— Bănuiesc că la toţi s-a descoperit aceeaşi incapacitate de crimă.

— Firesc De aceea ştim că asasinul trebuie să fie un locuitor al Oraşului New York.

— În cazul ăsta, nu ne rămâne de făcut decât să trecem tot Oraşul prin procedeul vostru drăgălaş.

— Nu ar fi foarte practic, Elijah. Este posibil ca milioane de locuitori ai Oraşului să fie capabili de crimă, din punct de vedere temperamental.

— Milioane…, mormăi Baley gândindu-se la mulţimile din ziua aceea îndepărtată care răcniseră spre spaţialii murdari şi la gloata ameninţătoare şi doritoare să acţioneze din faţa magazinului de pantofi, cu numai o seară în urmă.

„Bietul Julius”, se gândi. „Suspect de crimă!”

Putea auzi vocea comisarului descriindu-i descoperirea cadavrului: „brutal, foarte brutal”. Nu era de mirare că-şi spărsese ochelarii, şocat şi uluit. Nu era de mirare că nu mai dorea să revină în Oraşul Spaţial. „Îi urăsc”, mârâise el printre dinţi.

Bietul Julius… Omul care le putea cânta în strună spaţialilor. Omul a cărui principală valoare pentru Oraş consta în abilitatea lui de a se înţelege cu spaţialii. În ce măsură contribuise lucrul acesta la promovările lui rapide?

Nu era de mirare că dorise ca Baley să preia cazul. Bunul, credinciosul şi discretul Baley. Colegi de şcoală! Avea să păstreze tăcerea, dacă afla despre incidentul acela minor. Baley se întrebă în ce fel se desfăşura cerebro-analiza. Îşi imagină electrozi gigantici, pantografe grăbite trasând grafice pe hârtie milimetrică, mecanisme cu rotiţe dinţate auto-ajustându-se şi clicăind la răstimpuri.

Bietul Julius… Dacă groaza îi era pe atât de mare pe cât aproape că avea dreptul să fie, poate că se şi vedea deja la sfârşitul carierei, primind direct din mâna primarului scrisoarea de demisie.

Maşina de poliţie începu să urce în subnivelurile primăriei.

Când Baley reveni la biroul său, era ora 14:30. Comisarul lipsea. Zâmbitor, R. Sammy îl anunţă că nu ştia unde se afla Enderby.

Baley rămase o vreme, gândindu-se, fără să bage în seamă foamea care începuse să-i dea ghes.

La 15:20, R. Sammy se apropie de biroul său şi rosti:

— Comisarul s-a întors, Lije.

— Mulţumesc, încuviinţă Baley.

Pentru prima dată îl ascultase pe R. Sammy fără să se simtă iritat. La urma urmelor, robotul era cumva înrudit cu R. Daneel şi, în mod evident, R. Daneel nu era o persoană — sau, mai degrabă, creatură — care să te irite. Detectivul se întrebă cum ar fi fost viaţa pe o planetă nouă, cu oameni şi roboţi care să pornească de pe poziţii de egalitate într-o societate de tip Oraş. Analiză situaţia destul de imparţial.

Când Baley intră în cabinet, comisarul examina nişte documente, oprindu-se la răstimpuri, pentru a face adnotări.

— Gafa ta din Oraşul Spaţial, îi spuse fără să-l privească, a fost de proporţii.

Amintirea duelului verbal cu Fastolfe reveni acut în mintea lui Baley şi faţa sa prelungă adoptă o expresie lugubră de stânjeneală.

— Recunosc, comisare. Îmi pare rău.

Enderby ridică fruntea de deasupra hârtiilor. Prin ochelari privirea îi era intensă şi, în general, arăta mult mai bine decât în ultimele treizeci de ore.

— Nu contează, zise el. Fastolfe n-a părut deranjat, aşa că vom da uitării incidentul. Spaţialii ăştia sunt cu totul imprevizibili. Ai avut un noroc extraordinar, Lije, totuşi, data viitoare să discuţi cu mine înainte de a te comporta ca un erou de subeter.

Baley încuviinţă din cap. Întreaga povară i se ridică de pe umeri. Încercase o lovitură de maestru şi eşuase. Şi ce dacă? Se simţea niţel surprins de propria sa nepăsare, dar asta era situaţia.

— Comisare, începu detectivul, pe durata anchetei doresc alocarea unei garsoniere pentru mine şi Daneel. În seara asta nu-l mai duc la mine.

— Ce vrei să spui?

— În caz că ai uitat, el este robot. Mai ţii minte? Poate că nu se va întâmpla nimic, dar dacă se iscă o răzmeriţă, nu vreau să-mi fie implicată familia.

— Prostii, Lije! Am verificat, iar în Oraş nu există nici un zvon despre apariţia unui robot spaţial.

— Comisare, Jessie a auzit zvonul de undeva.

— Ei bine, nu-i vorba despre un zvon organizat. Nimic periculos. Am verificat din clipa în care am părăsit trimensionalul din domul lui Fastolfe. De aceea am plecat. A trebuit să investighez, evident, şi s-o fac rapid. Oricum, uite rapoartele. Consultă-le şi singur. Acesta provine de la Doris Gillid, care a fost într-o duzină de Personale pentru femei din Secţiuni diferite ale Oraşului. O ştii pe Doris, e o fată competentă. Ei bine, n-a dat peste nimic. Nicăieri, absolut nimic.

— Atunci de unde a auzit Jessie zvonul?

— Pot să-ţi ofer o explicaţie. În magazinul de pantofi, R. Daneel s-a dat în spectacol. A scos realmente blasterul, Lije, sau ai mai înflorit şi tu povestea?

— L-a scos din toc, ba chiar l-a îndreptat spre oameni. Enderby clătină din cap.

— Bine… Cineva l-a recunoscut. Ca robot, vreau să spun.

— Stai aşa! îl opri Baley indignat. Nu-l poţi deosebi de un om.

— De ce nu?

— Tu ai putut? Eu n-am putut.

— Şi ce dovedeşte asta? Noi nu suntem experţi. Să presupunem că în mulţime s-ar fi aflat un tehnician de la uzinele de roboţi Westchester, un profesionist, un om care şi-a petrecut toată viaţa proiectând şi construind roboţi. El a sesizat ceva straniu la R. Daneel — poate felul în care vorbeşte sau se mişcă — şi a căzut pe gânduri. Poate că i-a spus soţiei sale, iar ea le-a spus câtorva prietene, după care zvonul s-a stins. Era prea improbabil. Oamenii nu puteau crede aşa ceva. Atât doar că zvonul a ajuns la Jessie înainte să se fi stins.

— Poate, făcu Baley neîncrezător, totuşi ce spui despre alocarea unei garsoniere pentru două persoane?

Comisarul strânse din umeri şi comută intercomul. După ce vorbi câteva clipe, anunţă:

— Secţiunea Q-27 este tot ce pot aranja. Nu-i un cartier foarte grozav.

— Merge, încuviinţă Baley.

— Apropo, unde-i R. Daneel acum?

— Ne examinează arhiva. Încearcă să culeagă informaţii despre agitatorii medievalişti.

— Dumnezeule, sunt milioane!

— Ştiu, dar asta îşi doreşte.

Baley porni spre uşă, apoi se întoarse, pe jumătate mânat de instinct, şi întrebă:

— Comisare, Sarton ţi-a vorbit vreodată despre programul Oraşului Spaţial? Mă refer la introducerea culturii C/Fe.

— La ce?!

— La introducerea roboţilor.

— Ocazional.

Tonul lui Enderby nu era foarte interesat.

— Ţi-a explicat vreodată planul Oraşului Spaţial?

— Da, o sănătate mai bună, ridicarea nivelului de trai… Chestiile obişnuite, nu m-au impresionat. Bineînţeles, i-am dat dreptate. Am încuviinţat din cap şi aşa mai departe. Ce puteam face? Totul este să-i bine dispui şi să speri că noţiunile lor se păstrează în limita raţiunii. Poate că-ntr-o bună zi…

Baley aşteptă, dar comisarul nu mai spuse ce se putea întâmpla într-o bună zi.

— A pomenit ceva şi despre emigrare? se interesă detectivul.

— Despre emigrare? Niciodată! A-i permite unui pământean accesul pe o Lume Exterioară este ca şi cum ai găsi un asteroid de diamante în inelele lui Saturn.

— Mă referam la emigrarea pe planete necolonizate. Enderby îi răspunse doar printr-o privire de incredulitate.

Baley aşteptă câteva clipe, după care întrebă direct:

— Ce este cerebro-analiza, comisare? Ai auzit vreodată despre ea?

Faţa rotundă a celuilalt nu-şi schimbă expresia; nici măcar nu clipi din ochi.

— Nu, răspunse el cu glas egal, ce-ar trebui să fie?

— Nimic, doar un termen pe care l-am auzit.

Părăsi cabinetul şi reveni la biroul său, cufundându-se în gânduri. În mod clar, comisarul nu putea fi un actor atât de bun. Iar în cazul acesta…

La 16:05, Baley o sună pe Jessie ca s-o anunţe că nu va veni seara acasă şi probabil nici în serile următoare. După aceea, de abia mai putu să scape de ea.