La începutul toamnei, fusese numit în Kyorremy din districtul său, Rer de Sud. Alegerea unor membri ai consiliului din rândul locuitorilor Cetăţuilor Handdara nu reprezintă ceva ieşit din comun. Mai neobişnuit e ca un Urzitor să accepte funcţia, şi cred că Faxe ar fi refuzat-o, dacă n-ar fi fost îngrijorat de guvernarea lui Tibe şi de direcţia în care împingea ţara. De aceea îşi scosese lanţul de aur al Urzitorului şi-l pusese pe cel de argint al consilierului. Nu trecuse mult până să se impună, deoarece fusese încă din Thern membru al Hes-Kyorremyei, Consiliul Intern, care joacă rolul de contragreutate a primului ministru, şi însuşi regele îl numise în funcţia aceea. Poate că se îndrepta spre poziţia de eminenţă cenuşie de pe care se prăbuşise Estraven cu un an în urmă. În Karhide, carierele politice sunt neaşteptate, bruşte.

În Rotondă — o căsuţă rece şi pompoasă — Faxe şi cu mine am vorbit mult înainte de a mă întâlni cu altcineva, de a face vreo declaraţie sau de a avea vreo apariţie oficială. Privindu-mă cu ochii lui limpezi, m-a întrebat:

— Deci pe pământ va coborî o navă, o navă mai mare decât cea cu care ai sosit pe insula Horden, acum trei ani. Aşa este?

— Da. Mai exact, am trimis un mesaj care ar trebui s-o pregătească să vină.

— Când va ajunge aici?

Atunci mi-am dat seama că nu ştiam nici măcar în ce zi ne aflam şi am început să înţeleg cu adevărat cât de rău mă simţisem în ultima vreme. Am fost nevoit să număr înapoi până la ziua dinaintea morţii lui Estraven. Când am aflat că nava, dacă fusese la depărtarea minimă, era deja pe orbită în jurul planetei, aşteptându-mi ordinele, am avut încă un şoc.

— E absolut necesar să vorbesc cu echipajul. Are nevoie de instrucţiuni. Ce loc a ales regele pentru coborâre? Ar trebui să fie o zonă nelocuită, destul de întinsă. Trebuie s-ajung la un emiţător.

Totul a fost aranjat rapid şi uşor. Interminabilele meandre şi frustrări ale discuţiilor mele anterioare cu guvernul din Erhenrang s-au topit ca sloiurile într-un fluviu năvalnic. Roata se întorcea… A doua zi urma să fiu primit de rege.

Estraven avusese nevoie de şase luni să-mi obţină prima audienţă. Pentru a doua, avusese nevoie de tot restul vieţii.

De data asta eram prea obosit să mă mai tem şi mă preocupau lucruri ce depăşeau conştiinţa de sine. Am parcurs holul lung şi roşu, trecând pe sub stindardele prăfuite, şi m-am oprit înaintea estradei cu cele trei şemineuri mari, în care focurile pocneau şi trosneau. Regele stătea lângă cel din mijloc, ghemuit pe un jilţ cu încrustaţii.

— Ia loc, domnule Ai.

M-am aşezat în faţa căminului şi am văzut chipul lui Argaveh în lumina flăcărilor. Părea bolnav şi bătrân. Semăna cu o femeie care şi-a pierdut pruncul, cu un tată care şi-a pierdut fiul.

— Deci, domnule Ai, nava dumitale va coborî?

— În zona mlaştinilor Athten, aşa cum aţi cerut, Sire. Ar trebui să asolizeze diseară, la ora trei.

— Şi dacă greşeşte? Va arde totul sub ea?

— E ghidată de o radiobaliză. Totul s-a aranjat, nu va greşi.

— Câţi sunt înăuntru? Unsprezece, da?

— Da. Nu atât de mulţi ca să vă temeţi, Sire.

Mâinile lui Argaven zvâcniră cu un gest neterminat.

— Nu mă mai tem de dumneata, domnule Ai.

— Mă bucur.

— M-ai servit bine.

— Dar nu sunt servitorul dumneavoastră.

— Ştiu, răspunse el indiferent. Privea focul, mestecându-şi partea dinăuntru a buzei.

— Ansiblul meu se găseşte probabil în mâinile Sarfului din Mishnory. Totuşi, nava care va asoliza are un ansiblu la bord. În felul acesta, voi căpăta, dacă sunteţi de acord, poziţia de Ambasador Plenipotenţiar al Ecumenului şi voi fi împuternicit să discut şi să semnez un tratat de alianţă cu Karhide. Toate acestea pot fi confirmate de Hain şi de diverse Stabilităţi prin ansiblu.

— Foarte bine.

N-am mai adăugat nimic, deoarece nu-mi acorda întreaga atenţie. Cu vârful cizmei, împinse un buştean din foc şi câteva scântei roşietice se înălţară grăbite.

— De ce dracu' ma-nşelat? izbucni cu glasul lui piţigăiat şi strident, şi pentru prima dată mă privi direct.

— Cine? am întrebat, întorcându-i căutătura.

— Estraven.

— A avut grijă să nu vă înşelaţi singur. M-a ascuns atunci când aţi început să favorizaţi o facţiune potrivnică mie. M-a adus înapoi când întoarcerea mea constituia în sine un motiv de a vă convinge să primiţi misiunea ecumenică, acordându-vă şi onoarea cuvenită.

— De ce nu mi-a spus niciodată nimic despre nava asta mai mare?

— Pentru că nu ştia de ea. Până n-am ajuns în Orgoreyn, n-am pomenit nimănui despre existenţa ei.

— Şi v-aţi şi găsit, voi doi, cui să spuneţi toate astea! El a încercat să-i convingă pe orgota să-ţi primească misiunea. A lucrat tot timpul mână-n mână cu Comercianţii Liberi. Vrei să zici că asta n-a fost trădare?

— Nu a fost. Estraven ştia că indiferent care naţiune avea să se alieze prima cu Ecumenul, cealaltă avea s-o urmeze în scurt timp. Aşa va fi. Sith, Perunter şi Arhipelagul vor urma şi ele, până ce veţi descoperi unitatea. Şi-a iubit mult ţara, Sire, dar n-a slujit-o nici pe ea, nu v-a slujit nici pe dumneavoastră. A slujit acelaşi stăpân ca şi mine.

— Ecumenul? tresări Argaven.

— Nu. Omenirea.

Nu ştiam dacă ceea ce spusesem reprezenta adevărul sau numai o faţetă a lui. Tot atât de adevărată era afirmaţia că acţiunile lui Estraven fuseseră dictate exclusiv de loialitatea personală, de sentimentul responsabilităţii şi prieteniei faţă de o singură fiinţă omenească — faţă de mine. Dar nici aceasta n-ar fi reprezentat întregul adevăr.

Regele nu răspunse. Faţa lui zbârcită, posacă, îmblănită revenise iarăşi spre foc.

— De ce ţi-ai chemat nava înainte de a mă anunţa că te-ai întors în Karhide?

— Ca să vă forţez mâna, Sire. Un mesaj adresat dumneavoastră ar fi ajuns inevitabil la Lordul Tibe, care m-ar fi putut preda la orgota. Sau m-ar fi împuşcat, aşa cum mi-a împuşcat prietenul.

Regele tăcu.

— Propria-mi supravieţuire nu contează atât de mult, dar am, şi am avut şi atunci, o obligaţie faţă de Gethen şi Ecumen, o sarcină de îndeplinit. Am anunţat mai întâi nava, ca să-mi asigur o şansă de realizare a misiunii. Aşa m-a sfătuit Estraven, şi a avut dreptate.

— Mda, n-a greşit. Oricum, vor coborî aici. Noi o să fim primii… Şi toţi sunt ca dumneata, da? Toţi perverşi, mereu în kemmer? Iar noi ne luptăm pentru onoarea de-a primi această adunătură… Spune-i Lordului Gorchern, şambelanul, cum trebuie primiţi. Să aibă grijă să fie respectată eticheta. O să fie găzduiţi în Palat, unde crezi de cuviinţă. Doresc să-i onorez. Mi-ai adus servicii importante, domnule Ai. I-ai demascat pe Comensuali ca fiind mincinoşi şi apoi proşti.

— Şi în curând aliaţi, Sire.

— Ştiu! replică el cu glas strident. Dar mai întâi, Karhide, mai întâi, Karhide!

Am încuviinţat din cap.

După o tăcere, a continuat:

— Cum a fost drumul peste Gheaţă?

— N-a fost uşor.

— Estraven trebuie să fi fost un bun tovarăş de ham, într-o asemenea expediţie nebună. Era tare ca fierul. Şi niciodată nu-şi ieşea din sărite. Îmi pare rău c-a murit.

N-am găsit nimic să-i răspund.

— O să-ţi primesc… conaţionalii în audienţă mâine după-amiază, la ora două. Mai doreşti să-mi spui ceva?

— Sire, veţi revoca ordinul exilului lui Estraven, pentru a-i reabilita numele?

— Nu încă, domnule Ai. Nu grăbi lucrurile. Altceva?

— Nimic altceva.

— Atunci poţi pleca.

Până şi eu îl trădasem. Spusesem că nava n-o să coboare până ce nu era reabilitat. Nu puteam însă periclita visul pentru care murise el, insistând asupra acelei condiţii. Oricum nu l-ar fi ajutat cu nimic.

Restul zilei a trecut cu pregătirile făcute împreună cu Lordul Gorchern şi alţii pentru primirea şi găzduirea echipajului navei. La ora două, am pornit cu sănii cu motor spre mlaştinile Athten, aflate cam la cincizeci de kilometri în nord-estul lui Erhenrang. Locul de asolizare era la marginea unei regiuni pustii, o turbărie prea păcătoasă ca să fie cultivată sau locuită. Acum, în toiul lui Irrem, era o suprafaţă îngheţată, acoperită de câţiva metri de zăpadă. Radiobaliza funcţionase toată ziua şi se primiseră mesaje de confirmare din partea navei.