Baley încercă un fior de stinghereală, dar îşi menţinu masca exterioară de calm impasibil. Va fi greu, însă îi va face faţă spaţialului pe propriul său teren.

— Puteţi contracara toate punctele argumentaţiei, atacându-le individual, spuse el, totuşi efectul lor cumulat rămâne acelaşi. Aseară, discutând despre aşa-zisa crimă, acest presupus robot a susţinut că a fost transformat în detectiv prin instalarea unui factor de impulsionare nou în circuitele sale pozitronice. Un factor de impulsionare, dacă-i pot spune aşa, justiţiar.

— Pot depune mărturie în această privinţă, zise Fastolfe. Operaţiunea a avut loc acum trei zile sub propria mea supraveghere.

— Un factor de impulsionare justiţiar? Justiţia, dr. Fastolfe, este un termen abstract. Numai un om îl poate utiliza.

— Dacă definiţi „justiţia” ca pe o abstracţie, dacă afirmaţi că înseamnă a-i acorda fiecărui om ceea ce i se cuvine, sau a adera la echitate, sau orice altceva de felul acesta, sunt de acord cu dumneavoastră, domnule Baley. În starea prezentă a cunoaşterii noastre, înţelegerea umană a abstracţiilor nu poate fi încorporată într-un creier pozitronic.

— Aşadar recunoaşteţi asta… ca expert în robotică?

— Evident! întrebarea este ce a vrut să spună R. Daneel prin folosirea termenului „justiţie”.

— Din contextul conversaţiei noastre, el s-a referit la ceea ce am înţelege eu, dumneavoastră şi orice alt om, dar ce n-ar putea înţelege nici un robot.

— Domnule Baley, de ce nu-i cereţi să definească termenul?

Baley simţi că siguranţa începea să i se destrame. Se întoarse spre R. Daneel.

— Ei bine?

— Da, Elijah?

— Cum defineşti tu justiţia?

— Justiţia, Elijah, este ceea ce există când toate legile sunt aplicate.

— O definiţie bună pentru un robot, încuviinţă Fastolfe din cap. Dorinţa de a urmări aplicarea tuturor legilor a fost recent încorporată în Daneel. Pentru el, justiţia este un termen foarte concret, deoarece se bazează pe aplicarea legii, care la rândul ei se bazează pe existenţa unor legi specifice şi definite. Nu este vorba de nimic abstract. Un om poate recunoaşte faptul că, pe baza unui cod moral abstract, unele legi pot fi proaste, iar aplicarea lor injustă. Ce părere ai, R. Daneel?

— O lege injustă, răspunse egal R. Daneel, este o contradicţie în termeni.

— Aşa stau lucrurile pentru un robot, domnule Baley. Din acest motiv, nu trebuie să confundaţi justiţia dumneavoastră cu cea a lui R. Daneel.

Detectivul se întoarse brusc spre R. Daneel şi rosti:

— Azi-noapte ai părăsit apartamentul meu.

— Aşa este. Regret dacă ieşirea mea ţi-a tulburat odihna.

— Unde te-ai dus?

— La Personalul pentru bărbaţi.

Pentru o clipă, Baley ezită. Era răspunsul despre care decisese deja că reprezenta adevărul, dar nu se aşteptase să-l primească din partea lui R. Daneel. Deşi tot mai multe dintre certitudini îi erau spulberate, se menţinu ferm pe poziţie. Comisarul privea atent, deplasând ochii înapoia lentilelor, de la un vorbitor la celălalt. Baley nu mai putea să bată în retragere acum, indiferent ce sofisme ar fi fost utilizate împotriva sa. Trebuia să-şi susţină argumentaţia.

— Ajungând în Secţiunea mea, spuse detectivul, el a insistat să intre în Personal o dată cu mine. Pretextul folosit a fost mai degrabă pueril. În timpul nopţii a părăsit apartamentul pentru a merge din nou la Personal, aşa cum tocmai a recunoscut. Dacă ar fi fost om, aş fi spus că avea toate motivele şi drepturile s-o facă. Evident. Ca robot însă, vizitarea Personalului a fost lipsită de logică. Concluzia poate fi doar că el este om.

Fastolfe aprobă din cap, totuşi nu păru deloc dezarmat.

— Foarte interesant, spuse el. Poate că ar fi bine să-l întrebăm pe Daneel de ce a vizitat Personalul azi-noapte.

Enderby se aplecă puţin în faţă.

— Vă rog, dr. Fastolfe, murmură el, nu este cuvenit să…

— Nu trebuie să vă faceţi griji, domnule comisar, răspunse Fastolfe şi buzele sale subţiri se curbară în ceva ce semăna cu un zâmbet, fără să fie tocmai un zâmbet. Sunt convins că răspunsul lui Daneel nu va jigni susceptibilităţile dumneavoastră şi nici pe ale domnului Baley. Vrei să ne spui, Daneel?

— Jessie, soţia lui Elijah, vorbi R. Daneel, a părăsit aseară apartamentul dovedind sentimente amicale faţă de mine. În mod evident, nu avea nici un motiv pentru a considera că nu aş fi om, totuşi când s-a întors în apartament ştia că eram robot. Concluzia evidentă este că informaţia respectivă exista undeva în exteriorul apartamentului. Am dedus că discuţia mea cu Elijah din cursul serii fusese auzită. Nu există nici o altă modalitate prin care putea fi cunoscut secretul adevăratei mele naturi.

Elijah îmi spusese că apartamentele sunt perfect izolate fonic, iar noi am conversat cu glas scăzut. Nu ar fi fost posibilă o banală tragere cu urechea. Pe de altă parte, se ştie că Elijah este poliţist.

Dacă în Oraşul New York există o conspiraţie suficient de bine organizată pentru ca să fi plănuit asasinarea doctorului Sarton, este posibil ca membrii ei să ştie că Elijah a primit misiunea anchetării crimei. Ar fi atunci perfect posibil, ba chiar probabil, ca apartamentul lui să fi fost ascultat prin intermediul unui fascicul de interceptare.

După ce Elijah şi Jessie s-au dus la culcare, am investigat apartamentul cât am putut de bine, dar nu am găsit nici un emiţător. Aceasta complica problema. Un fascicul dublu focalizat ar fi putut suplini emiţătorul, însă ar fi necesitat un echipament destul de complicat.

Analiza situaţiei a dus la următoarea concluzie: singurul loc unde un locuitor al Oraşului New York poate întreprinde aproape orice fără să fie deranjat sau chestionat este în interiorul Personalului. Acolo ar putea instala chiar şi un fascicul dublu. Intimitatea absolută în Personal este un obicei respectat cu stricteţe şi nici un bărbat n-ar privi, măcar cu coada ochiului, spre alt bărbat. Personalul Secţiunii se află destul de aproape de apartamentul lui Elijah, astfel că factorul distanţă nu intră în calcul. Putea fi utilizat un model portabil. M-am dus în Personal, ca să cercetez.

— Şi ce ai găsit? întrebă Baley repede.

— Nimic, Elijah. Nici urmă de fascicul dublu.

— Ei bine, domnule Baley, spuse Fastolfe, vi se pare o explicaţie rezonabilă?

Nesiguranţa lui Baley pierise acum complet.

— Rezonabilă, poate, dar nici pe departe perfectă. Ceea ce nu ştie el este că soţia mea mi-a spus de unde şi când căpătase informaţia. Aflase că era robot la scurt timp după ce părăsise apartamentul. Chiar de atunci, zvonul circula de câteva ore bune. Prin urmare, faptul că era un robot nu putea să fi fost aflat prin interceptarea discuţiei noastre de aseară.

— Cu toate acestea, observă Fastolfe, explicaţia incursiunii nocturne în Personal mi se pare validă.

— Nu a explicat însă altceva, replică Baley înfierbântat. Când, unde şi cum s-a produs scurgerea de informaţii? Cum s-a aflat că în Oraşul New York există un robot spaţial? Din câte ştiu eu, numai doi locuitori ai Oraşului cunosc cazul — eu şi comisarul Enderby, iar noi n-am suflat o vorbă… Comisare, mai ştie altcineva din Departament?

— Nu, răspunse tulburat Enderby, nici chiar primarul. Doar noi doi şi dr. Fastolfe.

— Şi el, arătă Baley.

— Eu? făcu R. Daneel.

— De ce nu?

— Te-am însoţit permanent, Elijah.

— Nu, rosti apăsat detectivul. Înainte de a merge în apartamentul meu, am stat în Personal o jumătate de oră sau chiar mai mult. În acest timp, noi doi am fost complet separaţi. Atunci a fost momentul în care ai intrat în contact cu grupul tău din Oraş.

— Care grup? întrebă Fastolfe.

Aceeaşi întrebare fu pusă aproape simultan de Enderby. Baley se ridică din scaun şi se întoarse spre receptorul trimensional.

— Comisare, doresc să asculţi cu multă atenţie şi să-mi spui dacă nu ţi se pare că totul urmează un şablon clar. Este raportată o crimă şi, printr-o coincidenţă stranie, ea are loc exact în momentul în care intrai în Oraşul Spaţial ca să te întâlneşti cu persoana ucisă. Ţi se arată un cadavru despre care se afirmă că ar fi al unui om, dar după aceea cadavrul dispare şi nu mai este disponibil pentru o investigare detaliată.