Proviziile par să se fi redus îngrijorător, însă motivul este că am consumat alimentele cu volum mare. Au fost aproape cincizeci de kilograme de alimente, dintre care cam jumătate erau cele furate în Turuf. Treizeci de kilograme s-au consumat în cincisprezece zile de drum. Am început cu gichy-michy, câte o jumătate de kilogram zilnic, păstrând doi saci cu grăunţe kadik, nişte zahăr şi o ladă cu pesmeţi din peşte pentru mai târziu, ca să variem regimul. Mă bucur că am scăpat de greutatea aceea. Sania este mai uşoară.

Sordny Thanern. -6°C. Ploaie îngheţată, iar vântul suflă ca într-un tunel aerodinamic. Am ridicat tabăra la cinci sute de metri de marginea râului de gheaţă, pe o fâşie lungă şi netedă de zăpadă granulată. Coborârea de pe Dremegole a fost grea, pe stânci şi grohotiş, marginea calotei este brăzdată de crevase şi atât de acoperită cu pietre şi nisip încastrate în gheaţă, încât am montat rotile la sanie. N-am parcurs nici o sută de metri şi o roată s-a înţepenit, iar osia s-a îndoit. De acum încolo, vom folosi doar tălpicile. Azi n-am parcurs decât şase kilometri, dar încă nu mergem în direcţia cea bună. Gheţarul afluent pare să urmeze o curbă lungă spre vest, până la platoul Gobrin. Aici, între vulcani, are o lăţime de vreo şase kilometri şi n-ar trebui să ne îngreuneze înaintarea, deşi sunt mai multe crevase decât credeam, iar podurile de zăpadă sunt şubrede.

Drumner erupe. Zloata are gust de sulf şi cenuşă. Înspre vest, s-a menţinut toată ziua o pâclă întunecată, chiar sub norii de ploaie. Din când în când, totul din jur — norii, lapoviţa, gheaţa şi văzduhul — se colorează într-un roşu mohorât, care se transformă treptat în cenuşiu. Gheţarul vibrează uşor sub tălpile noastre.

Eskichwe rem ir Her a emis ipoteza că activitatea vulcanică din nord-vestul Orgoreynului şi din Arhipelag a sporit în ultimele douăzeci de milenii, prevestind sfârşitul Gheţii, sau cel puţin o retragere a ei, şi o epocă interglaciară. Bioxidul de carbon eliberat de vulcani în atmosferă va juca rolul unei bariere, reţinând energia calorică reflectată de sol şi permiţând pătrunderea integrală a căldurii solare. Media temperaturii planetare, afirmă el, va creşte cam cu şaisprezece grade, până va ajunge la 22°C. Mă bucur că atunci nu voi mai fi în viaţă. Ai mi-a spus că teorii similare au fost propuse şi de savanţii temeni, pentru a explica sfârşitul prematur al ultimei lor ere glaciare. Aceste teorii rămân în general imposibil de contestat, dar şi de dovedit. Nimeni nu ştie cu exactitate de ce avansează sau de ce se retrag gheţarii. Zăpada Ignoranţei rămâne virgină.

Deasupra lui Drumner, învăluit acum de întuneric, mocneşte o masă uriaşă de foc.

Eps Thanern. Kilometrajul arată că astăzi am parcurs douăzeci şi cinci de kilometri. În realitate, ne găsim de abia la vreo treisprezece kilometri în linie dreaptă de locul ultimului popas. Ne aflăm tot în trecătoarea de gheaţă dintre cei doi Vulcani. Drumner erupe. Pe versanţii lui întunecaţi şerpuiesc dâre de foc, care se întrevăd atunci când rafalele de vânt împrăştie norii de cenuşă, fum şi aburi albicioşi. Permanent, un şuier umple văzduhul, un sunet atât de acut şi de continuu încât nu-l poţi auzi când te opreşti să asculţi, dar care îţi pătrunde în toţi porii. Gheţarul vibrează întruna, trosneşte şi pârâie, zgâlţâindu-se sub picioarele noastre. Toate podurile de zăpadă aşternute de viscole peste prăpăstii s-au prăbuşit destrămate, sfărâmate de vibraţiile gheţii şi ale pământului de sub gheaţă.

Umblăm înainte şi înapoi, căutând capătul unei crevase care ar putea înghiţi sania cu totul, apoi căutând capătul următoarei crăpături, încercând să mergem către nord, dar siliţi permanent să cotim către est ori vest. Deasupra noastră, Dremegole se alătură lui Drumner, mormăind şi scuipând un fum otrăvitor.

Azi dimineaţă, lui Ai i-a degerat faţa. Privindu-l întâmplător, am văzut că nasul, urechile şi bărbia lui căpătaseră o culoare cadaverică. Le-am masat, readucându-le la viaţă fără să păţească nimic grav, dar pe viitor trebuie să fim mai atenţi. Vântul care suflă pe Gheaţă e cu adevărat ucigaş şi ne loveşte în plină faţă.

O sa fiu foarte fericit când o să ieşim de pe braţul acesta, dintre doi monştri care mormăie. Munţii trebuie văzuţi, nu auziţi.

Arhad Thanern. Ninsoare-sove, între -10° şi -6°C. Azi am străbătut douăzeci de kilometri, dintre care numai opt în direcţia cea bună, şi marginea lui Gobrin se întrevede mai aproape, dominându-ne. Râul de gheaţă are o lăţime de câţiva kilometri, „braţul" dintre Drumner şi Dremegole nu este decât un deget şi acum am ajuns pe dosul mâinii. Dacă privim înapoi şi în jos, putem vedea gheţarul desfăcându-se, sfâşiat pe alocuri de piscuri negre şi fumegânde. Mai departe, se lărgeşte, ridicându-se şi arcuindu-se lent, dominând crestele întunecate de stâncă şi întâlnind peretele din gheaţă hăt deasupra vălurilor de nori — fum şi nea. Acum ninsoarea este însoţită de cenuşă şi funingine, iar gheaţa e acoperită de tăciuni afundaţi adânc. Se poate merge destul de bine pe această suprafaţă, dar sania alunecă greu, iar stratul protector al tălpicilor ar trebui refăcut. În două-trei rânduri, proiectilele vulcanice au căzut destul de aproape de noi. Sfârâie puternic când ating gheata şi se îngroapă în ea, topind-o. Cenuşa însoţeşte ninsoarea. Înaintăm încet spre nord, prin haosul imund al unei lumi aflate în procesul de formare.

Binecuvântată fii, Creaţie neterminată!

Netherhad Thanern. Începând de dimineaţă, n-a mai nins. E înnorat şi vânt, cu temperatura în jur de -10 C. Uriaşul gheţar ramificat pe care ne aflăm coboară la vale dinspre vest, iar noi ne găsim pe marginea lui cea mai estică. Dremegole şi Drumner au rămas în urmă, deşi o creastă ascuţită a lui Dremegole se înalţă încă în estul nostru, aproape la nivelul ochilor. Am continuat, avansând până într-un punct în care fie urmăm lunga meandră spre vest a gheţarului, urcând astfel lent pe calota glaciară, fie escaladăm stâncile de gheaţă aflate la vreo doi kilometri în nordul nostru, câştigând aproape cincizeci de kilometri, dar asumându-ne riscurile respective.

Ai consideră că trebuie să riscăm.

Persoana lui are un aer de fragilitate. E complet neprotejat, expus, vulnerabil, chiar şi în privinţa organului sexual pe care trebuie să-l ţină permanent în exteriorul corpului, dar deţine o putere de-a dreptul incredibilă. Nu cred că poate trage la sanie mai mult timp decât mine, însă forţa şi viteza lui sunt de două ori mai mari decât ale mele. Poate sălta unul din capetele săniei, ca să treacă peste obstacole. Eu n-aş izbuti aşa ceva decât dacă aş fi în dothe. Tot aşa cum puterea trupului compensează fragilitatea acestuia, capacitatea de incitare a spiritului său contrabalansează uşurinţa cu care se demoralizează: un curaj năvalnic şi nerăbdător. Munca aceasta lentă, grea şi monotonă pe care o facem zi de zi îi uzează trupul şi voinţa. Dacă ar aparţine rasei mele, aş spune că-i un laş, dar nici nu poate fi vorba de aşa ceva, ci de o bravură cum n-am mai văzut. Gata oricând, dornic şi decis să-şi rişte viaţa în testul dur şi rapid al prăpastiei.

„Focul şi teama sunt slujitori buni, dar stăpâni proşti." Ai obligă teama să-l slujească. Eu m-aş fi lăsat convins de ea să pornesc pe drumul cel lung. Curajul şi raţiunea sunt însă cu el. Ce rost are să cauţi rutele sigure într-o asemenea călătorie? Există şi trasee nebuneşti, pe care nu le voi accepta, dar nici unul nu este lipsit de riscuri.

Streth Thanern. N-am avut noroc. N-am putut urca sania, deşi am pierdut toată ziua încercând.

Zăpadă-sove în rafale, amestecată cu cenuşă. Ziua a fost întunecată, deoarece vântul dinspre vest a împins peste noi norii de fum ai lui Drumner. Aici sus, gheaţa se zguduia mai puţin, însă un cutremur puternic a avut loc chiar când căutam să escaladăm o buză stâncoasă. Sania s-a desprins din locul în care o fixasem şi am fost târât în jos vreo doi metri, lovindu-mă, dar Ai era bine ancorat şi puterea lui ne-a salvat să ne prăbuşim vreo şapte metri, până la baza stâncii. Dacă ne rupeam o mană sau un picior prin locurile acestea, ar fi fost ca şi cum ne-am fi semnat condamnarea la moarte. De fapt, acesta era riscul, destul de mare când îl priveam mai de aproape. Sub noi, aburii albi, produşi de contactul lavei cu gheaţa, acopereau gheţarii.