— Sunt convins că este cel mai bun om pe care l-au găsit, spuse Atro fără să zâmbească şi îşi luă rămas bun fără a-l mai îndemna pe Shevek să-l însoţească.

Chifoilisk plecă împreună cu el. Cei doi bărbaţi mai tineri rămaseră cu Shevek, discutând multă vreme despre fizică.

Cu o plăcere imensă şi cu acelaşi sentiment de profundă recunoştinţă, Shevek descoperi pentru prima dată în viaţă conversaţia cu egalii săi.

Mitis, deşi o profesoară de excepţie, nu fusese niciodată capabilă să-l urmărească în noile domenii teoretice pe care, cu încurajarea ei, începuse a le explora. Gvarab era prima persoană pe care o cunoscuse a cărei pregătire şi capacitate erau comparabile cu ale sale, dar el şi Gvarab se întâlniseră mult prea târziu, chiar la sfârşitul vieţii ei. Din acele zile, Shevek colaborase cu o mulţime de oameni talentaţi, dar, deoarece nu fusese niciodată un membru cu drepturi depline al Institutului de la Abbenay, niciodată nu avusese prilejul să-i conducă prea departe, aceştia rămânând ancoraţi în probleme demodate, ca de pildă fizica secvenţială clasică. Nu avusese nici un egal. Aici, pe tărâmul inechităţii, îi întâlni, în sfârşit.

Era o revelaţie, o eliberare. Fizicieni, matematicieni, astronomi, logicieni, biologi, toţi erau aici, la universitate, veneau la el, ori se ducea el la ei şi discutau, iar din discuţiile lor se năşteau noi lumi. Este în natura ideii să fie comunicată; scrisă, vorbită, aplicată. Ideea este ca iarba. Râvneşte după lumină, prosperă în urma hibridării, creşte mai bine dacă este călcată în picioare.

Chiar în prima sa după amiază la universitate, împreună cu Oiie şi Pae, înţelese că descoperise ceva după care tânjise încă de când, copii la nivelul copilăriei, el şi Tirin şi Bedap obişnuiau să discute jumătate de noapte, tachinându-se şi îndemnându-se unul pe altul în tot mai îndrăzneţe zboruri ale imaginaţiei. Îşi amintea cu precizie una din acele seri. Îl vedea pe Tirin, îl auzea pe Tirin spunând: "Dacă am şti cum este Urras în realitate, poate că unii dintre noi am dori să mergem acolo." Iar el fusese atât de şocat de această idee încât se năpustise asupra lui Tirin, iar Tirin se retrăsese imediat. Întotdeauna se dăduse înapoi, biet suflet condamnat, şi întotdeauna avusese dreptate.

Conversaţia încetase. Pae şi Oiie erau tăcuţi.

— Îmi pare rău, spuse el. Capul e greu.

— Cum stai cu gravitaţia? întrebă Pae cu zâmbetul încântător al unui om care, ca un copil deştept, se bazează pe farmecul său.

— Nu bag de seamă, răspunse Shevek. Numai în… Ce sunt aceştia?

— Genunchi. Articulaţiile genunchilor.

— Da, genunchi. Funcţionarea este afectată. Dar mă voi obişnui, continuă el, privind spre Pae şi apoi spre Oiie. Există o întrebare. Nu vreau să aduc ofense.

— Niciodată să nu vă faceţi probleme, domnule.

— Cred că nici nu ştiţi cum, spuse Oiie.

Oiie nu era un individ agreabil, ca Pae. Chiar şi atunci când discuta despre fizică avea un zâmbet evaziv, care ascundea ceva. Cu toate acestea, sub aparenţa stilizată se ascundea ceva, simţea Shevek, ceva demn de încredere, pe când, în dosul farmecului lui Pae… ce se ascundea? În sfârşit, nu avea importanţă. Era nevoit să aibă încredere în ei şi o va face.

— Unde sunt femeile?

— Pae râse. Oiie zâmbi şi întrebă:

— În ce sens?

— În toate sensurile. Aseară am cunoscut femei la recepţie — cinci, zece — şi sute de bărbaţi. Cred că nici una nu era om de ştiinţă. Cine erau?

— Soţii. De fapt, una dintre ele era soţia mea, răspunse Oiie cu zâmbetul său secretos.

— Unde sunt celelalte femei?

— O, în privinţa aceasta nu există nici un fel de probleme, interveni Pae cu promptitudine. Spuneţi-ne doar preferinţele dumneavoastră şi nimic nu e mai simplu de asigurat.

— Mai auzi unele speculaţii pitoreşti despre obiceiurile anarresiene, dar cred că putem face faţă la aproape orice vă trece prin minte, completă Oiie.

Shevek habar n-avea despre ce vorbesc. Se scărpină în cap.

— Atunci, toţi oamenii de ştiinţă de aici sunt bărbaţi?

— Oamenii de ştiinţă?

— Oamenii de ştiinţă, repetă Pae dregându-şi glasul. Da, desigur, toţi sunt bărbaţi. Bineînţeles, sunt câteva profesoare în şcolile pentru fete, dar femeile nu trec niciodată de nivelul certificatului de absolvire.

— De ce nu?

— Nu sunt apte pentru matematică. Nu le duce capul la gândirea abstractă. Nu e genul lor. Ştii cum este, ceea ce femeile numesc gândire trece prin uter! Desigur, întotdeauna există câteva excepţii. Femei al naibii de mintoase cu atrofie vaginală.

— Voi, odonienii, le îngăduiţi femeilor să studieze ştiinţele exacte? întrebă Oiie.

— Ei bine, da, le găsiţi în — domeniul ştiinţei.

— Nu multe, sper.

— În sfârşit, aproape jumătate.

— Am afirmat întotdeauna că fetele tehniciene, dirijate aşa cum trebuie, pot lua o mare parte din povara de pe umerii bărbaţilor în orice situaţie de laborator. De fapt, ele sunt mai îndemânatice şi mai iuţi decât bărbaţii atunci când e vorba de sarcini repetitive, mult mai docile, mult mai greu de plictisit. Am putea elibera bărbaţii pentru munci originale mult mai uşor dacă am folosi femei.

— Dar nu în laboratorul meu! exclamă Oiie. Să stea unde le e locul.

— Dr. Shevek, găsiţi vreo femeie capabilă de muncă intelectuală originală?

— Ei bine, mai degrabă ele m-au găsit pe mine. Mitis a fost profesoara mea. De asemenea Gvarab, cred că aţi auzit de ea.

— Gvarab era femeie? exclamă Pae cu o surpriză sinceră şi râse.

Oiie părea neconvins şi ofensat.

— Desigur că nu ai cum să-ţi dai seama după numele voastre, spuse el cu răceală. Presupun că faceţi un caz din netrasarea nici unei distincţii între sexe.

— Odo a fost femeie, răspunse Shevek, cu blândeţe.

— Asta este! concluzionă Oiie.

Nu ridică din umeri, dar aproape că ridică din umeri. Pae privi respectuos şi dădu din cap, exact aşa cum făcuse atunci când Atro trăncănea vrute şi nevrute.

Shevek îşi dădu seama că atinsese la aceşti bărbaţi o animozitate impersonală cu rădăcini foarte adânci. În aparenţă, ei, ca şi mesele de pe navă, conţineau o femeie, una asuprită, redusă la tăcere, bestializată, o furie într-o cuşcă. Nu cunoşteau altă relaţie decât posesiunea. Erau posedaţi.

— O femeie frumoasă, virtuoasă este pentru noi o inspiraţie, cel mai preţios lucru de pe pământ, spuse Pae.

Shevek se simţea foarte jenat. Se ridică şi se apropie de ferestre.

— Lumea voastră este foarte frumoasă. Aş vrea să pot vedea mai mult. În timpul acesta când trebuie să stau înăuntru, vreţi să-mi aduceţi cărţi?

— Bineînţeles, domnule. Ce fel de cărţi?

— Istorie, ilustraţii, povestiri, orice. Poate că ar trebui să fie cărţi pentru copii. Vedeţi, eu ştiu foarte puţin. Învăţăm despre Urras, dar mai ales despre timpurile lui Odo. Înainte de aceea au mai existat opt mii de ani şi jumătate! Apoi, de la Colonizarea lui Anarres a mai trecut un secol şi jumătate. De când ultima navă a adus ultimii colonişti — ignoranţă. Noi vă ignorăm, voi ne ignoraţi. Noi suntem, poate, viitorul vostru. Vreau să învăţ, nu să ignorez. Aceasta este raţiunea pentru care am venit. Nu suntem oameni primitivi. Moralitatea noastră nu mai este tribală, nu are cum să fie. O astfel de ignoranţă este un rău din care se poate naşte alt rău. Aşa că am venit să învăţ.

Shevek vorbi foarte aprins. Pae îl aprobă cu entuziasm.

— Exact, domnule! Suntem cu toţii pe deplin de acord cu scopurile dumneavoastră!

— Deci, în esenţă, aţi venit ca un emisar al societăţii dumneavoastră? întrebă Oiie, privindu-l prin ochii aceia negri, opaci, ovali.

Shevek se întoarse pentru a se aşeza pe scaunul de marmură de lângă vatră, pe care deja îl simţea ca fiind locul său, teritoriul său. Vroia un teritoriu. Simţea nevoia precauţiei. Dar simţea cel mai puternic nevoia care îl adusese peste abisul sterp din cealaltă lume, nevoia de comunicare, dorinţa de a demola zidurile.