— Culoarea Pământului, am rostit.

— Şi ai fost în Siuwens în noaptea atacului? Pe sânii lui Meshe, în ce lume trăim! Puteai să fii ucis traversând podul peste Ey, după ce ai traversat atâta spaţiu ca să ajungi aici. Ei bine, iată! Eşti aici! Mulţi doresc să te vadă, să te audă şi să-ţi ureze, în sfârşit, bun sosit în Orgoreyn.

Mă instală imediat într-un apartament al casei sale. Stilul de viaţă al acestui om bogat şi cu funcţie însemnată nu-şi găsea echivalent în Karhide, nici printre Lorzii marilor Domenii. Casa lui Shusgis era o întreagă insulă, adăpostind peste o sută de angajaţi, servitori, funcţionari, consilieri şi alţii, dar nici o rudă, nimeni din neamul său. Deşi încă vizibil în structura Comensuală, sistemul clanurilor de familie extinse, al Vetrelor şi Domeniilor, fusese „naţionalizat" în Orgoreyn cu câteva sute de ani în urmă. După ce împlinesc un an, copiii sunt luaţi de lângă părintele sau părinţii săi. Toţi sunt crescuţi într-o Vatră Comensuală. Nu există rang ereditar. Testamentele nu sunt legale: murind, îţi laşi averea statului. Toţi pornesc de pe aceeaşi poziţie. Evident însă, nu continuă aşa. Shusgis era bogat şi generos cu bogăţiile sale. În apartamentul meu se găseau bunuri despre care nu ştiusem că se găsesc pe Iarnă — de pildă, un duş. Aveam un radiator electric, alături de şemineul în care duduia focul. Shusgis râsese:

— Mi-au zis: Fă-i cald Trimisului. Vine de pe o planetă fierbinte, un adevărat cuptor, şi nu suportă frigul nostru. Poartă-te cu el ca şi când ar fi însărcinat, pune-i blănuri pe pat şi radiatoare în odaie, încălzeşte-i apa de spălat şi ţine ferestrele închise! E bine? E confortabil? Te rog să-mi spui ce altceva îţi doreşti.

Confortabil! În Karhide nu mă întrebase nimeni, indiferent de situaţie, dacă mă simţeam confortabil.

— Domnule Shusgis, i-am spus emoţionat, mă simt ca acasă.

Nu s-a declarat mulţumit până ce n-a adus încă o pătură din blană pesthry şi a mai pus lemne pe foc.

— Ştiu cum e, zise el. Când am fost însărcinat, mi-era frig tot timpul — aveam picioarele ca de gheaţă. Toată iarna am stat lângă foc. E mult de atunci, sigur că da, însă îmi amintesc!

Gethenienii obişnuiesc să nască la tinereţe. După douăzeci şi patru de ani, majoritatea folosesc anticoncepţionale, iar pe la patruzeci încetează şi fertilitatea în faza de femelă. Shusgis avea în jur de cincizeci de ani, de aceea spusese „e mult de atunci", şi cu siguranţă era dificil de imaginat în postura de mamă tânăra. Era un politician dur, viclean şi jovial, ale cărui acte de bunătate îi serveau interesul şi al cărui interes era însăşi persoana lui. Un tip de om universal. Îl întâlnisem pe Pământ, pe Hain şi pe Ollul. Mă aştept să-l întâlnesc şi în Iad.

— Eşti bine informat în privinţa gusturilor mele, domnule Shusgis. Sunt măgulit. Nu crezusem că faima mi-a luat-o înainte.

— Nu, mi-a răspuns înţelegându-mă perfect, cei din Erhenrang ar fi preferat să te ţină îngheţat sub un troian, nu-i aşa? Dar te-au lăsat să pleci şi atunci ne-am dat seama că nu eşti pur şi simplu un nebun karhidish, ci o realitate.

— Nu înţeleg…

— Păi, Argaven şi oamenii lui se temeau de dumneata, domnule Ai… Din acest motiv s-au şi bucurat să te vadă plecat. Se temeau că dacă te desconsiderau sau te reduceau la tăcere puteau urma represalii. Un atac din spaţiu, eh?! De aceea n-au îndrăznit să te atingă şi au încercat să-ţi astupe gura. Pentru că le e frică de dumneata şi de ceea ce aduci pe Gethen!

Exagera. Ştirile karhidish nu trecuseră sub tăcere prezenţa mea, cel puţin atâta vreme cât Estraven fusese la putere. Avusesem totuşi impresia că, din cine ştie ce pricină, veştile despre mine nu ajunseseră în Orgoreyn, iar Shusgis îmi confirma bănuielile.

— Atunci, dumitale nu ţi-e frică de ceea ce aduc în Gethen?

— Nu, domnule, nici vorbă!

— Mie îmi este, uneori.

Preferă să-mi răspundă printr-un râs jovial. Nu-mi pregătisem cuvintele. Nu sunt un comerciant ambulant, nu vând „progresul" băştinaşilor. Înainte ca misiunea mea să poată începe cu adevărat, trebuia să tratăm de la egal la egal, cu înţelegere şi sinceritate reciprocă.

— Domnule Ai, mulţi oameni aşteaptă să te întâlnească, oameni importanţi şi mai puţin importanţi. Cu unii dintre ei ai fi dorit să discuţi aici, cu aceia care conduc lucrurile. Am solicitat onoarea de a te găzdui, deoarece am o casă mare şi sunt recunoscut ca o persoană mai degrabă neutră, şi nu ca un Hegemonist sau un Comerciant Liber, ci ca un simplu Comisar, care îşi face meseria şi care nu te va arunca în gura lumii pentru faptele dumitale. (Râse). Dar asta înseamnă că vei participa la multe mese, dacă n-ai nimic împotrivă.

— Îţi stau la dispoziţie, domnule Shusgis.

— Atunci, diseară vom cina la Vanake Slose.

— Comisarul din Kuwera… Districtul Trei, nu?

Bineînţeles că făcusem unele investigaţii înainte de a veni aici. Shusgis se arătă extrem de măgulit de amabilitatea mea de a catadicsi să învăţ ceva despre ţara lui. În mod limpede, manierele de aici difereau de cele din Karhide. Acolo reacţia lui i-ar fi coborât shifgrethorul sau l-ar fi înjosit pe al meu. Nu ştiam exact, dar ceva s-ar fi întâmplat — practic, orice acţiune sau discuţie ducea la asemenea rezultate.

Aveam nevoie de haine adecvate unei cine oficiale, deoarece costumul meu din Erhenrang se pierduse în noaptea atacului din Siuwensin. După-amiază am luat un taxi guvernamental până în centrul oraşului şi mi-am cumpărat straie orgota. Hiebul şi cămaşa semănau cu cele din Karhide, însă în locul pantalonilor bufanţi de vară, aici se purtau tot timpul anului jambiere înalte până la coapsă, largi şi groase, se folosea mult roşul sau albastrul ţipător, iar materialul şi croiala păreau grosolane. Toate erau de gata. Hainele mi-au arătat ce anume îi lipsea acestui oraş impresionant: eleganţa. Era însă un preţ mic pentru atmosfera senină şi-l plăteam bucuros. Am revenit la casa lui Shusgis şi m-am desfătat sub duşul fierbinte, care ţâşnea simultan din toate părţile, aidoma unei ceţi pişcătoare. M-am gândit la căzile de aramă rece din estul Karhidei, în care clănţănisem şi dârdâisem vara trecută, şi la bazinul tivit cu gheaţă din odaia mea din Erhenrang. Aceea să fi reprezentat oare eleganţa? Trăiască confortul! Mi-am îmbrăcat zorzoanele roşii, ţipătoare, şi am plecat împreună cu Shusgis în maşina lui personală cu şofer.

În Orgoreyn există mai multe servicii şi mai mulţi servitori decât în Karhide, deoarece toţi orgota sunt angajaţii statului. Statul le asigură locuri de muncă tuturor cetăţenilor. Cel puţin asta e explicaţia oficială, deşi asemenea celor mai multe justificări de natură economică, se pare că, privită dintr-un anumit unghi, omite un amănunt esenţial.

În sala de recepţii a Comensualului Slose, înaltă, albă şi orbitor luminată, se aflau douăzeci-treizeci de oaspeţi, dintre care trei Comisari, toţi fiind în mod clar persoane însemnate. Reprezentau mai mult decât un grup de orgota curioşi să vadă „străinul". Nu mai eram o bizarerie, aşa cum fusesem un an întreg în Karhide, nici un monstru sau un mister. Eram, se părea, o cheie.

Ce uşă urma să descui? Unii dintre aceşti oameni de stat şi oficiali care mă întâmpinaseră călduros ştiau ceva, dar eu nu aveam habar.

N-am putut afla prea repede. Pe Iarnă, chiar şi în îngheţata şi barbara Perunter, discutarea afacerilor în timpul mesei constituia o culme a vulgarităţii. Cina a fost servită prompt, aşa încât mi-am amânat întrebările şi mi-am împărţit atenţia între supa de peşte, gazdă şi ceilalţi invitaţi. Slose era un tânăr fragil, cu ochi neobişnuit de deschişi şi luminoşi, cu glas reţinut, dar intens, părea un idealist, un suflet delicat. Îmi plăcea comportamentul său, deşi mă întrebam care îi era idealul. În stânga mea stătea un alt Comensual, un ins cu o faţă rotundă, pe nume Obsle. Vulgar, jovial şi indiscret. Pe la a treia lingură de supă, mă întreba ce dracu, chiar mă născusem pe altă planetă… şi cum era acolo… toţi ziceau că mai cald decât pe Gethen… cât de cald?