În clipa aceea, Baley conştientiză cel mai acut bubuiturile propriei sale inimi. I se părea că trăieşte într-o clipă încremenită în afara timpului. Ca întotdeauna, chipul lui R. Daneel era imobil. Han Fastolfe afişa o expresie de uimire binecrescută şi nimic mai mult.

Baley era însă cel mai îngrijorat de reacţia lui Julius Enderby. Receptorul trimensional din care se holba faţa acestuia nu îngăduia o reproducere perfectă; exista un pâlpâit permanent, deşi discret, iar rezoluţia nu era chiar ideală. Din cauza acelor imperfecţiuni şi a ochelarilor comisarului, ochii lui rămâneau indescifrabili.

„Nu-ţi pierde cumpătul acum, Julius”, gândi Baley. „Am nevoie de tine.”

De fapt, nu credea că Fastolfe va acţiona în pripă sau mânat de un impuls emoţional. Cândva, citise undeva că spaţialii nu aveau religie, ci o substituiseră cu un intelectualism detaşat şi flegmatic, ridicat la rang de filosofie. Credea acest lucru şi se bizuia pe el. Ei acţionau fără grabă şi întotdeauna pe temeiul raţiunii.

Era convins că dacă ar fi fost singur printre ei şi ar fi făcut aceeaşi afirmaţie, n-ar mai fi revenit niciodată în Oraş. Raţiunea nemiloasă ar fi dictat dispariţia lui. Planurile spaţialilor erau pentru ei mult mai importante decât viaţa unui locuitor al Oraşului. Julius Enderby ar fi primit scuzele de rigoare. Poate că spaţialii i-ar fi predat comisarului până şi cadavrul lui Baley, clătinând din capete şi referindu-se la noul atentat al conspiraţiei pământene. Comisarul i-ar fi crezut — aşa era firea lui. Dacă-i ura într-adevăr pe spaţiali, ura lui se baza pe teamă. N-ar fi cutezat să le pună afirmaţia sub semnul întrebării.

Din aceste considerente, Baley avea nevoie de un martor al evenimentelor, ba mai mult, de un martor care să nu poată fi atins de măsurile de siguranţă calculate ale spaţialilor.

Comisarul vorbi, aproape înecându-se:

— Lije, greşeşti! Am văzut cu ochii mei cadavrul doctorului Sarton.

— Ai văzut nişte rămăşiţe carbonizate despre care ţi s-a spus că ar fi cadavrul lui Sarton, replică îndrăzneţ Baley.

Se gândi la ochelarii sparţi ai comisarului. Reprezentaseră o şansă neaşteptată pentru spaţiali.

— Nu, nu, Lije! L-am cunoscut bine pe dr. Sarton, iar capul îi rămăsese neatins. El a fost!

Comisarul ridică nesigur mâna spre ochelari, de parcă îşi reamintise abia acum cele întâmplate atunci, apoi adăugă:

— L-am privit de aproape, foarte de aproape.

— Ce crezi însă despre el, comisare? întrebă Baley arătând din nou spre R. Daneel. Nu seamănă cu Sarton?

— Ba da, în acelaşi mod în care un om ar semăna cu o statuie.

— Comisare, nu-i greu să adopţi o ţinută inexpresivă. Să presupunem că ai văzut de fapt un robot care fusese distrus cu blasterul. Ai afirmat că l-ai privit de aproape. L-ai privit de suficient de aproape ca să-ţi dai seama dacă suprafaţa carbonizată a marginilor rănii era într-adevăr ţesut organic descompus, sau doar un strat de carbon aplicat peste metalul topit?

Comisarul păru revoltat.

— Eşti ridicol! exclamă el.

— Dr. Fastolfe, se răsuci Baley spre spaţial, sunteţi de acord cu exhumarea corpului în vederea examinării?

— Domnule Baley, surâse Fastolfe, în circumstanţe normale nu aş avea nici o obiecţie, dar mă tem că noi nu ne îngropăm morţii, ci obişnuim să-i incinerăm.

— Foarte convenabil, murmură detectivul.

— Spuneţi-mi, domnule Baley, urmă Fastolfe, cum aţi ajuns la această concluzie extraordinară?

„Nu cedează”, gândi pământeanul. „Dacă va putea, va nega totul fără şovăială.”

— N-a fost greu, răspunse el cu glas tare. Imitarea unui robot este mai complexă decât simpla abordare a unei expresii încremenite şi a unei vorbiri excesiv de corecte. Problema dumneavoastră, a celor de pe Lumile Exterioare, este că sunteţi prea obişnuiţi cu roboţii. Aţi ajuns să-i acceptaţi aproape ca pe nişte fiinţe omeneşti şi nu mai distingeţi diferenţele. Pe Pământ, lucrurile stau altfel. Noi suntem foarte conştienţi de ceea ce înseamnă un robot. În primul rând, R. Daneel este prea uman ca să fie un robot. Prima mea impresie despre el a fost că este un spaţial. A fost necesar un efort real ca să mă adaptez declaraţiei sale potrivit căreia ar fi robot. Desigur, motivul real a fost faptul că este un spaţial, nu un robot.

R. Daneel îl întrerupse, fără să dea vreun semn că ar fi fost el însuşi subiectul dezbaterii.

— După cum ţi-am spus, partenere Elijah, am fost proiectat pentru a ocupa, temporar, un loc într-o societate omenească. Asemănarea cu oamenii a fost deliberată.

— Ajungând chiar la duplicarea minuţioasă a acelor porţiuni ale corpului care, în decursul unor evenimente normale, ar fi acoperite de haine? întrebă Baley. Ajungând chiar la duplicarea unor organe care, la un robot, n-ar avea nici o funcţie imaginabilă?

— Cum ai aflat asta? interveni pe neaşteptate Enderby.

Baley se înroşi la faţă.

— N-am putut să nu remarc în… În Personal.

Comisarul păru şocat.

— Sunt sigur că înţelegeţi, rosti Fastolfe, că o asemănare nu poate fi utilă dacă nu este completă. Pentru scopurile noastre, jumătăţile de măsură ar fi fost echivalente cu absenţa oricăror măsuri.

— Pot fuma? întrebă brusc Baley.

Trei pipe în aceeaşi zi însemna o extravaganţă ridicolă, dar era purtat pe un talaz rostogolitor de nechibzuinţă şi simţea nevoia eliberării pe care i-o aducea tutunul. La urma urmelor, îi contrazicea pe spaţiali, avea de gând să le îndese pe gât propriile lor minciuni.

— Îmi pare rău, făcu Fastolfe, dar aş prefera să nu fumaţi. „Preferinţa” avea forţa unui ordin şi Baley o simţi. Puse în buzunar pipa pe care o luase deja în mână, anticipând acordul automat.

„Bineînţeles că nu pot fuma”, gândi el amar. „Enderby nu m-a avertizat, deoarece el însuşi nu fumează, dar este evident. Totul se leagă. Pe igienicele lor Lumi Exterioare, spaţialii nu fumează, nu beau şi nu nici alte vicii umane. Nu-i de mirare că acceptă roboţi în blestemata lor de societate — cum a numit-o R. Daneel? -C/Fe. Nu-i de mirare că R. Daneel poate juca atât de bine rolul unui robot. Acolo toţi sunt roboţi.”

— Asemănarea completă, vorbi el, este numai unul dintre multele indicii. În Secţiunea mea a fost cât pe ce să izbucnească o revoltă, când l-am dus pe el acasă. (Fu nevoit să indice cu degetul. Îi venea imposibil să pronunţe „R. Daneel” sau „Sarton”.) El a stopat-o, şi a făcut-o îndreptând un blaster spre potenţialii răsculaţi.

— Dumnezeule! exclamă Enderby. În raport se afirma că tu ai fi…

— Ştiu, comisare, replică Baley. Raportul a fost întocmit pe baza informaţiilor oferite de mine. Nu doream să rămână consemnat undeva că un robot a ameninţat oameni cu blasterul.

— Nu, nu, sigur că nu…

În mod evident, Enderby era de-a dreptul oripilat. Se aplecă puţin în faţă ca să examineze ceva aflat în exteriorul limitelor receptorului trimensional.

Detectivul bănui despre ce era vorba. Comisarul verifica nivelul energetic, pentru a vedea dacă transmisia nu era interceptată.

— Acesta este un punct al argumentaţiei dumneavoastră? întrebă Fastolfe.

— Bineînţeles! Prima lege a roboticii afirmă că un robot n-are voie să pricinuiască vreun rău omului.

— Dar R. Daneel n-a pricinuit nici un rău.

— Perfect adevărat. Ba chiar, ulterior, el a declarat că n-ar fi tras, indiferent de circumstanţe. Totuşi n-am auzit despre nici un robot care să fi putut viola spiritul legii 1, ajungând să ameninţe oameni cu împuşcarea, chiar dacă în realitate nu avea nici o intenţie să procedeze în acest fel.

— Am înţeles. Sunteţi un expert în robotică, domnule Baley?

— Nu, dr. Fastolfe, dar am urmat un curs de robotică generală şi analiză pozitronică. Nu sunt chiar un ignorant.

— Mă bucur, încuviinţă curtenitor spaţialul, însă eu sunt expert în robotică şi vă asigur că esenţa minţii roboţilor constă într-o interpretare complet literală a Universului. Ea nu recunoaşte spiritul legii 1, ci numai litera acesteia. Este posibil ca modelele simple pe care le aveţi pe Pământ să deţină elemente de securitate suplimentare adăugate legii 1, astfel încât să se garanteze că nu vor fi capabile să ameninţe un om. Pe de altă parte, un model avansat ca R. Daneel reprezintă cu totul altceva. Dacă am înţeles corect situaţia, ameninţarea lui Daneel a fost necesară pentru împiedicarea unei revolte. Prin urmare, ea a avut scopul de a împiedica pricinuirea vreunui rău oamenilor. El asculta de Legea 1, nu o încălca.