— Până la sosirea hainishilor şi cetienilor, nu le avea nimeni. Iar unele planete le-au căpătat la câteva secole după ce Ecumenul a reglementat ceea ce mi se pare că voi numiţi „Comerţ Liber". (Toţi izbucniră în râs, deoarece era numele partidului lui Yegey, a facţiunii sale din cadrul Comensualităţii.) Comerţul Liber, am continuat, este adevăratul motiv pentru care mă aflu pe Getnen. El nu se limitează la schimbul de bunuri, ci se extinde şi în domeniile cunoaşterii, tehnologiilor, ideilor, filosofiilor, artei, medicinei, ştiinţei, teoriei… Mă îndoiesc că Gethen va avea multe legături fizice cu celelalte planete. Ne găsim aici la şaptesprezece ani-lumină de cea mai apropiată lume ecumenica, Ollul, o planetă a stelei pe care voi o numiţi Asyomse. Cea mai îndepărtată se află la două sute cincizeci de ani-lumină şi nu puteţi zări nici măcar steaua ei. Însă cu un ansiblu, aţi putea vorbi cu lumea aceea la fel de uşor cum discutaţi acum prin radio cu un orăşel vecin. Nu cred totuşi că vă veţi întâlni vreodată cu locuitorii ei… Genul de schimburi la care mă refer poate fi extrem de profitabil, mai cu seamă pe linia comunicaţiilor, nu a comerţului. În esenţă, scopul meu aici este de a afla dacă doriţi să comunicaţi cu restul omenirii.

— „Dacă doriţi", repetă Slose, aplecându-se în faţă cu o privire intensă. Ăsta înseamnă Orgoreynul, sau Gemenul ca un întreg?

Am şovăit o clipă, fiindcă nu era întrebarea pe care o aşteptasem.

— În clipa asta vorbesc despre Orgoreyn, dar contractul nu poate fi exclusiv. Dacă Sith, Popoarele Insulelor sau Karhide decid să intre în Ecumen, ele o pot face. În toate cazurile, opţiunea revine numai ţării respective. De obicei, pe o planetă cu un nivel de dezvoltare ca al Gethenului are loc următoarea situaţie: diferitele rase omeneşti, regiuni sau naţiuni sfârşesc prin a stabili un grup de reprezentanţi care coordonează operaţiunile de pe planetă şi asigură legăturile cu celelalte lumi — o Stabilitate locală, cum îi spunem noi. Începând astfel, economisiţi atât timp cât şi bani, cheltuielile fiind comune. Dacă decideţi, de pildă, să vă construiţi o navă stelară proprie…

— Pe laptele lui Meshe! exclamă grăsanul Humery de lângă mine. Vreţi ca noi să pornim prin Neant? Brr! Pufni precum acutele unui acordeon, dezgustat şi amuzat.

— Unde este nava dumitale, domnule Ai?

Gaum întrebase încetişor, pe jumătate zâmbind, de parcă ar fi fost ceva extrem de subtil şi dorea să atragă atenţia asupra rafinamentului său. Era o fiinţă omenească foarte frumoasă, conform oricăror norme şi indiferent de sex, şi nu-mi puteam dezlipi privirea de la el. i-am răspuns şi, în acelaşi timp, m-am întrebat din nou ce anume era Sarful.

— Nu-i nici un secret. Postul de radio karhidish s-a referit pe larg la problema asta. Racheta care m-a coborât pe insula Horden se află acum în Armurăria Regală din Şcoala de Meşteşugari. Oricum, nu mai este întreagă, fiindcă mulţi experţi au plecat cu diverse fragmente din ea, după ce au cercetat-o.

— Rachetă? întrebă Humery, deoarece folosisem cuvântul orgota care însemna „artificii".

— Este descrierea simplificată a metodei de propulsie a navei de coborâre.

Humery pufni iarăşi. Gaum se mulţumi să zâmbească şi rosti:

— În acest caz, nu mai ai cum reveni în… mă rog, locul de unde ai venit?

— Oh, ba da. Aş putea vorbi prin ansiblu cu Ollul şi le-aş cere să-mi trimită o navă NAFAL, care să mă recupereze. Ar ajunge aici peste şaptesprezece ani. Sau aş putea expedia un mesaj prin radio navei ce m-a adus în sistemul vostru solar. Acum, ea se găseşte pe orbită în jurul soarelui. Poate ajunge aici în câteva zile.

Senzaţia provocată de cuvintele mele a fost vizibilă şi audibilă, şi nici chiar Gaum nu şi-a putut ascunde surpriza. Faptul era oarecum contradictoriu. Dezvăluisem singurul lucru important pe care-l tăinuisem în Karhide, chiar şi faţă de Estraven. Dacă, după cum mi se dăduse de înţeles, orgota ştiau despre mine doar ceea ce hotărâse Karhide sa le spună, atunci aceasta ar fi trebuit să fie doar una dintre multele surprize. Însă nu era aşa. Era de-a dreptul o bombă.

— Unde se află această navă, domnule Ai? întrebă Yegey.

— Pe o orbită în jurul soarelui, undeva între Gethen şi Kuhurn.

— Şi cum ai ajuns de la ea până aici?

— Cu artificiile, răspunse Humery.

— Exact. Noi nu coborâm navele interstelare pe o planetă populată până ce nu stabilim o comunicaţie directă sau o alianţă. De aceea am venit cu o rachetă micuţă şi am coborât pe insula Horden.

— Şi poţi intra în legătură cu… cu nava mare printr-un aparat radio obişnuit?

— Da. (Evitam deocamdată să pomenesc de micul satelit-releu, lansat pe orbită. Nu voiam să dau impresia că cerul le era împânzit de instrumentele mele.) Aş avea nevoie de un transmiţător destul de puternic, am continuat, iar Orgoreynul nu duce lipsă de aşa ceva.

— Deci şi noi putem contacta nava?

— Da, cu condiţia să cunoaşteţi semnalul corespunzător. Echipajul de la bordul ei se găseşte într-o condiţie pe care noi o numim „stază", iar voi toţi i-aţi putea spune „hibernare", pentru ca membrii acestuia să nu piardă câţiva ani din viaţă, aşteptând să-mi termin misiunea pe planetă. Semnalul corespunzător, pe lungimea de undă corespunzătoare, va pune în funcţiune maşinăriile care să-i scoată din stază. După aceea se vor consulta cu mine prin radio sau prin ansiblu, folosind Ollul drept releu.

Cineva întrebă neliniştit:

— Câţi sunt?

— Unsprezece.

Răspunsul declanşa murmure de uşurare şi râsete. Tensiunea se mai destinse.

— Şi dacă nu vei da niciodată semnalul? întrebă Obsle.

— După vreo patru ani, vor ieşi în mod automat din stază.

— Şi vor coborî aici, să te caute?

— Nu, decât dacă au discutat în prealabil cu mine. Se vor consulta prin ansiblu cu Stabilii de pe Ollul şi Hain. Cel mai probabil, vor hotărî să încerce din nou să aducă alt Trimis. De obicei, lucrurile sunt mai uşoare pentru al doilea. Are mai puţine de explicat, şi oamenii sunt mai dispuşi să-l creadă…

Obsle surâse. Majoritatea celorlalţi continuau să fie îngânduraţi şi reţinuţi. Gaum încuviinţă uşor din cap spre mine, parcă aplaudându-mi promptitudinea: gestul unui conspirator. Slose privea în gol, încordat şi cu ochi strălucitori, absorbit de o viziune interioară. Brusc se întoarse către mine:

— Domnule Trimis, întrebă el, de ce în decursul celor doi ani petrecuţi în Karhide n-ai pomenit niciodată de a doua navă?

— De unde ştim că n-a făcut-o? zâmbi Gaum.

— Ştim precis că n-a făcut-o, domnule Gaum, replică Yegey surâzând.

— Aşa este, am încuviinţat, şi iată motivul: Ideea unei nave care aşteaptă pe orbită poate părea ameninţătoare. Cred că unii dintre voi aşa o găsesc. În Karhide, n-am ajuns cu nimeni la un asemenea grad de confidenţă încât să-mi permit riscul de a vorbi despre navă. Aici aţi avut mai mult timp să vă familiarizaţi cu ideea unui Trimis. Doriţi să mă ascultaţi în public şi nu sunteţi stăpâniţi de frică. Am riscat, deoarece cred că a sosit momentul deciziei şi că Orgoreynul este locul cel mai nimerit.

— Ai dreptate, domnule, ai dreptate! izbucni violent Slose. Într-o lună de zile vei trimite după nava aceea, şi ea va fi salutată în Ofgoreyn drept dovadă şi pecete a noii epoci. Se vor deschide şi ochii celor care nu văd acum!

A continuat aşa până la cină, care ni s-a servit chiar acolo. Am mâncat, am băut şi am plecat acasă. Eram epuizat dar în general mulţumit de felul în care se desfăşuraseră lucrurile. Desigur, existaseră avertismente şi neclarităţi. Slose dorea să mă transforme într-un obiect de cult. Gaum voia să mă demaşte. Mersen părea că vrea să demonstreze că nu era un agent karhidish, dovedind că eu eram. Însă Obsle, Yegey şi alţi câţiva acţionau la un nivel superior. Ei intenţionau să comunice cu Stabilii şi să aducă nava NAFAL pe pământ orgota, pentru a convinge sau a sili Comensualitatea din Orgoreyn să se alieze Ecumenului. Considerau că astfel Orgoreynul avea să obţină o victorie de prestigiu, strălucitoare şi durabilă, asupra Karhidei, iar Comensualii care orchestraseră această izbândă urmau să câştige respect şi autoritate în sânul guvernului. Facţiunea Comerţului Liber, o minoritate în cadrul Celor Treizeci-şi-Trei, se opunea continuării conflictului din Valea Sinoth, şi în general susţinea o politică conservatoare, nonagresivă şi antişovină. Nu mai fuseseră de mult la putere şi apreciau că, în limita anumitor riscuri, drumul indicat de mine putea sta la baza succesului lor. Nu vedeau mai departe, iar misiunea mea reprezenta pentru ei un mijloc, şi nu un scop, dar asta nu era un rău prea mare. Odată porniţi pe calea aceea, puteau începe să priceapă unde i-ar fi putut duce. Între timp, chiar dacă erau miopi, erau cel puţin cu picioarele pe pământ.