Observaţii sociale (deocamdată superficiale, deoarece am umblat prea mult şi timpul nu mi-a permis să le grupez într-un ansamblu coerent):

Nu întotdeauna kemmerul este efectuat de un cuplu. Împerecherea pare să fie obiceiul cel mai răspândit, dar în casele-kemmer publice se pot forma şi grupuri, ai căror membri, masculi şi femele, să practice relaţii sexuale promiscue. Opusul extrem al acestei practici este jurământul kemmering (oskyommer în Karh.), o căsătorie monogamă atât ca intenţii cât şi ca scopuri. Nu are un statut legal, dar din punct de vedere social şi etic reprezintă o instituţie străveche şi puternică. Fără îndoială, întreaga structură a Vetrelor de clan şi a Domeniilor karhidish se bazează pe instituţia căsătoriei monogame. Nu sunt sigur asupra divorţului. Aici, în Osnoriner, el există, dar exclude recăsătorirea ulterioară sau după decesul partenerului. Kemme-ringul se jură o singură dată.

Bineînţeles, pe întregul Gethen, descendenţa este maternă, adică dinspre „părintele trupesc" (amha, în Karh.).

Incestul este acceptat, cu diverse restricţii, între copii ai aceloraşi părinţi, chiar şi între cei provenind dintr-o pereche legată kemmering. Fraţilor nu li se permite totuşi să jure kemmering, nici să păstreze kemmeringul după naşterea unui copil aparţinând unui membru al perechii. Incestul între generaţii e strict interzis în Karhide şi Orgoreyn, dar se spune că e permis între membrii triburilor din Perunter, Continentul Antarctic. (S-ar putea să fie o simplă calomnie.)

Ce alte lucruri sigure mai cunosc? Se pare că asta ar fi totul.

Această situaţie anormală prezintă o trăsătură ce ar putea avea valoare adaptativă. Deoarece acuplarea sexuală se petrece numai în timpul perioadei de fertilitate, şansa concepţiei este mare, ca la toate mamiferele cu ciclu de rut. În condiţii dificile, cu mortalitate infantilă ridicată, şansele de supravieţuire a rasei pot fi îmbunătăţite. În prezent, nici mortalitatea infantilă, nici natalitatea nu ating valori însemnate în regiunile civilizate ale Gethenului. (Tinibossol estimează populaţia la maximum o sută de milioane pe cele trei continente şi o consideră stabilă de cel puţin un mileniu. Abstinenta rituală şi etică, precum şi utilizarea anticoncepţionalelor au jucat probabil principalul rol în menţinerea acestei stabilităţi.).

Există aspecte ale bisexualităţii pe care noi abia le-am întrevăzut sau bănuit, şi pe care s-ar putea să nu le înţelegem niciodată complet. Desigur, fenomenul kemmer ne fascinează pe noi, Investigatorii, însă pe gethenieni îi conduce, îi domină. Structurile lor sociale, organizarea industriei, a agriculturii, a comerţului, mărimea aşezărilor, temele legendelor — totul este de aşa natură încât să se potrivească ciclului somer-kemmer. Fiecare are vacanţa lui. Lunar, nimeni, indiferent de funcţie, nu este obligat sau silit să muncească atunci când e în kemmer. Nimănui, fie el sărac sau străin, nu i se interzice accesul în casele-kemmer. Periodic, totul cedează în faţa supliciilor şi extazurilor pasionale. Aşa ceva e uşor de înţeles pentru noi. Mai greu este să acceptăm că patru cincimi din timp, aceşti indivizi nu sunt câtuşi de puţin motivaţi sexual. Există preocupare pentru sexualitate, chiar suficientă, dar este o preocupare aparte. În funcţionarea şi continuitatea ei zilnică, societatea de pe Gethen e lipsită de sex.

De reţinut: Oricine poate încerca orice. Pare foarte simplu, însă efectele psihologice sunt incalculabile. Faptul că orice persoană între şaptesprezece şi treizeci şi cinci de ani, sau cam aşa ceva, este (după expresia lui Nim) „pasibilă de a-şi asuma o naştere" subînţelege că aici nimeni nu-i chiar atât de strict „legat" ca femelele din alte părţi — psihologic sau fizic. Datoriile şi privilegiile se împart aproape egal. Toţi îşi asumă acelaşi risc sau au de făcut aceeaşi alegere. Din acest motiv, nimeni dintre cei de aici nu-i chiar atât de liber cum ar fi oriunde altundeva un mascul independent.

De reţinut: Un copil nu are nici o relaţie psihosexuală cu mama şi cu tatăl lui. Pe Iarnă nu există mitul lui Oedip.

De reţinut: Nu există acte sexuale neconsimţite, nici violuri. Ca la majoritatea mamiferelor, cu excepţia omului, acuplarea se poate face doar prin invitaţie şi consens mutual, altfel este imposibilă. Desigur, există seducere, însă trebuie să fie extrem de precis programată.

De reţinut: Nu există o împărţire a indivizilor în jumătatea puternică şi cea slabă, în protectori / protejaţi, dominatori / supuşi, stăpâni / sclavi, activi / pasivi. De fapt, pe Iarnă, întreaga tendinţă spre dualism ce predomină în gândirea omenească este atenuată ori schimbată.

De introdus în recomandările finale: Când întâlneşti un gethenian, nu poţi şi nu trebuie să procedezi ca un bisexual: să-i atribui rolul Bărbatului sau al Femeii şi să adopţi faţă de el poziţia corespunzătoare (conformă cu opiniile personale despre interacţiunile tipice sau posibile între persoane de acelaşi sex sau de sexe diferite). Întregul nostru şablon de interacţiuni socio-sexuale este inexistent aici. Ei nu cunosc jocul acesta. Nu se văd unul pe celălalt ca bărbat sau femeie. Pentru imaginaţia noastră, aşa ceva e aproape imposibil de acceptat. Care este primul lucru pe care îl întrebăm despre un nou-născut?

Totuşi, gethenienii nu pot fi consideraţi ca fiind de gen „neutru”. Ei nu sunt fiinţe neutre, ci integrale sau potenţiale. Lipsindu-mi „pronumele uman" karhidish utilizat pentru persoanele în somer, trebuie să spun „el", din aceleaşi motive pentru care folosim prenumele masculin când ne referim la un zeu transcendent. Este mai puţin definit, mai puţin specific decât neutrul sau femininul. Dar chiar utilizarea pronumelui în gândurile mele mă face să uit că acest karhidean lângă care stau nu este un bărbat, ci un bărbat-femeie.

Primul Mobil, dacă va fi trimis, trebuie avertizat că orgoliul îi va fi serios afectat, dacă nu este foarte stăpân pe sine sau senil. Un bărbat doreşte să i se accepte virilitatea, o femeie vrea să-i fie recunoscută frumuseţea, indiferent cât de subtile şi indirecte ar fi dovezile de apreciere şi recunoaştere. Pe Iarnă, ele nu vor exista. Eşti respectat şi judecat doar ca fiinţă omenească. Este o experienţă teribilă.

Revin la teoria mea. Analizând motivele unui asemenea experiment, dacă a existat cu adevărat, şi încercând poate să-i absolv pe strămoşii noştri hainishi de crima barbară de a trata fiinţele umane ca pe cobai, am emis câteva ipoteze referitoare la scopurile lor.

Ciclul somer-kemmer şochează ca fiind degradant, o întoarcere la ciclul astral al mamiferelor inferioare, o subjugare a fiinţelor umane faţă de mecanismul tiranic al perioadelor de împerechere. Poate că cercetătorii au dorit să vadă dacă fiinţele umane lipsite de potenţial sexual permanent pot rămâne inteligente şi capabile de cultură.

Pe de altă parte, limitarea impulsurilor sexuale la un segment temporal discontinuu şi „egalarea" lor prin hermafroditism trebuie să prevină, în mare măsură, atât exploatarea cât şi frustrarea dorinţelor. Frustrarea sexuală există, deşi societatea i se împotriveşte (atât timp cât colectivitatea e îndeajuns de mare pentru ca mai mult de o singură persoană să fie în kemmer la un moment dat, satisfacţia sexuală este aproape sigură), dar cel puţin nu se poate acumula, ia sfârşit o dată cu kemmerul. În felul acesta se evită trauma psihică şi uzura mentală, dar ce mai rămâne în somer? Ce se poate sublima? Ce ar putea realiza o societate de eunuci…? Bineînţeles, în somer gethenienii nu sunt eunuci, ci pot fi mai degrabă comparaţi cu preadolescenţii: necastraţi, dar latenţi.

Altă teorie asupra scopului ipoteticului experiment: eliminarea războiului. N-au postulat oare vechii hainishi că permanenta capacitate sexuală şi agresiunea socială organizată (ambele fiind atributele unui singur mamifer-omul) sunt cauză şi efect? Sau, ca Tumass Song Angot, ei au considerat războiul o activitate de substituţie pur masculină, un uriaş Viol. Dar, în experimentul lor, au eliminat ei astfel masculinitatea care violează şi feminitatea care este violată? Dumnezeu ştie… Realitatea este că gethenienii, deşi extrem de competitivi (fapt dovedit prin complicatele filiere sociale existente pentru competiţie, prestigiu etc.), nu sunt foarte agresivi şi, cel puţin aparent, nu cunosc încă războiul. Se ucid cu uşurinţă între ei, câte unul sau câte doi, rareori cu zecile şi niciodată cu sutele sau miile. De ce?