Obsle încercase să-i convingă pe ceilalţi:

— Există două posibilităţi. Prima: Karhide să se teamă de puterea pe care ne-o va oferi această alianţă — nu uitaţi, e o ţară care s-a temut întotdeauna de ideile şi de căile noi — şi astfel să nu ne urmeze, rămânând înapoiată. A doua: guvernul din Erhenrang să-şi adune curajul şi să solicite aderarea la Ecumen, dar după noi, pe locul al doilea. În ambele cazuri, shifgrethorul Karhidei va fi micşorat, şi, în ambele cazuri, noi vom conduce sania. Dacă suntem îndeajuns de inteligenţi, acest avantaj va reprezenta pentru noi un beneficiu permanent şi absolut sigur! Apoi, întorcându-se către mine: Dar trebuie ca Ecumenul să fie gata să ne ajute, domnule Ai. Va fi nevoie să-i arătăm poporului nostru ceva mai mult decât pe dumneata, un om deja cunoscut în Erhenrang.

— Înţeleg, Comensualule. Doreşti o dovadă solidă, incontestabila, şi mi-ar plăcea să ţi-o ofer. Nu pot totuşi să chem nava până ce securitatea ei şi integritatea voastră nu sunt asigurate în mod corespunzător. Am nevoie de aprobarea şi garanţia guvernului vostru, altfel spus, ale întregului consiliu de Comensuali… anunţate în mod public.

Obsle privi încruntat, dar încuviinţă:

— Mi se pare corect.

Revenind spre casă însoţit de Shusgis, care nu contribuise decât prin râsul său jovial la atmosfera după-amiezii, l-am întrebat:

— Ce este Sarful?

— Unul dintre birourile permanente ale Afacerilor Interne. Se ocupă de acte false, de călătorii neautorizate, de substituiri de slujbe, genul ăsta de lucruri — mizeriile, gunoaiele. În argoul orgota, sarf înseamnă „gunoi" — e o poreclă.

— Deci Inspectorii sunt agenţi ai Sarfului?

— Mda, unii sunt.

— Bănuiesc că şi poliţia se află într-o anumită măsură sub autoritatea lui, nu?

Am formulat întrebarea cu precauţie şi mi s-a răspuns la fel:

— Cred că da. Eu însă lucrez în cadrul Afacerilor Externe şi nu cunosc chiar toate relaţiile din Interne.

— Într-adevăr, sunt destul de derutante. De pildă, cu ce se ocupă Oficiul Apelor?

Schimbasem astfel cât putusem mai bine subiectul. Ceea ce Shusgis nu spusese despre Sarf putea fi absolut de neînţeles pentru cineva de pe Hain, să zicem, ori de pe norocosul Chiffewar, dar eu mă născusem pe Terra. Uneori nu-i chiar rău să ai strămoşi criminali. Un bunic piroman îţi poate lăsa ca moştenire o sensibilitate aparte în depistarea fumului.

Mi se păruse plăcut şi fascinant să descopăr pe Gethen guverne atât de asemănătoare celor din trecutul Terrei: o monarhie şi un stat birocratic autentic, complet dezvoltat, la fel de fascinant ca monarhia, dar mai puţin plăcut. Era curios că din două societăţi, aspectele sinistre se întâlneau în cea mai puţin primitivă.

Deci Gaum, care dorea să mă demaşte ca mincinos, era agent al Poliţiei Secrete din Orgoreyn. Ştia el că Obsle îi cunoştea rolul? Fără îndoială. Era atunci un agent provocator? Lucra cu facţiunea lui Obsle sau împotriva ei? Care grupare politică din guvernul Celor Treizeci-şi-Trei controla Sarful sau era controlată de el? Ar fi fost bine să lămuresc toate chestiunile acestea, deşi s-ar fi putut să nu fie deloc uşor. Drumul meu, care pentru o vreme păruse clar şi dătător de speranţe, începuse să devină tot atât de întortocheat şi împânzit de secrete pe cât fusese în Erhenrang. M-am gândit că totul se desfăşurase perfect până în seara trecută, când Estraven apăruse ca o umbră lângă mine.

— Care este poziţia Lordului Estraven în Mishnory? l-am întrebat pe Shusgis, care se tolănise, pe jumătate adormit, în colţul vehiculului ce gonea lin.

— Estraven? Aici i se spune Harth. În Orgoreyn nu avem titluri, le-am abandonat pe toate o dată cu Noua Epocă. Păi, mi se pare că este angajatul Comensualului Yegey.

— Locuieşte acolo?

— Aşa cred.

Voiam să remarc că mi se păruse straniu că aseară venise la Slose, iar azi nu apăruse la Yegey, când mi-am amintit de scurta noastră convorbire matinală. În lumina ei, faptele nu erau chiar foarte ciudate. Totuşi mă tulbura ideea că mă evita în mod deliberat.

— L-au găsit în sud, începu Shusgis, foindu-se pe bancheta capitonată, într-o fabrică de clei sau o pescărie, sau aşa ceva, şi i-au întins o mână să-l scoată din mizerie. Mă refer la unii membri ăi Comerţului Liber. Şi el i-a ajutat pe vremea când era în Kyorremy, şi prim-ministru, aşa încât îşi achită o datorie de onoare. Cred totuşi că o fac în mod intenţionat, ca să-l enerveze pe Mersen. Ha, ha! Mersen e spionul lui Tibe şi crede că nimeni n-are habar, dar toţi o ştiu, iar el nu suportă nici măcar să-l vadă pe Harth — crede că-i trădător ori agent dublu, nu ştie exact şi nici nu-şi poate risca shifgrethorul ca să afle. Ha, ha!

— Dumneata ce crezi, domnule Shusgis?

— Cred că-i pur şi simplu un trădător. A renunţat la revendicările ţării sale în Valea Sinoth pentru a opri ascensiunea lui Tibe la putere, dar n-a fost destul de inteligent. Aici ar fi căpătat o pedeapsă mai aspră decât exilul. Pe sânii lui Meshe! Cine joacă împotriva ţării lui merită să piardă. Asta nu înţeleg indivizii lipsiţi de patriotism, egocentrici. De altfel, cred ca lui Harth nu-i pasă mult unde anume se află, atâta vreme cât poate continua să se târască spre un gen de putere. După câte poţi vedea, nu s-a descurcat prea rău aici, în cinci luni.

— Nu prea rău…

— Nici dumneata nu te încrezi în el, aşa-i?

— Nu.

— Mă bucur s-o aud, domnule Ai. Nu înţeleg de ce Yegey şi Obsle îl susţin într-atât. Este un trădător dovedit, urmărind numai profitul personal, care încearcă să se agate de sania dumitale până când îşi va reveni. Aşa văd eu lucrurile. Ei bine, nu ştiu dacă i-aş oferi o călătorie gratuită, în situaţia în care mi-ar solicita-o!

Pufni sonor şi încuviinţă hotărât din cap, subliniindu-şi propria opinie, apoi îmi zâmbi — surâsul unui om virtuos spre altul asemenea lui. Maşina străbătea lin străzile largi, puternic luminate. Zăpada dimineţii se topise, cu excepţia unor mormane murdare de-a lungul rigolelor. Acum ploua, o ploaie măruntă şi rece.

Principalele clădiri din centrul lui Mishnory, birourile guvernamentale, şcolile, templele Yomesh erau atât de înceţoşate de ploaie sub strălucirea felinarelor înalte, încât păreau ca se topesc. Muchiile le erau neclare, iar faţadele şiroiau, pătate. Exista ceva fluid, fără substanţă, în chiar masivitatea acestui oraş construit din monoliţi, în acest stat monolitic, care denumea partea şi întregul cu acelaşi termen. Până şi Shusgis, joviala mea gazdă, un bărbat voinic, cu un mers apăsat, nu avea contururi precise. Era, cumva, la limita realităţii.

De când pornisem printre vastele ogoare aurii din Orgoreyn, cu patru zile în urmă, începându-mi drumul încununat de succes către sanctuarele interioare din Mishnory, îmi scăpase ceva. Dar ce anume? Încercam o senzaţie de izolare. În ultima vreme, nu simţisem frigul, fiindcă odăile erau bine încălzite în această ţară! Totuşi nu mâncasem cu plăcere. Bucătăria orgota era searbădă. Desigur, asta nu însemna mare lucru. Atunci, oare de ce şi oamenii pe care îi întâlnisem, fie ei amabili sau reţinuţi faţă de mine, mi se păruseră la fel de insipizi? Printre ei existau personalităţi puternice — Oblse, Slose, chipeşul şi detestabilul Gaum — însă fiecăruia îi lipsea o anumită calitate, o dimensiune a existenţei. Nu reuşeau să fie convingători. Păreau lipsiţi de materialitate.

De parcă nu aveau umbră.

Genul acesta de speculaţii pretenţioase reprezintă o parte esenţială a muncii mele. Dacă n-aş fi avut o anumită înclinaţie spre ele, n-aş fi putut să devin Mobil, ba chiar primisem o educaţie în această privinţă, pe Hain, unde este înnobilată cu titlul de telegnoză. Poate fi descrisă drept perceperea intuitivă a unui ansamblu moral, şi astfel tinde să se exprime nu prin simboluri raţionale, ci prin metafore. N-am fost niciodată un telegnostic de marcă, iar în seara aceasta mă îndoiam de propriile-mi intuiţii, fiind foarte obosit. Când am revenit în apartamentul meu, m-am refugiat sub un duş cald. Însă chiar şi acolo simţeam o vagă nelinişte, de parcă apa fierbinte nu era tocmai reală şi demnă de încredere, şi nu te puteai bizui pe ea.