— Rămâi pe loc, spuse gardianul.

— În regulă, răspunse Hari. Vom aştepta aici, le explică celorlalţi.

Sunetul vocilor ţinând discursuri venea din spatele uşilor închise ale Sălii Consiliului. Curând, oamenii din Shanty porniră să hoinărească înapoi în josul holului, pentru a se uita la fresce, în timp ce aşteptau. Gardienii le ordonară să rămână grupaţi şi ei reveniră de unde plecaseră. Într-un târziu, uşile se deschiseră şi delegaţia din Shantih fu escortată de santinele în Sala de Consiliu a Guvernului de pe Victoria: o cameră mare, scăldată în lumina cenuşie a ferestrelor plasate sus pe ziduri. În capătul opus, se afla o platformă pe care erau aşezate în semicerc zece scaune. Pe peretele din spatele acestora atârna o bucată de pânză roşie, cu un disc albastru în mijloc, înconjurat de stele galbene. Pe rândurile de bănci, din loc în loc, şedeau câţiva oameni privind către estradă. Dintre cele zece scaune de pe platformă, doar trei erau ocupate.

Un bărbat cu părul creţ, aşezat la o măsuţă chiar lângă estradă, se ridică în picioare şi anunţă că o delegaţie din Shantih ceruse permisiunea de a se adresa Plenului Suprem al Congresului şi Consiliului planetei Victoria.

— Permisiune acordată, spuse unul dintre bărbaţii de pe estradă.

— Veniţi în faţă… nu, nu acolo, pe margine… Bărbatul creţ bombăni şi se agită până ce aduse delegaţia acolo unde dorea, lângă platformă. Cine este purtătorul de cuvânt?

— Ea, spuse Hari, dând din cap înspre Vera.

— Spune-ţi numele aşa cum este înscris în Registrul Naţional. Te vei adresa membrilor Congresului cu "Domnilor" şi Consilierilor cu "Excelenţele Voastre", şopti funcţionarul, încruntându-se agitat. Hari îl privi cu amuzament îngăduitor, de parcă ar fi văzut un liliac cu marsupiu. Mergeţi, mergeţi! murmură funcţionarul, transpirând.

Vera făcu un pas înainte în faţa grupului.

— Sunt Vera Adelman. Am venit să discutăm cu dumneavoastră planurile noastre de a trimite un grup în nord, pentru a întemeia o nouă aşezare. Data trecută nu am avut timp să dezbatem problema şi de aici s-au ivit unele neînţelegeri şi neplăceri. Cam asta ar fi totul. Jan are harta pe care Consilierul Falco a solicitat-o, iar noi suntem fericiţi să vă dăm această copie pentru arhive. Exploratorii ne-au atenţionat că nu este foarte precisă, dar oferă o imagine generală a zonei de la nord şi est de golful Songe, incluzând şi unele drumuri şi vaduri practicabile. Sperăm din inimă că aceasta va putea fi de folos pentru comunitatea noastră. Unul dintre bărbaţi întinse un sul de hârtie, pe care neliniştitul funcţionar îl luă aruncând o privire către Consilieri şi cerându-le permisiunea.

Vera, în costumul ei pantalon din mătase vegetală albă, stătea liniştită în picioare, ca o statuie în lumina cenuşie; vocea îi era calmă.

— Acum o sută unsprezece ani, Guvernul Brazii-Americii a trimis câteva mii de oameni pe această lume. Cu cincizeci şi şase de ani în urmă, Guvernul Canamericii a mai trimis încă două mii. Cele două grupuri nu au fuzionat, dar au cooperat. Acum, Cetatea şi Oraşul, chiar dacă distincte, sunt profund interdependente.

— Pentru fiecare grup, primii zece ani au fost foarte grei. Mulţi au murit. Tot mai puţini au rămas până să învăţăm cum să trăim aici. Ani în şir, Registrul a fost discontinuu, dar estimăm populaţia Cetăţii la aproape opt mii, iar populaţia din Oraş, după ultimele noastre calcule, era de patru mii trei sute douăzeci.

Printre oamenii de pe bănci se produse o mişcare de surpriză.

Douăsprezece mii în regiunea golfului Songe reprezintă tot ce poate hrăni această zonă, aşa credem, fără a lua în calcul cultivarea exagerat de intensivă a pământului şi un constant risc de foamete. Deci, credem că este timpul ca unii dintre noi să o ia din loc şi să întemeieze o nouă aşezare. La urma urmei, e spaţiu cât cuprinde.

Falco, aşezat sus pe scaunul său de Consilier, zâmbi.

— Deoarece Oraşul şi Cetatea nu au fuzionat şi formează încă două grupuri separate, considerăm că o acţiune ce şi-a propus să întemeieze o nouă aşezare n-ar fi tocmai înţeleaptă. Pionierii vor trebui să trăiască împreună, să muncească împreună, să depindă unul de altul şi, desigur, să se căsătorească între ei. Tensiunea provocată de încercarea de a ţine două caste sociale într-o astfel de situaţie ar fi intolerabilă. Oricum, cei care doresc să întemeieze o nouă aşezare sunt toţi locuitori din Shantih.

— Am estimat că aproape două sute cincizeci de familii, circa o mie de oameni ar merge în nord. Nu se vor duce toţi deodată, ci doar o sută, pentru început. După ce pleacă, locurile lor de la ferme vor fi ocupate de tinerii care stau aici. Astfel, pe măsură ce devine supra aglomerată Cetatea, unele familii din ea ar putea dori să se mute la ţară. Vor fi bineveniţi. Chiar dacă o cincime din fermierii noştri merg în nord, nu va fi nici o întrerupere în producţia de hrană. Şi, desigur, vor fi o mie de guri mai puţin de hrănit.

— Acesta este planul nostru. Credem că discutând, criticând şi străduindu-ne împreună în privinţa adevărului, vom putea ajunge la un acord deplin într-o problemă care ne priveşte pe noi toţi.

Se aşternu un moment de linişte.

Un bărbat de pe una din bănci se ridică să spună ceva, dar se aşeză grabnic la loc, când îl văzu pe Consilierul Falco că se pregătea să vorbească.

— Mulţumesc, doamnă Adelson, spuse Falco. Veţi fi informaţi despre decizia Consiliului privind această propunere. Domnule Brown, care este următorul punct de pe ordinea de zi?

Cu o mână, funcţionarul cel creţ făcu gesturi frenetice spre locuitorii din Oraş, în timp ce cu alta încerca să-şi găsească locul printre hârtiile de pe pupitrul său. Cele două santinele înaintară şi îi flancară pe cei cinci orăşeni.

— Veniţi!, le ordonă una dintre ele.

— Scuzaţi-mă, le spuse Vera, blând. Consilier Falco, mă tem că din nou este o neînţelegere. Noi am luat hotărârea de a întreprinde expediţia. Acum, dorim ca împreună cu dumneavoastră să o definitivăm. Nici noi, nici dumneavoastră nu putem decide separat într-o problemă care ne priveşte pe toţi,

— Aţi înţeles greşit, spuse Falco, privind pe deasupra capului Verei. Voi aţi făcut o propunere. Decizia este de competenţa Guvernului planetei Victoria.

Vera zâmbi.

— Ştiu că nu sunteţi obişnuit ca femeile să ia cuvântul la întrunirile dumneavoastră, poate ar fi mai bine dacă Ian Serov ar vorbi pentru noi. Ea păşi înapoi şi un bărbat masiv, cu tenul palid, îi luă locul.

— Vedeţi, spuse el, de parcă ar fi continuat propoziţia Verei, în primul rând trebuie să stabilim ceea ce dorim şi cum să o facem, şi apoi, când vom fi de acord cu asta, o vom face.

— Subiectul este închis, interveni plat Consilierul Helder, aşezat pe estradă în stânga lui Falco. Dacă veţi continua să împiedicaţi lucrările Plenului, veţi fi îndepărtaţi cu forţa.

— Nu obstrucţionăm lucrările, ci încercăm să stabilim ce-i de făcut, zise Jan. Nu ştia ce să facă cu mâinile-i mari, care-i atârnau incomode de o parte şi de alta a trupului, pe jumătate încordate, căutând coada unei săpăligi rătăcite. Trebuie să terminăm de discutat această afacere. Falco spuse foarte încet:

— Gărzi.

În timp ce santinelele se precipitară din nou în faţă, Jan se uită perplex la Vera, iar Hari vorbi:

— Oh, asta-i acum, fiţi calm, Consiliere, tot ce dorim este doar o fărâmă de sensibilitate în discuţie, puteţi vedea asta.

— Excelenţa Voastră! Daţi-i afară pa aceşti oameni! strigă un bărbat din sală, iar alţii se porniră să vocifereze, de parcă doreau ca această manifestare să fie auzită de Consilierii de pe estradă. Locuitorii din Oraş stăteau liniştiţi în picioare. Totuşi Jan Serov şi tânărul King se holbau cu ochii larg deschişi la figurile înfuriate şi vociferânde îndreptate către ei. Timp de o clipă, Falco se consultă cu Helder, apoi atenţionă una dintre santinele, care părăsi sala în fugă. Falco îşi ridică mâna cerând linişte.