— Vin, spuse el cu prudenţă, în calitate de membru al Sindicatului de Iniţiativă, grupul care discută cu Urras prin radio de doi ani încoace. Dar, ştiţi, eu nu sunt ambasadorul nici unei autorităţi, al nici unei instituţii. Sper că nu m-aţi solicitat în această calitate.

— Nu, răspunse Oiie. V-am chemat pe dumneavoastră — Shevek, fizicianul. Desigur, cu aprobarea guvernului nostru şi a Consiliului guvernelor mondiale. Dar aici vă aflaţi ca oaspete particular al Universităţii Ieu Eun.

— Bine.

— Dar nu suntem siguri dacă aţi venit sau nu cu aprobarea…, continuă Oiie, cu o ezitare.

— A guvernului meu? întrebă Shevek, zâmbind.

— Ştim că, nominal, nu există nici un guvern pe Anarres. Cu toate acestea, evident că există administraţie. Şi înţelegem că grupul care v-a trimis, Sindicatul dumneavoastră, este un fel de facţiune, poate chiar o facţiune revoluţionară.

— Pe Anarres, toţi sunt revoluţionari. Reţeaua de administraţie şi management se numeşte CPD, Coordonarea producţiei şi distribuţiei. Aceştia reprezintă un sistem de coordonare pentru toate sindicatele, federaţiile şi indivizii care efectuează o muncă productivă. Nu guvernează persoane, doar administrează producţia. Nu au nici o autoritate, nici să mă sprijine, nici să mă oprească. Nu pot decât să ne comunice opinia publica despre noi — poziţia noastră în conştiinţa publică. Asta vreţi voi să ştiţi? Ei bine, prietenii mei şi cu mine suntem mai mult dezaprobaţi. Majoritatea oamenilor de pe Anarres nu vor să afle nimic despre Urras. Se tem de aceasta şi nu vor să aibă nimic de-a face cu proprietarienii. Mă scuzaţi dacă sunt nepoliticos. Şi aici este la fel, în unele cazuri, nu? Dispreţul, teama, tribalismul. Aşadar, am venit să încep să transform toate astea.

— Iniţiativa dumneavoastră, în totalitate, comentă Oiie.

— Este singura iniţiativă pe care o cunosc, spuse Shevek zâmbind, deosebit de convins.

Petrecu următoarele două zile discutând cu oamenii de ştiinţă veniţi să-l vadă, citind cărţile pe care i le adusese Pae, uneori pur şi simplu stând la ferestrele cu arcade duble pentru a urmări venirea verii în valea cea mare ori pentru a asculta conversaţiile scurte, duioase din aer liber. Păsări! Cunoştea deja numele cântăreţilor şi chiar cum arătau, din ilustraţiile întâlnite în cărţi, dar, atunci când auzea cântecele ori surprindea fâlfâitul aripilor de la un pom la altul, încă mai tresărea uimit, ca un copil.

Crezuse că se va simţi atât de straniu, aici, pe Urras, atât de pierdut, de străin, de derutat — dar nu simţea nimic de felul acesta. Bineînţeles, erau nenumărate lucruri pe care nu le înţelegea. Câte nu vedea acum, pentru prima dată: toată această societate incredibil de complexă, cu toate popoarele, clasele, castele, cultele, obiceiurile sale şi istoria sa magnifică, atrăgătoare, interminabilă! Fiecare individ pe care îl întâlnea era plin de surprize, o adevărată enigmă. Dar aceştia nu erau egoiştii bădărani, distanţi, pe care se aşteptase să îi întâlnească; erau la fel de complicaţi şi de diferiţi ca şi cultura lor, ca şi peisajul lor, erau inteligenţi, erau buni la suflet. Îl tratau ca pe un frate şi făceau tot ce le stătea în putinţă pentru ca el să nu se simtă pierdut, străin, ci acasă. Iar el, Shevek, într-adevăr se simţea acasă. Nu se putea împotrivi senzaţiei. Întreaga lume, moliciunea aerului, căderea razelor solare pe dealuri, chiar şi atracţia gravitaţională mai mare asupra corpului său, îi confirmau că se află, într-adevăr, acasă, în lumea proprie rasei sale şi toată frumuseţea acesteia era dreptul său din naştere.

Noaptea se gândea la liniştea, la tăcerea cumplită de pe Anarres. Acolo nu cânta nici o pasăre. Acolo nu erau alte glasuri în afara celor umane. Doar tăcere şi pământuri pustii.

În a treia zi bătrânul Atro îi aduse un maldăr de ziare. Pae, care era un însoţitor foarte frecvent, nu spuse nimic, dar după plecarea bătrânului zise:

— Domnule, ziarele astea nu sunt decât maculatură de cea mai joasă speţă. Amuzante, poate, dar să nu credeţi nimic scris în ele.

Shevek ridică ziarul de deasupra. Era tipărit urât, pe hârtie grosolană — primul obiect confecţionat fără grijă, de la aterizarea lui pe Urras. De fapt, arăta ca buletinele şi rapoartele regionale ale CPD, care pe Anarres serveau de ziare, dar stilul său era foarte diferit de al acelor publicaţii murdare, practice, faptice. Era plin de semne de exclamare şi ilustraţii. Era o fotografie a lui Shevek în faţa navei spaţiale, Pae ţinându-l de braţ şi încruntându-se. PRIMUL OM DE PE LUNĂ! anunţa titlul uriaş de deasupra fotografiei. Fascinat, Shevek citi mai departe.

"Primul său pas pe pământ! Primul vizitator pe Urras de la colonizarea planetei Anarres acum 170 de ani, dr. Shevek a fost fotografiat ieri la sosirea sa cu transportorul lunar operat de Cosmodromul Peier. Distinsul om de ştiinţă, laureat al Premiului Seo Oen pentru servicii aduse tuturor naţiunilor prin intermediul ştiinţei, a acceptat postul de profesor la Universitatea Ieu Eun, onoare niciodată acordată cuiva de pe o altă lume. Întrebat despre sentimentele sale la prima sosire pe Urras, înaltul, distinsul fizician a declarat: «Este pentru mine o onoare deosebită să fiu invitat pe frumoasa dumneavoastră planetă. Sper că în momentul acesta începe o nouă eră a prieteniei inter-Getiene, în care Planetele Gemene vor păşi împreună în frăţie şi colaborare."

— Dar eu nu am spus nimic, protestă Shevek.

— Bineînţeles că nu. Nu am îngăduit ca gloata aceea să se apropie de dumneavoastră. Doar că asta nu împiedică imaginaţia de două parale a unui jurnalist. Vor declara că aţi spus ceea ce doresc ei să fi spus, indiferent de ceea ce spuneţi, ori nu, în realitate.

— Bine, răspunse Shevek în cele din urmă, muşcându-şi buzele. Dacă aş fi declarat ceva, ar fi fost cam de genul acesta. Dar ce înseamnă "inter-Cetian"?

— Temenii ne numesc "Cetieni", cred că de la cuvântul din limba lor pentru soarele nostru. Presa de scandal îl tot foloseşte în ultima vreme, este un fel de modă pentru acest cuvânt.

— Arunci "inter-Cetian" înseamnă Urras şi Anarres la un loc?

— Aşa cred, răspunse Pae, cu o lipsă de interes evidentă.

Shevek continuă parcurgerea ziarelor. Află despre el că este un gigant impunător, că e nebărbierit şi posedă o "coamă" — ce-o mai fi şi asta? — de păr încărunţit, că are treizeci şi şapte de ani, sau patruzeci şi trei, sau cincizeci şi şase; că scrisese o carte foarte mare de fizică, intitulată (ortografia variind de la un ziar la altul) Principali de Simultaneitate sau Principii de Simultaneitate; că este ambasador de bune intenţii din partea guvernului odonian, că e vegetarian şi, ca toţi anarresienii, nu bea. La această ultimă informaţie, Shevek nu se mai putu abţine şi râse până când simţi o durere în coaste.

— La naiba, chiar că au imaginaţie! Îşi închipuie că trăim cu vapori de apă, ca muşchiul de stâncă?

— Vor să spună că nu consumaţi băuturi alcoolice, spuse Pae, râzând şi el. Cred că singurul lucru pe care toată lumea îl cunoaşte despre odonieni este că nu beţi alcool. Apropos, e adevărat?

— Unii oameni distilează alcool din rădăcină fermentată de holum şi îl beau. Susţin că acesta conferă libertate de acţiune inconştientului, ca şi antrenarea undelor cerebrale. Majoritatea preferă a doua variantă, e foarte uşor de realizat şi nu cauzează boală. Aici e ceva comun?

— Băutul, da. Nu ştiu nimic despre această boală. Cum se numeşte?

— Cred că alcoolism.

— A, înţeleg. Dar ce fac muncitorii de pe Anarres pentru un pic de veselie, pentru a scăpa măcar pentru o noapte de necazurile lumii?

— În sfârşit, noi…, răspunse Shevek, fără nici un fel de expresie în privire. Nu ştiu. Oare necazurile noastre sunt inevitabile?

— Ciudat! exclamă Pae şi zâmbi dezarmant.

Shevek îşi continuă lectura. Unul dintre ziare era scris într-o limbă necunoscută, iar altul într-un alfabet cu totul diferit. Primul provenea din Thu, explică Pae, iar cel de-al doilea din Benbili, o naţiune din emisfera vestică. Ziarul din Thu era bine tipărit şi cu un format sobru. Pae preciză că este vorba de o publicaţie guvernamentală.