— Cunoaşteţi motivele restricţionării.

— Atunci ce-i de făcut? Este un cerc vicios.

— Ce părere aveţi despre emigrarea pe alte planete? în Galaxie există o sută de miliarde de stele. Se estimează că o sută de milioane de plante sunt locuibile sau pot fi terraformate pentru a fi locuibile.

— Ridicol!

— De ce? exclamă vehement Fastolfe. De ce vi se pare o sugestie ridicolă? în trecut, pământenii au colonizat planete. Mai mult de treizeci dintre cele cincizeci de Lumi Exterioare, inclusiv planeta mea de origine, Aurora, au fost colonizate direct de pământeni. Nu mai este posibilă colonizarea?

— Păi…

— Nu-mi puteţi oferi un răspuns? Poate că nu mai este posibilă tocmai din cauza dezvoltării culturii Oraşelor. Înainte de existenţa Oraşelor, viaţa oamenilor pe Pământ nu era atât de specializată încât ei să nu se poată desprinde şi s-o ia de la început pe altă planetă. Au şi făcut-o — de treizeci de ori. Acum însă pământenii sunt atât de cocoloşiţi, atât de protejaţi în cavernele de oţel care-i întemniţează, încât sunt legaţi pe vecie de Terra. Dumneavoastră, domnule Baley, nu puteţi nici măcar să credeţi că un locuitor al Oraşului New York poate fi capabil să traverseze un teren aflat sub cerul liber pentru a ajunge în Oraşul Spaţial. În cazul acesta, traversarea spaţiului cosmic pentru a ajunge la altă planetă trebuie să reprezinte o imposibilitate ridicată la pătrat. Civismul distruge Pământul!

— Şi ce dacă? ripostă furios detectivul. În ce fel vă priveşte asta pe dumneavoastră? Este problema noastră. O vom soluţiona. Dacă nu, este drumul pe care ni l-am ales spre Iad.

— Preferaţi „drumul pe care vi l-aţi ales spre Iad”, drumului ales de alţii spre Rai, aşa este? Bănuiesc ce simţiţi. Nu-i plăcut să asculţi predicile unui străin. Cu toate acestea, îmi doresc ca şi dumneavoastră să ne puteţi predica, deoarece noi înşine ne confruntăm cu o problemă, destul de analogă.

— Suprapopulare? rânji Baley.

— Am zis „analogă”, nu „identică”. Problema noastră este subpopularea. Ce vârstă credeţi că am?

Pământeanul căzu o clipă pe gânduri, apoi, în mod deliberat, rosti o vârstă mai mare decât estimase:

— Aş zice şaizeci de ani.

— Ar fi trebuit să ziceţi o sută şaizeci.

— Poftim?!

— Mai exact, voi împlini o sută şaizeci şi trei de ani. Nu este vorba de nici o neînţelegere — folosesc ca unitate de măsură anul terestru standard. Dacă am noroc, dacă mă îngrijesc şi, în primul rând, dacă nu contactez nici o boală terestră, aş putea dubla vârsta aceasta. Pe Aurora există cazuri de oameni care au trăit peste trei sute cincizeci de ani, iar speranţa de viaţă continuă să crească.

Baley privi spre R. Daneel (care pe toată durata conversaţiei ascultase în tăcere indiferentă), ca şi cum ar fi căutat o confirmare.

— Cum este posibil aşa ceva? întrebă el.

— Într-o societate subpopulată, este practic să-ţi concentrezi cercetările asupra gerontologiei, asupra procesului de îmbătrânire şi problemelor bătrâneţii. Pe o planetă ca a dumneavoastră, prelungirea speranţei de viaţă ar însemna un dezastru. Nu v-aţi putea permite creşterea populaţiei care ar rezulta de aici. Pe Aurora există loc pentru tricentenari. Apoi, desigur, o viaţă lungă devine de două şi de trei ori mai valoroasă.

Dacă dumneavoastră aţi muri acum, aţi pierde poate patruzeci de ani de viaţă… probabil mai puţin. Dacă eu aş muri, aş pierde o sută cincizeci de ani, probabil mai mult. Într-o societate ca a noastră, viaţa individului joacă rolul principal. Rata natalităţii este scăzută şi creşterea populaţiei strict controlată. Menţinem un raport oameni/roboţi fix, conceput pentru a asigura confortul individual maxim. În mod logic, pruncii aflaţi în dezvoltare sunt examinaţi cu atenţie pentru depistarea eventualelor defecte fizice şi mentale, înainte de a li se permite să se maturizeze.

— Vreţi să spuneţi, îl întrerupse Baley, că-i omorâţi dacă nu…?

— Dacă nu corespund criteriilor. Absolut fără nici o suferinţă, vă asigur. Ideea vă şochează, în aceeaşi măsură în care pe noi ne şochează înmulţirea necontrolată a pământenilor.

— Există şi la noi un control demografic, dr. Fastolfe. Unei familii nu i se permite decât un anumit număr de copii.

Spaţialul surâse tolerant.

— Un anumit număr de copii în general, dar nu un anumit număr de copii sănătoşi. Chiar şi aşa, există destule ilegalităţi şi populaţia Pământului creşte.

— Cine poate să judece care dintre copii trebuie să trăiască?

— Problema este destul de complicată şi nu-i pot răspunde printr-o singură frază. Într-o bună zi, vom discuta în detaliu despre ea.

— Atunci care este necazul dumneavoastră? Păreţi mulţumit de societatea pe care o aveţi.

— Este stabilă şi tocmai acesta e necazul. Este prea stabilă.

— Nimic nu vă convine, observă Baley. După cum afirmaţi, civilizaţia noastră este pe marginea haosului, iar a dumneavoastră e prea stabilă.

— Mai exact, este posibil să fie prea stabilă. De două secole şi jumătate, nici o Lume Exterioară n-a mai colonizat o planetă nouă, iar pe viitor nu se anticipează posibilităţi de colonizare. Vieţile noastre pe Lumile Exterioare sunt prea lungi pentru a ni le risca şi prea confortabile pentru a ni le tulbura.

— Nu sunt sigur în privinţa asta, dr. Fastolfe. Dumneavoastră aţi venit pe Pământ, riscând să vă îmbolnăviţi.

— Aşa este, domnule Baley, şi printre noi există indivizi care apreciază că viitorul rasei umane merită chiar şi posibila pierdere a unei existenţe îndelungate. Cu regret, trebuie să recunosc că suntem prea puţini.

— Perfect, să revenim la problema noastră. În ce fel ne ajută Oraşul Spaţial?

— Încercând să introducem roboţi pe Pământ, noi ne străduim să dezechilibrăm balanţa economiei Oraşelor.

— Asta înţelegeţi prin ajutor? (Lui Baley începură să-i tremure buzele.) Vreţi să spuneţi că, în mod premeditat, acţionaţi pentru formarea unui segment tot mai mare de oameni declasificaţi şi destituiţi?

— Vă rog să mă credeţi că nu o facem din cruzime sau din insensibilitate. Un segment de oameni destituiţi, aşa cum i-aţi numit, reprezintă exact ceea ce ne trebuie ca nucleu pentru colonizare. America voastră străveche a fost descoperită de corăbii ai căror mateloţi proveneau din închisori. Nu vedeţi că sistemul Oraşelor nu-i ajută pe indivizii destituiţi? Dacă părăsesc Pământul, ei n-au nimic de pierdut — dar au planete întregi de câştigat!

— Totuşi planul dumneavoastră nu dă roade.

— Nu, încuviinţă Fastolfe cu tristeţe. Ceva nu merge. Resentimentele pământenilor faţă de roboţi blochează totul. Deşi aceiaşi roboţi i-ar putea însoţi pe oameni, netezind dificultăţile adaptării iniţiale la o planetă primitivă şi făcând practic procesul de colonizare.

— Ce se va obţine în felul acesta? Alte Lumi Exterioare?

— Nu. Lumile Exterioare au fost colonizate înainte ca Oraşele şi civismul să se fi răspândit pe Pământ. Noile colonii vor fi construite de oameni care deţin fondul specific Oraşelor plus începuturile unei societăţi C/Fe. Va fi o sinteză, o împerechere încrucişată. Aşa cum stau lucrurile actualmente, structura terestră va colapsa în viitorul apropiat, Lumile Exterioare vor degenera lent şi vor decădea într-un viitor ceva mai îndepărtat, dar noile colonii vor constitui o tulpină nouă şi sănătoasă, combinând elementele cele mai bune din ambele societăţi. Prin reacţia coloniilor faţă de vechile planete, inclusiv faţă de Pământ, noi înşine putem căpăta un suflu nou.

— Nu ştiu… Mi se pare destul de nebulos, dr. Fastolfe.

— Este un vis, de acord, dar gândiţi-vă la el. (Brusc, spaţialul se ridică în picioare.) Am petrecut cu dumneavoastră mai mult timp decât intenţionasem, ba chiar, de fapt, mai mult timp decât ne permit regulamentele de sănătate. Vă rog să mă scuzaţi.

***

Când Baley şi R. Daneel părăsiră domul, razele soarelui se revărsară din nou asupra lor, dar sub alt unghi şi cumva mai gălbui. Baley se întrebă într-o doară dacă nu cumva lumina solară putea să aibă un aspect diferit pe altă planetă. Poate mai puţin aspră şi insolentă. Mai acceptabilă…


Перейти на страницу:
Изменить размер шрифта: