Anarres e cheia pentru Urras. Revoluţionarii din Nio aparţin aceleiaşi tradiţii. Nu făceau grevă doar pentru salarii mai bune, nici nu protestau împotriva recrutărilor. Nu sunt numai socialişti, sunt anarhişti; demonstrau împotriva puterii. Vezi, amploarea demonstraţiei, intensitatea sentimentelor populare, reacţia de panică a guvernului, toate păreau foarte greu de înţeles. De ce atâta agitaţie? Guvernul de aici nu este despotic. Bogaţii sunt, într-adevăr, foarte bogaţi, dar săracii nu sunt chiar atât de săraci. Nu sunt nici înrobiţi, nici nu flămânzesc. De ce nu sunt mulţumiţi cu pâine si discursuri? De ce sunt atât de suprasensibili?… Acum încep să înţeleg de ce. Dar ceea ce rămâne încă inexplicabil este ca guvernul din A-Io, ştiind că această tradiţie libertinistă este încă vie, cunoscând nemulţumirea din oraşele industriale, te-a adus totuşi aici. Ca şi cum ai duce chibritul în pulberărie.

— Eu nu eram programat să ajung lângă pulberărie. Eu trebuia să fiu ţinut izolat de populaţie, să trăiesc printre savanţi şi bogătaşi. Să nu-i văd pe săraci. Să nu văd nimic urât. Urma să fiu ambalat în vată, într-o cutie, într-un înveliş, într-o ladă, într-o peliculă de plastic, aşa cum este totul pe aici. Acolo trebuia să fiu fericit şi să îmi fac treaba, treaba aceea pe care n-o puteam face pe Anarres. Iar când totul avea să fie gata, urma să le-o predau lor pentru a vă putea ameninţa pe voi cu ea.

— Să ne ameninţe? Vrei să spui, Terra şi Hain şi alte puteri interspaţiale? Cu ce să ne ameninţe?

— Cu anihilarea spaţiului.

— Cu asta te ocupi? întrebă ea cu vocea ei blândă, amuzată, după câteva momente de tăcere.

— Nu! Nu mă ocup de aşa ceva. În primul rând eu nu sunt inventator, inginer; sunt teoretician. Ceea ce vor ei de la mine este o teorie. O teorie a Câmpului General în fizica temporală. Ştii ce înseamnă asta?

— Shevek, fizica voastră cetiană, ştiinţa voastră nobilă mă depăşeşte complet. Nu sunt pregătită în matematică, fizică, filozofie, iar teoria ta pare formată din toate astea, plus cosmologie şi multe altele. Dar ştiu la ce te referi când vorbeşti de Teoria Simultaneităţii, în acelaşi fel în care ştiu ce înseamnă Teoria Relativităţii. Adică, ştiu că teoria relativităţii a condus la anumite rezultate practice însemnate; în concluzie, presupun că această fizică temporală a ta poate face posibile noi tehnologii.

— Ceea ce vor ei, explică el, confirmând spusele ei printr-o înclinare a capului, este transferul instantaneu al materiei în spaţiu. Tranzilienţa. Înţelegi? Călătoria spaţială fără traversarea spaţiului sau trecerea timpului. Cred că ar putea ajunge la asta, chiar şi fără ecuaţiile mele. Dar, dacă vor, cu aceste ecuaţii pot realiza ansibilul. Oamenii nu pot traversa spaţiile imense, dar ideile pot.

— Ce este un ansibil, Shevek?

— O idee, răspunse el, zâmbind, fără prea mult umor. Va fi un dispozitiv care va permite comunicarea fără nici un fel de interval de timp între două puncte din spaţiu. Desigur, dispozitivul nu va transmite mesaje. Simultaneitatea înseamnă identitate. Dar pentru percepţiile noastre, acea simultaneitate va funcţiona ca o transmisie, ca o expediere. Aşa că o vom putea utiliza pentru a efectua convorbiri între lumi, fără a mai aştepta atâta timp pentru ca mesajul să ajungă la destinaţie şi să primim răspunsul, necesar în cazul impulsurilor electromagnetice. Este, într-adevăr, o chestiune extrem de simplă. Ca un fel de telefon.

— Simplitatea fizicienilor! exclamă Keng, râzând. Deci, aş putea ridica receptorul — ansibilului? — şi discuta cu fiul meu de la Delhi? Sau cu nepoata mea, care avea cinci ani când am plecat şi a trăit unsprezece ani în timp ce eu călătoream de pe Terra spre Urras cu o viteză aproape de cea a luminii? Aş putea afla ce se întâmplă acasă ACUM, nu acum unsprezece ani. Ar putea fi luate decizii, s-ar putea ajunge la acorduri, s-ar putea schimba informaţii. Eu aş putea discuta cu diplomaţii de pe Chiffewar, tu ai putea discuta cu fizicienii de pe Hain, nu ar fi nevoie de o generaţie pentru ca ideile să circule de la o lume la alta… Ştii, Shevek, am impresia că această chestiune simplă a ta ar putea schimba viaţa miliardelor de oameni din cele Nouă Lumi Cunoscute!

Shevek dădu din cap afirmativ.

— Ar face posibilă o ligă a lumilor. O federaţie. Am fost despărţiţi de ani, de decadele dintre plecare şi sosire, dintre întrebare si răspuns. E ca şi cum ai fi inventat vorbirea umană! Putem discuta — în sfârşit, putem comunica unul cu altul.

— Şi ce vei spune?

Amărăciunea din glasul lui o surprinse pe Keng, care îl privi şi nu mai spuse nimic. Shevek se lăsă pe spate, în fotoliu şi îşi frecă fruntea, îndurerat.

— Uite ce este, spuse el, trebuie să-ţi explic de ce am venit la voi şi de ce am venit în această lume. Am venit pentru idee. De dragul ideii. Să învăţ, să predau, să mă bucur de idee. Pe Anarres, ştii, ne-am izolat. Nu comunicăm cu alţi oameni, cu restul umanităţii. Nu aveam cum să-mi termin lucrarea acolo. Şi chiar dacă aş fi putut să o termin acolo, ei nu o vroiau, nu ii întrevedeau nici o utilizare. Aşa că am venit aici. Aici se află ce îmi trebuie mie — discuţiile, schimbul de idei, un experiment în laboratorul de lumină care demonstrează ceva contrar aşteptărilor mele, o carte asupra teoriei relativităţii dintr-o altă lume, stimulentul de care am nevoie. Aşa că în sfârşit mi-am terminat lucrarea. Încă nu este scrisă, dar deţin ecuaţiile şi raţionamentul, e gata. Dar ideile din mintea mea nu sunt singurele care au importanţă pentru mine. Societatea mea este tot o idee, eu am fost realizat de această idee — ideea libertăţii, a schimbării, a solidarităţii umane — o idee importantă. Deşi eram foarte prost, mi-am dat seama până la urmă că preocupându-mă de una dintre ele, de fizica, o trădez pe cealaltă. Că le permit proprietarienilor să cumpere adevărul de la mine.

— Dar ce altceva ai putea face, Shevek?

— Nu există nici o alternativă la vânzare? Nu există daruri?

— Da…

— Pricepi că eu vreau să v-o ofer vouă şi celor de pe Hain si celorlalte lumi, chiar şi ţărilor de pe Urras? Vouă, tuturor! Astfel încât nici unul dintre voi să nu o poată folosi, aşa cum vor cei din A-Io, pentru a dobândi puterea asupra celorlalţi, pentru a se îmbogăţi, ori pentru a câştiga mai multe războaie. Ca sa nu folosiţi adevărul pentru profitul vostru particular, ti doar pentru binele comun.

— În final, adevărul insistă, de obicei, să slujească numai binele comun, spuse Keng.

— În final, da, dar eu nu vreau să aştept sfârşitul. Nu am decât o viaţă de trăit şi nu vreau să o petrec în lăcomie, dobândirea de profituri şi minciuni. Nu vreau să servesc nici unui stăpân.

Calmul ambasadoarei era o atitudine mult mai forţată, mai controlată decât la începutul discuţiei lor. Forţa personalităţii lui Shevek, neînfrânată de nici un fel de conştiinţă de sine sau considerente de autoapărare, era formidabila. Se simţea zguduită de prezenţa lui şi îl privea cu un anumit grad de uimire şi compasiune.

— Cum este, întrebă ea, cum poate fi societatea care te-a format? Te-am auzit vorbind despre Anarres, acolo, în Piaţă şi am plâns ascultându-te, dar în realitate nu te-am crezut. Bărbaţii vorbesc întotdeauna astfel despre casa lor, despre ţara îndepărtată… Doar că tu nu eşti ca alţi bărbaţi. În cazul tău există o deosebire.

— Deosebirea constă în idee. Şi pentru ideea aceea am venit aici. Pentru Anarres. Deoarece poporul meu refuză să privească spre exterior, m-am gândit că i-aş putea determina pe alţii să privească spre noi. M-am gândit că ar fi mai bine să nu rămânem izolaţi în dosul unui zid, ci să fim o societate printre altele, o lume printre altele, oferind şi primind. Dar acolo am greşit — am greşit complet.

— De ce spui asta? Cu siguranţă că…

— Pentru că nu există nimic, absolut nimic pe Urras de care să avem nevoie noi, anarresienii! Acum o sută şaptezeci de ani am plecat cu mâinile goale si am avut dreptate. Nu am luat nimic. Pentru că aici nu exista nimic altceva decât State şi armele lor, bogaţii şi minciunile lor, săracii şi mizeria lor. Nu există nici o posibilitate de a acţiona corect, cu inima uşoară, pe Urras. Nu poţi face nimic în care să nu intervină şi profitul, teama de a pierde şi dorinţa de putere. Nu poţi să spui bună dimineaţa cuiva fără a şti care este "superior" celuilalt, sau fără a încerca să o demonstrezi. Nu poţi acţiona ca un frate faţă de alţi oameni, trebuie să-i manipulezi, să-i comanzi ori să te supui lor, sau să-i înşeli. Nu poţi să-l atingi pe altul; cu toate acestea, nu te vor lăsa singur. Nu există nici un fel de libertate. Este o cutie — Urras e o cutie, un pachet, cu tot ambalajul frumos al cerului albastru şi al pajiştilor, pădurilor şi marilor oraşe. Deschizi cutia şi ce găseşti înăuntru? Un beci negru, plin de praf şi un mort. Un om a cărui mână a fost zburată de gloanţe pentru că a întins-o altora. În sfârşit, am ajuns în Iad. Desar avea dreptate: Iadul este Urras.