După două minute, Rachel parcă maşina şi traversă o bucată de teren bine îngrijit către intrarea principală, pe care se vedea o inscripţie gravată în granit:

Cei doi puşcaşi marini care păzeau masiva uşă rotativă blindată rămaseră nemişcaţi atunci când Rachel trecu printre ei. Împingând uşa, Rachel resimţi iarăşi aceeaşi senzaţie pe care o avea întotdeauna: că intra în pântecele unui gigant adormit.

Odată ajunsă în hol, Rachel sesiză ecourile slabe ale unor conversaţii şoptite de jur împrejurul ei, ca şi cum cuvintele se strecurau cumva din birourile de deasupra. Pe pardoseală, un mozaic enorm proclama directiva de funcţionare a NRO:

Pereţii erau plini de fotografii uriaşe: lansări de rachete, botezări de submarine, instalaţii de intercepţie — realizări monumentale care puteau fi celebrate doar între acei pereţi.

Ca întotdeauna, Rachel simţi cum problemele lumii din afară dispar. Intra în universul umbrelor. Aici problemele apăreau cu viteza şi forţa unor trăsnete, iar soluţiile erau elaborate în cea mai mare taină.

Apropiindu-se de ultima poartă de control, Rachel se întreba ce fel de problemă făcuse ca pagerul ei să sune de două ori într-o jumătate de oră.

— Bună dimineaţa, domnişoară Sexton!

Paznicul îi zâmbi, în vreme ce ea se apropia de poarta de oţel.

Rachel îi răspunse şi ea printr-un zâmbet, în vreme ce paznicul îi întinse o cutiuţă minusculă cu peri.

— Ştiţi procedura, zise el.

Rachel luă cutiuţa închisă ermetic şi îndepărtă acoperitoarea de plastic. După aceea îşi introduse cutiuţa în gură, ca pe un termometru, şi o ţinu două secunde sub limbă. Apoi se aplecă şi îi permise paznicului să o scoată. Paznicul introduse cutiuţa umezită într-o fantă a unei maşinării din spatele lui. Maşinăriei îi trebuiră patru secunde să confirme ADN-ul din saliva lui Rachel. Imediat după aceea un monitor se trezi la viaţă şi afişă poza lui Rachel şi permisiunea de a intra.

Paznicul îi făcu semn cu ochiul:

— Se pare că aţi rămas aceeaşi!

Scoase cutiuţa folosită din maşinărie şi o aruncă printr-o deschizătură într-un incinerator.

— Să aveţi o zi bună!

După care apăsă un buton şi masiva poartă de oţel se deschise.

Croindu-şi drum prin labirintul de coridoare din spatele porţii, Rachel se trezi surprinsă că,după şase ani petrecuţi acolo,continua să fie copleşită de dimensiunile colosale ale operaţiunii. Agenţia includea şase instalaţii majore americane, peste zece mii de agenţi angajaţi şi avea costuri operaţionale de peste 10 miliarde de dolari pe an.

Într-un secret desăvârşit, NRO construise şi menţinea un arsenal uluitor de tehnologii de spionaj: interceptoare electronice în toată lumea; microprocesoare miniaturale şi discrete încastrate în produsele comerciale de telecomunicaţii; sateliţi de spionaj, ba chiar şi o reţea navală de recunoaştere la nivel mondial cunoscută sub numele de Vrăjitorul Clasic, o plasă secretă de 1 456 de hidrofoane montate pe fundul mărilor şi al oceanelor din întreaga lume, capabilă să monitorizeze mişcările navelor indiferent de locul lor pe glob.

Tehnologiile NRO nu numai că ajutau Statele Unite să câştige conflicte militare, dar ele furnizau date nepreţuite pe timp de pace unor agenţii precum CIA, NSA şi Departamentul Apărării, ajutându-le să combată terorismul, să localizeze actele de agresiune împotriva mediului şi să le ofere factorilor politici de decizie datele necesare luării diverselor hotărâri într-un număr enorm de probleme arzătoare.

Rachel lucra acolo ca "punctator". Punctarea sau reducerea datelor presupunea analizarea unor rapoarte extrem de complexe şi extragerea esenţei sau "punctarea" lor în minute informaţionale concise, lungi de maximum o pagină. Rachel dovedise un talent deosebit pentru o asemenea sarcină. "Şi asta datorită anilor în care am învăţat să citesc printre toate prostiile pe care le-a debitat tatăl meu", îşi zise ea.

Rachel deţinea acum poziţia de prim-punctator în NRO. Era ofiţerul de legătură dintre ei şi Casa Albă. Sarcina sa era să rezume rapoartele secrete zilnice ale NRO, să decidă care poveste avea însemnătate pentru preşedinte, să reducă rapoartele în cauză la rapoarte informaţionale de o pagină şi apoi să înainteze materialele Consilierului pe Probleme de Securitate Naţională al preşedintelui. Folosind limbajul NRO, Rachel Sexton "fabrica produsul finit şi servea clientul".

Deşi munca era dificilă şi cerea ore îndelungate de lucru, slujba însemna pentru ea o insignă de onoare, o cale de a-şi câştiga independenţa faţă de tatăl ei. Senatorul Sexton se oferise de multe ori să o sprijine pe Rachel dacă ea ar fi vrut să renunţe la acea slujbă, însă tânăra n-avea nici cea mai mică intenţie să devină dependentă financiar de un individ precum Sedgewick Sexton. Mama ei reprezenta încă o mărturie dureroasă a ceea ce se putea întâmpla când un om ca el avea prea mulţi aşi în mânecă.

Sunetul pagerului lui Rachel produse un ecou în holul de marmură.

"Din nou?" Rachel nici măcar nu se mai deranjă să îşi verifice mesajul.

Întrebându-se ce naiba se petrecea, se urcă în lift, trecu în grabă cu degetul peste butonul pentru etajul ei şi apăsă direct butonul pentru etajul cel mai de sus.

A spune că directorul NRO era un om obişnuit constituia în sine o exagerare. William Pickering era un bărbat mărunţel, cu pielea gălbuie, cu un chip şters, chel şi cu ochi căprui, care, trecând peste faptul că aveau acces la cele mai mari secrete ale ţării, păreau doar două găoace lipsite de viaţă. Cu toate astea, pentru cei care lucraseră pentru el, Pickering era un monstru sacru. Personalitatea docilă şi filozofiile lui de viaţă deveniseră legendare în NRO. Combinată cu garderoba care cuprindea în majoritate costume negre simple, atitudinea discreta a omului îi adusese porecla "Quakerul". Un strateg strălucit şi un model de eficienţă, Quakerul îşi conducea micul lui univers cu o limpezime fără egal.Omul avea şi o obsesie a lui, exprimată într-un moto: "Găsiţi adevărul. Acţionaţi conform lui".

Când Rachel ajunse în biroul directorului, acesta vorbea la telefon. Rachel era întotdeauna surprinsă când îl vedea: Pickering nu semăna nici pe departe cu un om care deţinea atât de multă putere încât să-l deranjeze pe preşedinte la orice oră din zi sau din noapte.

Pickering închise şi îi făcu semn lui Rachel să poftească înăuntru:

— Ia loc, agent Sexton.

Vocea lui era voit aspră.

— Mulţumesc, domnule!

Rachel se aşeză.

Chiar dacă multă lume era intimidată de felul direct de a fi al lui William Pickering, lui Rachel omul îi plăcuse întotdeauna.

Întruchipa exact opusul tatălui ei… mărunţel de statură, fără nici un pic de charismă, individul îşi îndeplinea îndatoririle cu un patriotism lipsit de orice urmă de egoism şi evita să iasă în evidenţă — spre deosebire de tatăl ei, care adora să fie în centrul atenţiei.

Pickering îşi scoase ochelarii şi se uită la ea:

— Agent Sexton, preşedintele m-a sunat acum o jumătate de oră. A făcut o referire directă la tine.

Rachel se foi uşor pe scaun.Pickering era recunoscut pentru abordarea directă a subiectelor. "Un început de discuţie al naibii de interesant", îşi zise ea în gând.

— Sper că nu e vreo problemă cu vreuna din informările mele.

— Din contră. Mi-a spus că toţi cei de la Casa Albă sunt impresionaţi de munca ta.

Rachel încercă să nu pară impresionată:

— Şi atunci ce a vrut?

— O întâlnire cu tine. Faţă în faţă. Imediat.