Am dormit amândoi. Continua să ningă şi a nins toată noaptea, ziua şi noaptea următoare, cât a durat somnul meu thangen. Nu viscolea, ci era prima ninsoare adevărată a iernii. Când în cele din urmă, m-am sculat şi am privit afară, cortul era pe jumătate îngropat. Razele soarelui şi umbre albăstrui străluceau puternic pe omăt. Sus de tot şi hăt departe către răsărit, un nor cenuşiu înceţoşa azurul cerului: fumul lui Udenushreke, cel mai apropiat Deal de Foc. În jurul vârfului mititel al cortului se întindea neaua, coline, văioage, forme unduind, totul alb, virgin.

Fiind încă în perioada de recuperare, eram foarte slăbit şi moleşit, dar când am reuşit să mă ridic i-am dat puţină supă lui Ai. În seara aceleiaşi zile, el şi-a revenit, fără însă să-şi recapete cunoştinţa. S-a sculat în capul oaselor, răcnind înspăimântat. Când am îngenuncheat lângă el, s-a zbătut, încercând să se îndepărteze, dar efortul fiind prea mare pentru el, a leşinat. În noaptea aceea a vorbit mult, într-un grai necunoscut. În nemişcarea întunecată a sălbăticiei, era straniu să-l auzi bolborosind cuvinte dintr-o limbă pe care o învăţase pe altă lume. Ziua următoare a fost grea, pentru că de câte ori încercam să-l îngrijesc, mă confunda, bănuiesc, cu gardienii de la Fermă şi era terorizat că aveam să-i dau vreun drog. Amesteca în mod jalnic orgota şi karhidish, mă implora cu „nu" şi se lupta cu forţa ce ţi-o da spaima. Asta se întâmplă de mai multe ori şi, deoarece eram încă în thangen, cu trupul şi voinţa slăbite, se părea că nu-l voi putea îngriji. În ziua aceea, m-am gândit că drogurile îi afectaseră mintea şi devenise nebun ori imbecil. Apoi mi-am spus că era mai bine să fi murit pe sanie, în pădurea de thore, sau să nu fi avut noroc şi să fi fost arestat când plecasem din Mishnory şi trimis la vreo Fermă, unde să-mi ispăşesc propriul blestem.

M-am trezit din somn şi el mă privea.

— Estraven? a şoptit uluit.

Atunci mi-a crescut inima. I-am vorbit şi s-a lăsat în voia mea. În noaptea aceea, amândoi am dormit bine.

A doua zi se simţi mult mai întremat şi se sculă în capul oaselor să mănânce. Ulceraţiile de pe corp se închideau. L-am întrebat cum le căpătase.

— Nu ştiu. Cred că le-au provocat drogurile. Mă injectau întruna…

— Împotriva kemmerului? Auzisem relatări similare de la persoane evadate sau eliberate din Fermele de Voluntari.

— Da. Şi altele, nu ştiu ce erau, un fel de seruri ale Adevărului. Îmi făceau rău, dar continuau cu ele. Ce încercau să afle, ce le puteam spune?

— Poate că nu era un interogatoriu, ci o domesticire.

— Domesticire?

— Obţineau docilitatea, obligându-te să devii dependent de un derivat al orgrevy. Procedeul e cunoscut şi în Karhide. Sau poate că făceau un experiment în masă. Circulă zvonuri că pe deţinuţii din Ferme se testează droguri şi tehnici de modificare a personalităţii. Nu le dădusem crezare, dar acum încep să-mi schimb părerea.

— În Karhide aveţi asemenea Ferme?

— În Karhide? Nu.

Îşi frecă posac fruntea.

— Presupun că în Mishnory mi-ar zice că în Orgoreyn nu există aşa ceva.

— Dimpotrivă. S-ar lăuda cu ele şi ţi-ar arăta filme şi benzi înregistrate în Fermele de Voluntari, unde sunt reabilitaţi deviaţioniştii şi unde se acordă refugiu ultimelor grupuri tribale. S-ar putea chiar să te ducă la Ferma Districtuală Unu pentru Voluntari, aflată lângă Mishnory, care este chiar un fel de atracţie turistică. Dacă îţi imaginezi că avem Ferme în Karhide, ne supraestimezi în mod serios. Nu suntem un popor atât de sofisticat.

Tăcu multă vreme, privind strălucirea sobei Chabe, căreia îi mărisem dozarea şi dădea o căldură sufocantă. Apoi ridică ochii.

— Ştiu că mi-ai vorbit şi azi dimineaţă, dar cred că nu gândeam clar. Unde suntem şi cum am ajuns aici?

l-am povestit.

— Pur şi simplu… ai ieşit împreună cu mine?

— Domnule Ai, oricare prizonier sau chiar toţi aţi fi putut ieşi de acolo în orice noapte. Dacă n-aţi fi fost flămânzi, epuizaţi fizic, demoralizaţi şi drogaţi. Dacă aţi fi avut haine de iarnă şi dacă aţi fi avut unde să vă duceţi… Asta-i principalul. Unde să te duci? Într-un oraş? N-aveai acte şi ai fi fost găsit imediat. În sălbăticie? N-aveai un adăpost şi n-ai fi rezistat. Cred că vara aduc mai mulţi gardieni la Fermă, dar acum paznicul numărul unu e chiar iarna.

De abia mă ascultase.

— Estraven, nu m-ai fi putut purta nici treizeci de metri. Cu atât mai puţin să alergi cu mine în cârcă, cale de kilometri întregi prin ţinut accidentat, noaptea…

— Eram în dothe.

A şovăit.

— Indus în mod deliberat?

— Da.

— Eşti un… un handdarata?

— Am fost educat în Handdara şi am locuit doi ani în Cetăţuia Rotherer. În Ţinutul Kerm, cei mai mulţi locuitori ai Vetrelor Dinăuntru sunt handdarata.

— Crezusem că după perioada dothe, consumul masiv de energie duce la un fel de colaps…

— Da, se numeşte thangen — somnul întunecat. Durează mai mult decât perioada dothe, iar în momentul în care intri în această refacere e foarte periculos să încerci să i te opui. Am dormit buştean două nopţi, dar mă aflu încă în thangen. N-aş putea urca dealul din faţa, iar foamea este un alt factor: am mâncat aproape toate proviziile prevăzute pentru o săptămână.

— Bine, încuviinţă el fără chef. Am priceput, te cred… altceva nu pot face. Suntem amândoi aici… Totuşi nu înţeleg… nu înţeleg pentru ce ai făcut toate astea.

Atunci m-am înfuriat. Aveam în mână un cosor-de-gheaţă şi l-am privit cu atenţie, fără să-i răspund până nu mă linişteam. Din fericire nu eram pripit şi nici nu mă înfierbântam uşor. Mi-am spus deci că el era un ignorant, un străin torturat şi înspăimântat. Aşa m-am calmat şi, în cele din urmă, am vorbit:

— Cred că eu sunt principalul vinovat că ai venit în Orgoreyn şi astfel ai ajuns la Ferma Pulefen. Încerc să-mi repar greşeala.

— Nu ai nici un rol în venirea mea la Orgoreyn.

— Domnule Ai, noi am văzut aceleaşi evenimente cu ochi diferiţi. Eu am considerat în mod greşit că le vom interpreta identic. Să ne întoarcem puţin la primăvara trecută. Cam cu o jumătate de lună înaintea ceremoniei cheii de boltă, începusem să-l sfătuiesc pe Argaven să nu ia nici o hotărâre în privinţa dumitale sau a misiunii dumitale. Audienţa era deja stabilită şi am apreciat că ar fi bine să aibă loc, deşi nu mă aşteptam să aducă vreun rezultat. Crezusem că ai înţeles toate acestea şi aici am greşit. Am considerat prea multe lucruri înţelese de la sine. N-am dorit să te ofensez, sfătuindu-te. Bănuisem că ai sesizat pericolul ascensiunii rapide a lui Pemmer Harge rem ir Tibe în Kyorremy. Dacă Tibe ar fi avut un motiv serios să se teamă de dumneata, te-ar fi acuzat că faci jocul vreunei facţiuni, şi Argaven, pe care frica îl mobilizează foarte uşor, ar fi decis probabil să fii asasinat. Eu te doream pe o poziţie secundară, mai ferită, câtă vreme Tibe era sus şi puternic. Întâmplător, m-am prăbuşit o dată cu dumneata. Eram sortit să cad, deşi nu ştiam că avea să fie chiar în seara în care am cinat împreună. Nimeni nu rămâne însă mult timp prim-ministrul lui Argaven. După ce am primit ordinul de exil, era imposibil să comunic cu dumneata, deoarece te-aş fi contaminat cu dizgraţia mea, sporind primejdia în care te aflai. Am venit în Orgoreyn şi am încercat să-ţi sugerez să vii aici. I-am îndemnat pe acei membri ai Celor Treizeci-şi-Trei faţă de care aveam mai puţine reţineri să-ţi aprobe intrarea. Fără intervenţia lor, n-ai fi reuşit. Ei vedeau în dumneata — şi eu i-am încurajat în ideea aceasta — o cale spre putere, o cale de ieşire din rivalitatea mereu sporită cu Karhide şi de restaurare a Comerţului Liber, poate chiar o şansă de sfărâmare a cleştelui Sarfului. Sunt însă nişte oameni extrem de prudenţi, care se tem să acţioneze. În loc să te facă cunoscut, ei te-au ascuns şi astfel au ratat ocazia, apoi te-au vândut Sarfului ca să-şi salveze pielea. M-am bizuit prea mult pe ei, şi de aceea vina îmi aparţine.