Alshel: Da? De fapt cum o numiţi?

Ai: Conform documentaţiei tehnice, este un NAFAL-20 interstelar pentru pasageri, proiectat de cetieni.

Un glas: Eşti sigur că nu-i sania lui Sf. Pethethe?

(Râsete.)

Alshel: Vă rog! Da… Bine, dacă aţi putea coborî această navă pe sol — pe un teren solid, să spun aşa — atunci am putea avea nişte dovezi substanţiale…

Un glas: Substanţiale, pe dracu'!

Ai: Doresc foarte mult să cobor nava respectivă, domnule Alshel, ca dovadă şi mărturie a încrederii noastre reciproce. Aştept doar din partea dumneavoastră anunţarea publică a evenimentului.

Kaharosile: Domnilor Comensuali, nu-nţelegeţi despre ce-i vorba? Nu-i doar o glumă proastă. Se intenţionează batjocorirea publică a credulităţii noastre, a naivităţii noastre, a prostiei noastre, pusă la cale, cu o incredibilă neruşinare, de acest individ. Ştiţi că vine din Karhide. Ştiţi că este un agent karhidish. Vizibila lui aberaţie sexuală este specifică unei categorii care în Karhide, datorită influenţei Cultului Negru, nu este vindecată, ba uneori este creată în mod artificial pentru orgiile Prezicătorilor. Cu toate acestea, când el zice: «Sunt de pe altă planetă», unii dintre dumneavoastră închid pur şi simplu ochii, îşi umilesc inteligenţa şi cred! Niciodată n-aş fi considerat posibil aşa ceva etc, etc."

Judecând după bandă, Ai rezistase răbdător batjocurilor şi atacurilor. Obsle spunea că s-a descurcat bine. Eu mă învârteam pe lângă sala de consiliu, pentru a-i vedea când ies după întrunire. Ai avea o privire încruntată, gânditoare. Era firesc.

Neputinţa mea este intolerabilă. Eu am pus în mişcare această maşinărie şi nu-i mai pot controla evoluţia. Mă furişez pe străzi, cu gluga trasă pe ochi, pentru a-l zări pe Trimis. Pentru ca să duc genul acesta de existentă, am renunţat la putere, la bani şi la prieteni. Ce imbecil eşti, Therem!

De ce întotdeauna mă entuziasmez doar în faţa himerelor?

Odeps Susmy. Transmiţătorul pe care Genly Ai l-a înmânat Celor Treizeci-şi-Trei, lăsându-l în grija lui Obsle, nu va schimba prea multe opinii. Fără îndoială că funcţionează impecabil, dar dacă Matematicianul Regal Shorts a spus doar: „Nu înţeleg principiul", atunci nici un inginer sau matematician orgota nu va încerca altceva, şi nimic nu va fi dovedit sau infirmat. Ar fi fost perfect dacă această planetă nu era decât o unică Cetăţuie Handdara, dar, vai! Trebuie să păşim mai departe, întinând neaua proaspătă, dovedind şi infirmând, întrebând şi răspunzând.

I-am reamintit lui Obsle posibilitatea ca Ai să vorbească prin radio cu Nava Stelară, să trezească echipajul ei şi să-i ceară să discute cu Cei Treizeci-şi-Trei prin intermediul transmiţătorului. De data asta, Obsle avea pregătită o obiecţie: „Dragă Estraven, ar trebui să ştii deja că Sarful controlează toate transmisiunile radio. Nici chiar eu n-am habar care dintre indivizii de la Comunicaţii sunt oameni lui. Fără îndoială, cei mai mulţi, deoarece ştiu precis că ei operează emiţătoarele şi receptoarele la toate nivelurile, până la tehnicieni şi muncitori. Ar putea, fără ezitări, să bruieze sau să falsifice orice transmisiune am recepţiona, dacă într-adevăr am recepţiona ceva! Îţi poţi imagina o asemenea scenă în sala de consiliu? Noi, Extraplanetarii, victimele propriei noastre farse, ascultând cu răsuflarea oprită un val de paraziţi, şi nimic altceva — nici un răspuns, nici un Mesaj". „Şi nu puteţi angaja nişte oameni credincioşi sau să-i cumpăraţi pe unii din Sarf?" l-am întrebat, dar în zadar. Se teme pentru propriul său prestigiu. Deja comportarea lui faţă de mine s-a schimbat. Dacă contramandează recepţia de diseară, în cinstea Trimisului, situaţia este gravă.

Odarhad Susmy. A contramandat recepţia.

De dimineaţă, l-am contactat pe Trimis în stilul orgota. Nu în mod deschis, în casa lui Shusgis, unde personalul este probabil împânzit de agenţii Sarfului, însuşi Shusgis fiind unul dintre ei, ci pe stradă, întâmplător, precum Gaum, furişat şi tiptil.

— Domnule Ai, putem discuta câteva clipe?

A întors capul surprins, apoi, recunoscându-mă, s-a alarmat. După un moment, a izbucnit:

— La ce bun, domnule Harth? Ştii că nu mă pot bizui pe ce spui… Încă din Erhenrang…

Era o declaraţie sinceră, deşi lipsită de perspicacitate, cu toate că el era perspicace. Ştia ca doream să-l sfătuiesc, nu să-i solicit ceva, şi vorbise în felul acela ca să-mi cruţe mândria.

— Aici te afli în Mishnory, am rostit, nu în Erhenrang, însă pericolul este acelaşi. Dacă nu-i poţi convinge pe Obsle sau pe Yegey să te lase să iei legătura prin radio cu nava ta, pentru ca echipajul să-ţi poată susţine afirmaţiile, rămânând totuşi în siguranţă, atunci sunt de părere că ar trebui să-ţi foloseşti propriul aparat, ansiblul, şi să soliciţi neîntârziat asolizarea navei. Aşa, rişti mult mai puţin decât dacă ai acţiona pe cont propriu.

— Dezbaterile Comensualilor privind mesajele mele au fost secrete. Cum de cunoşti „afirmaţiile" mele, domnule Harth?

— Pentru că meseria mea de-o viaţă a fost să aflu…

— Nu şi aici, domnule. Aici a devenit problema Comensualilor din drgoreyn.

— Domnule Ai, îţi repet că te găseşti în pericol de moarte, i-am zis. Nu mi-a răspuns şi l-am părăsit.

Ar fi trebuit să-i vorbesc cu zile în urmă. E prea târziu. Din nou, teama distruge misiunea lui şi speranţele mele. Nu teama de un străin de planetă, aici nu e vorba de aşa ceva. Orgota n-au nici inteligenţa, nici dezvoltarea spirituală ca să se înfricoşeze de ceva cu adevărat straniu, ba chiar copleşitor de straniu. De fapt, ei nici nu pot distinge adevărul. Examinează un om de pe o altă lume şi ce văd? Un spion din Karhide, un pervers, un agent, o jalnică şi infimă unitate politică… după chipul şi asemănarea lor.

Dacă nu va anunţa imediat nava, va fi prea târziu. S-ar putea să fie deja prea târziu.

Vina îmi aparţine numai mie. N-am făcut nimic aşa cum trebuie.

Extras din „Poveţele lui Tuhulme, Marele Preot", îndreptar al Canonului Yomesh, scris în Orgoreynul de Nord, cu aproximativ nouă sute de ani în urmă.

MESHE este Miezul Timpului. Clipa vieţii în care a văzut totul limpede a venit după ce trăise treizeci de ani pe pământ, iar după aceea a trăit alţi treizeci de ani, astfel încât Viziunea a avut loc în mijlocul vieţii sale. Iar toate vârstele până la Viziune au fost tot atât de lungi ca vârstele de după Viziune, şi aceasta s-a întâmplat în Miezul Timpului. Căci acolo nu exista trecut şi viitor. Trecut este oricând, viitor este oricând. Nu a fost şi încă nu va fi. Este. Este totul.

Nimic nu e ne-văzut.

Un sărman din Sheney a venit la Meshe, plângându-se că nu avea mâncare să-i dea copilului său, nici grâne să însămânţeze, căci ploile putreziseră sămânţa din ogor şi toţi cei din Vatra lui flămânzeau. Meshe i-a spus: „Sapă în câmpia de piatră a lui Tuerresh. Acolo vei găsi o comoară de argint şi nestemate, căci văd un rege îngropând-o acum zece mii de ani, când regele vecin l-a călcat cu război."

Sărmanul din Sheney a săpat în morenele din Tuerresh şi a dezgropat, din locul pe care i-l arătase Meshe, o comoară uriaşă de giuvaeruri străvechi. Zărindu-le, a răcnit de bucurie, dar Meshe a lăcrimat şi a spus: „Văd un om ucigându-şi fratele-de-Vatră pentru una dintre aceste pietre. Asta se va petrece peste zece mii de ani şi oasele celui ucis vor zăcea în acest mormânt, în care se afla şi comoara. Omule din Sheney, eu ştiu şi unde se găseşte lăcaşul tău de veci. Te zăresc întins înăuntru."

Viaţa fiecărui om se află în Miezul Timpului, căci toţi au fost zăriţi în Viziunea lui Meshe şi sunt în Ochiul său. Noi suntem pupilele Ochiului său. Fapta noastră este Viziunea lui, existenţa noastră e Cunoaşterea lui.

Adânc în inima pădurii Ornen, lungă de o sută de mile şi tot atât de lată, creştea un copac hemmen, bătrân şi uriaş, cu o sută de ramuri, iar pe fiecare ramură o mie de crenguţe, şi pe fiecare crenguţă o sută de frunze. În fiinţa lui înrădăcinată, copacul spunea: „Toate frunzele mele se pot vedea, în afară de una, care este ascunsă la umbra celorlalte. Această frunză o păstrez, tăinuită numai pentru mine. Cine o va zări în întuneric? Şi cine le va număra pe toate?"