— L-am văzut pe stradă, lângă uşa mea. Parcă-i explodase capul.

— Aveau arme din alea care trag cu bucăţi de metal. Arme de foc.

— Tiena zicea că nu erau din Passerer, ci din Domeniul Ovord, c-au venit cu camioane.

— Dar n-avem nimic de-mpărţit cu Ovord…

Nu înţelegeau, nu se plângeau. Nu protestau pentru că fuseseră încuiaţi într-o pivniţă de către compatrioţii lor, după ce se trăsese în ei şi li se incendiaseră casele. Nu căutau motive pentru cele întâmplate. Şuşoteau în melodiosul grai orgota, pe lângă care cel karhidish părea un zăngănit de pietroaie într-o găleată. Treptat, murmurele lor se stinseră. Oamenii adormiră. Un prunc scânci o vreme, departe în întuneric, speriat de ecoul propriilor ţipete.

Uşa scârţâi, deschizându-se. Era în toiul zilei şi razele soarelui ne pătrunseră în ochi ca un cuţit, puternice şi înspăimântătoare. Împleticindu-mă, am ieşit după ceilalţi. Îi urmam în mod mecanic, când mi-am auzit numele. Nu-l recunoscusem, în primul rând pentru că orgota îl puteau pronunţa pe „l". Cineva mă strigase repetat din momentul descuierii uşii.

— Pe aici, vă rog, domnule Ai, rosti un individ îmbrăcat în roşu. Şi n-am mai fost un refugiat, am fost despărţit de necunoscuţii alături de care alergasem pe un drum întunecat, împărţind apoi cu ei lipsa de identitate toată noaptea într-o sală cufundată în beznă. Eram numit, ştiut, recunoscut. Existam. A fost o uşurare profundă. Mi-am urmat fericit salvatorul.

Biroul centrului agricol era în plină agitaţie, dar şi-au făcut timp să-mi cerceteze situaţia şi s-au scuzat pentru neplăcerile nopţii trecute.

— Dacă aţi fi intrat prin altă parte decât prin Siuwensin…! se lamentă un Inspector rotofei. Dacă aţi fi ales una din căile obişnuite…!

Nu ştiau cine sunt sau de ce trebuia să mi se acorde o atenţie specială. Ignoranţa le era vădită, dar asta nu conta câtuşi de puţin. Genly Ai, Trimisul, trebuia tratat ca o persoană importantă. Aşa şi era. Pe la amiază mă îndreptam spre Mishnory într-o maşină pusă la dispoziţia mea de către Centrul Agricol Comensual din Homsvashom Est, Districtul Opt. Aveam un paşaport nou, un permis gratuit pentru toate tranzitele de pe drum şi o telegramă ce mă invita la rezidenţa din Mishnory a domnului Uth Shusgis, Prim-Comisar de District Comensual al Punctelor de Acces în Orgoreyn.

Radioul maşinuţei funcţiona atât timp cât mergea motorul, aşa încât am ascultat emisiunile toată după-amiaza. Traversam uriaşele şesuri grânare din estul Orgoreynului, lipsite de orice îngrădituri (deoarece nu existau turme de animale) şi străbătute de multe pârâiaşe. Radioul m-a informat despre starea vremii, recolte şi starea şoselelor, m-a prevenit să conduc prudent, mi-a oferit ştiri din toate cele treizeci şi trei de Districte, precum şi informaţii navale din porturi maritime şi fluviale. Am ascultat cântece Yomesh, apoi a reînceput cu buletinul meteo. Totul era extrem de plăcut după fanfaronada postului din Erhenrang. Nu s-a făcut nici o menţiune despre raidul asupra Siuwensinului. În mod evident, guvernul orgota intenţiona să prevină tulburările, şi nu să le aţâţe. Un scurt comunicat oficial, repetat la răstimpuri, spunea doar că de-a lungul graniţei răsăritene situaţia era calmă şi avea să fie menţinută ca atare! Mi-a plăcut, era liniştitor, evita orice provocări şi deţinea forţa tăcută pe care o admirasem dintotdeauna la gethenieni. Ordinea avea să fie menţinută… Mă bucuram acum că plecasem din Karhide, o ţară incoerentă, împinsă spre violenţă de un rege paranoic şi însărcinat, şi de un regent egocentric. Eram fericit că şofam calm, cu patruzeci de kilometri la oră, printre imensele lanuri brăzdate rectiliniu, sub un cer cenuşiu, uniform, spre o capitală al cărei guvern credea în Ordine.

Drumul avea multe indicatoare (spre deosebite de şoselele karhidish, unde trebuia să întrebi sau să ghiceşti direcţia), care anunţau opririle la diversele Posturi de Inspecţie ale nu-ştiu-cărei Zone sau Regiuni Comensuale. La aceste puncte de control, prezentai actele şi ţi se consemna trecerea. Documentele mele au fost acceptate la toate examinările şi, după o minimă întârziere, am fost lăsat să plec, explicându-mi-se politicos cât mai aveam până la următorul Tranzit, dacă doream să mănânc ori să dorm. Cu patruzeci de kilometri pe oră, drumul de la Cataracta Nordică până la Mishnory dura destul şi am petrecut două nopţi pe drum. În Tranzite, mâncarea abunda, deşi calitatea ei lăsa de dorit, iar cazarea era decentă. Reticenţa celorlalţi călători suplinea într-o oarecare măsură absenţa unei intimităţi. La nici unul dintre popasuri n-am izbutit să înfirip o legătură şi nici măcar o conversaţie, deşi am încercat în câteva rânduri. Orgota nu părea un popor neprietenos, ci mai degrabă indiferent, lipsiţi de excentricităţi, erau cuminţi şi blânzi. Îmi plăceau. În Karnide, trăisem doi ani de scandaluri, isterie şi pasiuni. O schimbare era bine venită.

Urmând malul estic al marelui fluviu Kunderer, după trei zile de la intrarea în Orgoreyn, am ajuns în Mishnory, cel mai mare oraş de pe planetă.

În lumina palidă a soarelui care răzbătea printre aversele autumnale, părea un oraş straniu cu clădirile lui din piatră simplă, având câteva ferestre înguste, aşezate foarte sus, cu străzile vaste ce transformau pietonii în pigmei, cu felinarele cocoţate pe stâlpi ridicol de înalţi şi acoperişurile atât de ascuţite încât semănau cu o pereche de palme împreunate pentru rugăciune, cu streşinile desprinzându-se din pereţi la şase metri deasupra solului, aidoma unor gigantice şi inutile rafturi — un oraş cu proporţiile greşite, grotesc sub razele soarelui. Nu era construit pentru soare, ci pentru iarnă. Iarna, când străzile erau acoperite de trei metri de zăpadă bătătorită, când acoperişurile se împodobeau cu ţurţuri, săniile se adăposteau sub streşini şi ferestrele înguste luminau gălbui prin lapoviţă, puteai înţelege rostul oraşului, organizarea şi frumuseţea lui.

Mishnory este mai curat, mai mare şi mai luminos decât Erhenrang. Aerisit şi impunător, el este dominat de clădiri masive din piatră alb-gălbuie, simple paralelipipede maiestuoase, identice, adăpostind birourile şi serviciile Guvernului Comensual şi, de asemenea, principalele temple ale cultului Yomesh, care este religia oficială. Nu există aglomerări şi ocolişuri, nu există, ca în Erhenrang, senzaţia permanentă de a fi sub umbra unui organism superior. Totul e simplu, măreţ conceput şi sistematizat. Aveam impresia că ieşisem dintr-o epocă întunecată şi regretam că-mi irosisem doi ani în Karhide. Mă aflam în sfârşit într-o ţară care mi se părea pregătită să intre în Epoca Ecumenică.

Am străbătut o vreme oraşul, apoi am predat maşina la cuvenitul Birou Regional şi am pornit pe jos spre locuinţa Primului Comisar de District Comensual al Punctelor de Acces în Orgoreyn. Nu eram deloc sigur dacă invitaţia constituia o solicitare sau un ordin politicos. Nusuth. Mă aflam în Orgoreyn ca să susţin cauza Ecumenului şi puteam începe de oriunde doream.

Noţiunile mele despre rezerva şi indiferenţa orgota au fost spulberate de comisarul Shusgis, care a înaintat spre mine, zâmbind şi exclamând, mi-a prins mâinile cu gestul pe care karhidenii îl rezervă momentelor de intensă trăire emoţională, mi-a scuturat braţele în sus şi-n jos, parcă încercând să pună un motor în funcţiune, şi a răcnit un salut către ambasadorul Ecumenului Lumilor cunoscute pe Gemen.

Am fost surprins, deoarece nici unul dintre cei doisprezece-treisprezece Inspectori care îmi cercetaseră actele nu dovedise, prin vreun semn, că-mi recunoscuse numele sau cuvintele Trimis şi Ecumen — termeni vag familiari karhidenilor pe care-i întâlnisem. Ajunsesem la concluzia că cei din Karhide nu permiseseră posturilor orgota să preia emisiunea despre mine, încercând să mă păstreze ca pe un secret naţional.

— Nu ambasador, domnule Shusgis. Un simplu mesager.

— Atunci, viitor ambasador. Da, pe Meshe! Shusgis, un tip solid, radios, mă privi din cap până în picioare şi hohoti din nou: Nu eşti deloc cum îmi închipuisem, domnule Ai! Absolut deloc. Înalt cât un felinar — aşa ziceau — slăbănog ca un alergător de sanie, negru ca tăciunele şi cu ochii piezişi. Mă aşteptasem la un căpcăun al gheţurilor, un monstru! Nici vorbă de aşa ceva. Eşti doar mai oacheş decât cei mai mulţi dintre noi.