va opri nici o barieră.

Vârful limbii lui Baley atinse buza superioară şi rămase acolo pentru o clipă. După aceea, detectivul repetă:

— Să străbată ţinutul exterior?

— Da.

— Ţinutul exterior! Singur?

— De ce nu?

— Pe jos?

— Fără îndoială. Mersul pe jos ar oferi şanse maxime de a nu fi detectat. Crima a avut loc în zorii zilei şi călătoria a fost neîndoios întreprinsă în orele dinaintea răsăritului.

— Imposibil! în tot Oraşul nu există nici un om care s-o facă. Să părăsească Oraşul? Singur?

— Da, sunt de acord, în circumstanţe obişnuite, ar părea improbabil. Noi, spaţialii, ştim asta şi de aceea păzim doar poarta de acces. Chiar şi în timpul Marii Revolte, oamenii voştri au atacat numai bariera care proteja poarta. Nici unul nu a părăsit Oraşul New York.

— Şi atunci?

— Acum însă avem de a face cu o situaţie ieşită din comun. Nu este vorba despre asaltul orbesc al unei gloate ce urmează linia minimei rezistenţe, ci de tentativa organizată a unui grup restrâns de a lovi în mod deliberat în punctul neprotejat. Astfel se explică modul în care, aşa cum spui tu, un pământean a putut să intre în Oraşul Spaţial, să se apropie de victima sa, să o ucidă şi să plece. A atacat printr-o pată complet oarbă a defensivei noastre.

— Mi se pare improbabil, clătină Baley din cap. Aţi făcut ceva pentru a verifica ipoteza asta?

— Da. Comisarul vostru a fost prezent aproape imediat după crimă…

— Ştiu. Mi-a spus.

— Detaliul acesta, Elijah, constituie un alt exemplu al alegerii momentului crimei. Comisarul vostru cooperase în trecut cu dr. Sarton şi era pământeanul cu care dr. Sarton plănuia să facă primele aranjamente referitoare la infiltrarea de R-i ca mine în Oraşele voastre. Întâlnirea din dimineaţa aceea fusese stabilită tocmai în scopul respectiv. Bineînţeles, crima a stopat planurile, cel puţin temporar, iar faptul că ea s-a petrecut tocmai când comisarul vostru se afla în Oraşul Spaţial a făcut incidentul mai dificil şi mai stânjenitor pentru Pământ şi pentru oamenii voştri. Începusem însă să spun altceva. I-am spus comisarului vostru: „Asasinul a traversat probabil ţinutul exterior.” Aidoma ţie, el a replicat „Imposibil”, sau poate „Inimaginabil”. Desigur, era foarte tulburat şi poate că din acest motiv i-a venit greu să înţeleagă ideea esenţială. I-am cerut totuşi să înceapă aproape imediat să verifice această ipoteză.