Dădu frâu liber fricii care pătrunsese odată cu ea, sentimentului de încălcare a promisiunilor, incoerenţei timpului. Se simţi zdrobit. Începu să plângă, încercând să-şi ascundă faţa la adăpostul braţelor, negăsind energia necesară pentru a se întoarce. Unul dintre bătrâni, dintre bătrânii aceia bolnavi, se apropie, se aşeză pe marginea patului şi îl bătu uşor pe umăr.

— E bine, frate. Va fi bine, frăţioare, murmură el.

Shevek îl auzi şi îi simţi atingerea, dar asta nu avu darul să-l liniştească. Nici măcar fratele nu te poate linişti în ceasul cel rău, în întunericul de la baza zidului.

Cu un sentiment de uşurare, Shevek puse capăt carierei sale de turist. La Ieu Eun începea un nou semestru. Acum se putea stabili pentru a trăi şi munci în Paradis, în loc de a-l privi, pur şi simplu, din exterior.

Îşi luă două seminalii şi un curs deschis. Nu i se cerea să predea, dar el întrebase dacă poate s-o facă, iar administratorii îi aranjaseră seminariile. Cursul nu a fost nici ideea lui, nici a lor. A venit o delegaţie din partea studenţilor şi l-au rugat să-l prezinte. Shevek a consimţit imediat. Aşa se organizau cursurile în centrele de învăţare anarresiene: la cererea studenţilor, ori la iniţiativa profesorului, ori de către studenţi şi profesori împreună. Când a constatat că administratorii sunt nemulţumiţi, a râs.

— Chiar vă aşteptaţi ca studenţii voştri să nu fie anarhişti? a spus el. Cum altfel pot fi tinerii? Când te afli la nivelul de jos, trebuie să organizezi de jos în sus.

Nu avea nici cea mai mică intenţie de a se lăsa scos de la curs — mai purtase genul acesta de bătălie şi înainte — iar pentru că a transmis hotărârea sa studenţilor, aceştia au rămas fermi pe poziţie. Pentru a evita o publicitate neplăcută, Rectorii Universităţii au cedat, iar Shevek a început cursul cu o asistenţă de două mii de studenţi în prima zi. La scurtă vreme, prezenţa a început să scadă. El insista pe fizică, niciodată nu devia în domeniul politic ori personal, iar fizica pe care o preda el era la un nivel destul de avansat. Dar câteva sute de studenţi au continuat să vină. Unii veneau din simplă curiozitate, să-l vadă pe omul de pe Lună. Alţii se simţeau atraşi de personalitatea lui Shevek, de omul şi libertinul pe care îl ghiceau din cuvintele sale chiar şi atunci când nu îi puteau urmări matematica. În sfârşit, un număr surprinzător de mare dintre aceştia erau capabili să-i urmărească şi filozofia şi matematica.

Erau splendid pregătiţi, studenţii aceştia, de o inteligenţă superioară, ascuţită, receptivă. Când nu lucrau, se odihneau. Nu erau tracasaţi şi deranjaţi de o mulţime de alte obligaţii. Niciodată nu adormeau la curs pentru că participaseră la serviciile în rotaţie cu o zi înainte. Societatea lor îi menţinea într-o continuă lipsă de nevoi, tracasări şi griji.

Cu toate acestea, ceea ce erau ei liberi să facă era o altă problemă. Shevek avea impresia că libertatea lor faţă de obligaţii era într-o proporţie directă cu lipsa lor de iniţiativă.

Atunci când i s-a explicat sistemul de examinare, Shevek a fost uluit; nu-şi putea imagina o piedică mai mare pentru nevoia naturală de a învăţa decât acest sistem de îngurgitare de informaţii şi eliminarea lor la ordin. La început a refuzat să dea lucrări, sau note, dar asta i-a deranjat atât de mult pe administratorii Universităţii încât, neavând intenţia de a fi nepoliticos cu gazdele sale, a cedat. Le-a cerut studenţilor să scrie câte o lucrare despre oricare problemă de fizică îi interesa şi le-a spus că le va da tuturor nota cea mai mare pentru ca birocraţii să aibă ceva de scris pe formularele şi listele lor. Spre surpriza sa, destul de mulţi studenţi au venit la el pentru a se plânge. Vroiau ca el să stabilească problematica, să formuleze întrebările corespunzătoare; nu vroiau să se gândească ei înşişi la întrebări, doar să scrie răspunsurile pe care le învăţaseră. Unii dintre ei s-au opus vehement ca el să dea tuturor aceeaşi notă. Atunci cum s-ar mai putea deosebi studenţii sârguincioşi de cei mai delăsători? Ce rost mai avea să munceşti asiduu? Dacă nu se fac distincţii competitive, poţi foarte bine să stai fără să faci nimic.

— Bine, desigur, le-a răspuns Shevek, tulburat. Dacă nu vreţi să faceţi treaba, nici nu ar trebui s-o faceţi.

Au plecat nemulţumiţi, dar politicoşi. Erau băieţi de treabă, cu o comportare brutală, dar manierată. Cunoştinţele lui Shevek de istorie urrasiană l-au condus la concluzia că aceştia sunt — deşi cuvântul era rar folosit în aceste zile — aristocraţi. În timpurile feudale aristocraţia îşi trimisese fiii la universitate, conferind superioritate instituţiei. În zilele acestea este exact invers: universitatea conferă superioritate omului. Îi spuneau cu mândrie lui Shevek că la Ieu Eun competiţia pentru burse este an de an tot mai strânsă, dovedind democraţia esenţială a instituţiei. "Mai puneţi un lacăt la uşă şi îl numiţi democraţie!" le răspundea el. Îi plăcea de studenţii lui politicoşi, inteligenţi, dar nu simţea nici un fel de afecţiune deosebită pentru nici unul dintre ei. Plănuiau cariere ca universitari ori cercetători industriali şi ceea ce învăţau de la el reprezenta pentru ei doar un mijloc pentru atingerea acelui scop, succesul în carieră. Fie că aveau deja totul, ori negau importanţa a orice le-ar fi putut oferi el.

Deci, se descoperi pe sine fără nici un fel de obligaţii dincolo de pregătirea acelor lecţii; restul timpului îi aparţinea în întregime. Nu se mai aflase într-o situaţie similară de când avea vreo douăzeci şi ceva de ani, în primii săi ani la Institutul din Abbenay. De atunci încoace, viaţa sa socială şi personală devenise tot mai complicată şi mai pretenţioasă. Fusese nu numai un fizician, dar şi partener, tată, odonian şi în cele din urmă reformator social. În aceste situaţii nu fusese protejat, nici măcar nu se aşteptase la vreo protecţie în faţa oricărei griji, ori responsabilităţi ivite. Nu fusese scutit de nimic; fusese doar liber să facă orice. Aici, era invers. La fel ca toţi studenţii şi profesorii, nu avea nimic altceva de făcut în afară de munca sa intelectuală, adică nimic. Li se făceau paturile, le erau măturate camerele, activităţile de rutină ale facultăţii erau asigurate, li se lăsa cale liberă. Fără soţii, fără familii. Nici o femeie. Studenţii Universităţii nu aveau voie să se însoare. Profesorii căsătoriţi locuiau — în timpul săptămânii de şapte zile, cu cinci ore pe zi — în cămine pentru burlaci, în campus, mergând acasă numai pentru weekend. Nimic nu îi distrăgea de la muncă. Tihnă totală pentru a lucra, toate materialele la dispoziţie, stimulare intelectuală, argumentaţie, conversaţie ori de câte ori era nevoie, nici un fel de presiuni. Într-adevăr, Paradis! Dar lui i se părea că nu poate să se apuce de treabă.

Îi lipsea ceva — lui, personal, îşi închipuia, nu locului. El, Shevek, nu era la înălţimea locului; nu era suficient de puternic pentru a primi ceea ce i se oferea cu atâta generozitate. In această oază minunată, se simţea uscat şi secătuit ca o plantă din deşert. Viaţa pe Anarres îl închisese, îi încuiase sufletul; apele vieţii ţâşneau pretutindeni în jurul lui, iar el încă nu putea bea.

Se forţă să lucreze, dar nici în asta nu găsi nici un fel de certitudine. Parcă şi-ar fi pierdut flerul pe care, în propria-i părere despre sine, îl considera drept principalul său avantaj faţă de ceilalţi fizicieni: simţul acela care-i spunea unde se află problema cu adevărat importantă, indiciul care îl conducea spre interior, către centru. Aici, părea să nu mai dispună de nici un simţ, de nici o direcţie. Lucră în Laboratoarele pentru Cercetarea Luminii, citi foarte mult şi în vara şi toamna care au urmat scrise trei lucrări — după standardele normale, o jumătate de an productivă. Dar îşi dădea seama că, de fapt, nu făcuse nimic real.

Într-adevăr, cu cât trăia mai mult pe Urras, cu atât mai puţin real i se părea. Parcă îi aluneca din mână, toată lumea aceea plină de vitalitate, magnifică, inepuizabilă pe care o văzuse de la ferestrele camerei sale în prima sa zi petrecută pe Urras. Aluneca din mâinile lui nepricepute, străine, evitându-l, iar când privea din nou ţinea în mână ceva cu totul diferit, ceva ce nu-şi dorise niciodată, un fel de hârtie mototolită, ambalaje, gunoaie.