Pentru lucrările scrise primi bani. Avea deja în contul deschis la Banca Naţională cele 10 000 de Unităţi Monetare Internaţionale (UMI) ale Premiului Seo Oen şi o primă de 5 000 UMI de la Guvernul Ioti. Suma era acum rotunjită de salariul de profesor şi de banii plătiţi de Universitate pentru cele trei monografii. La început, toate acestea i se părură caraghioase, apoi îl neliniştiră. Nu trebuia să elimine, ca fiind ridicol, ceva care aici părea de o importanţă covârşitoare. Încercă să parcurgă un manual elementar de economie; îl plictisi la culme, era ca şi cum ar fi ascultat pe cineva relatând fără să se mai oprească un vis lung şi stupid. Nu se putea forţa să înţeleagă modul de funcţionare al băncilor şi aşa mai departe, deoarece toate legile de funcţionare ale capitalismului îi erau la fel de străine ca şi ritualurile unei religii primitive, la fel de barbare, de elaborate şi de inutile. În sacrificiul uman oferit unei zeităţi ar putea exista cel puţin o frumuseţe eronată şi teribilă; în ritualurile cămătarilor, unde lăcomia, lenea şi invidia se presupune că pun în mişcare toate acţiunile oamenilor, până şi teribilul devenea banal. Shevek privea cu dispreţ şi lipsă de interes monstruoasa micime. Nu admitea, nu putea să admită că, în realitate, îl înspăimânta.

În a doua săptămână petrecută la A-Io, Saio Pae îl dusese la cumpărături. Deşi nu se gândea să-şi tundă părul — în definitiv, părul era o parte din fiinţa lui — avea nevoie de un costum de haine în stil urrasian şi o pereche de pantofi. Nu simţea nici o dorinţă de a părea mai străin decât arăta fără voia lui. Simplitatea vechiului său costum era de-a dreptul ostentativă, iar cizmele lui de deşert, moi, nefinisate păreau, într-adevăr, foarte ciudate pe lângă încălţămintea atât de modernă a ioticienilor.

Aşa că, la cererea sa, Pae l-a condus pe Bulevardul Saemtenevia, eleganta arteră comercială din Nio Esseia, pentru a fi pus la punct de un croitor şi un cizmar.

Întreaga întâmplare s-a dovedit atât de uimitoare pentru el, încât şi-a alungat-o din minte cât a putut de repede, dar luni de zile după aceea a avut vise, adevărate coşmaruri. Saemtenevia era un bulevard lung de două mile, o masă compactă de oameni, trafic şi lucruri de cumpărat, lucruri de vânzare. Haine, rochii, robe, pantaloni lungi sau scurţi, cămăşi, bluze, pălării, pantofi, ciorapi, eşarfe, şaluri, veste, cape, umbrele, îmbrăcăminte de purtat în timp ce dormi, în timp ce înoţi, în timp ce joci felurite jocuri; la o petrecere de după-amiază, la o petrecere seara, la o petrecere la ţară; haine de îmbrăcat atunci când călătoreşti, când mergi la teatru, când călăreşti ori sapi în grădină, când primeşti oaspeţi, ori te plimbi cu barca, haine pentru cină, haine pentru vânătoare — toate diferite, toate în sute de diferite croieli, culori, ţesături, materiale. Parfumuri, ceasuri, lămpi, statui, cosmetice, lumânări, tablouri, aparate de fotografiat, jocuri, vaze, canapele, ceainice, jocuri "puzzle", perne, păpuşi, strecurători, pernuţe pentru îngenuncheat, bijuterii, covoare, scobitori, calendare, o suzetă din platină cu mânerul din cristal de stâncă, o maşină electrică de ascuţit creioane, un ceas-brăţară cu cifrele din diamante, felurite suveniruri şi figurine şi fleacuri şi amintiri şi zorzoane şi bibelouri, toate inutile de la bun început, ori ornamentale pentru a le ascunde utilitatea; hectare întregi de extravaganţe, hectare de excremente. La primul bloc Shevek se oprise pentru a privi o haină miţoasă, cu pete, exponatul central dintr-o vitrină sclipitoare cu haine şi bijuterii.

— Asta costă 8 400 unităţi? a întrebat el neîncrezător, după ce citise recent într-un ziar că un "salariu de supravieţuire" era în jur de 2 000 de unităţi pe an.

— A, da, e blană veritabilă, destul de rară acum, când animalele sunt protejate, i-a răspuns Pae. Frumoasă, nu? Femeile sunt înnebunite după blănuri.

Şi-au continuat drumul. După încă un bloc, Shevek se simţea de-a dreptul epuizat. Nu se mai simţea în stare să privească. Vroia să-şi ascundă privirea.

Lucrul cel mai ciudat în privinţa străzii de coşmar era că nici unul din acele obiecte nu se confecţiona acolo. Erau doar vândute acolo. Unde erau, atunci, atelierele, fabricile, unde erau fermierii, meseriaşii, minerii, ţesătorii, chimiştii, sculptorii, vopsitorii, proiectanţii, maşiniştii, unde erau muncitorii, oamenii care le făceau? Ascunşi vederii, undeva, în altă parte. Toţi oamenii din toate magazinele erau fie cumpărători, fie vânzători. Nu aveau altă relaţie cu lucrurile decât aceea a posesiunii.

A aflat că, odată ce aveau măsurile sale, putea comanda orice avea nevoie prin telefon şi s-a decis să nu se mai întoarcă niciodată pe strada de coşmar.

Costumul de haine şi pantofii i-au fost expediaţi într-o săptămână. Le-a îmbrăcat şi s-a examinat în oglinda cea mare din dormitor. Haina gri, lungă, croită pe măsură, cămaşa albă, pantalonii negri, ciorapii şi pantofii lustruiţi se potriveau de minune cu silueta lui înaltă, subţire şi picioarele delicate. A atins cu delicateţe suprafaţa unuia dintre pantofi Era făcut din acelaşi material care acoperea scaunele din celelalte încăperi, materialul acela care semăna cu pielea; întrebase nu de mult ce este şi i se spusese că, într-adevăr, este piele, piele de animale. A tresărit la atingere, s-a îndreptat şi s-a îndepărtat de oglindă, dar nu înainte de a fi obligat să accepte că, astfel îmbrăcat, asemănarea sa cu mama lui, Rulag, era mai evidentă ca oricând.

La mijlocul toamnei urma o pauză lungă între trimestre. Majoritatea studenţilor plecau acasă în vacanţă. Shevek petrecu şi el câteva zile pe munte, în Meiteis, împreună cu un grup de studenţi şi cercetători de la Laboratorul pentru Cercetarea Luminii, după care se întoarse pentru a beneficia de câteva ore la computerul cel mare, care era extrem de ocupat în timpul trimestrului. Dar, sătul de o activitate care nu-l ducea niciunde, nu a reuşit mare lucru. Dormi mai mult decât de obicei, se plimbă, citi şi ajunse la concluzia că problema consta în faptul că fusese mult prea grăbit; nu poţi asimila o întreagă lume nouă în numai câteva luni. Pajiştile şi crângurile Universităţii erau frumoase şi neîngrijite, frunze aurii pâlpâind şi desprinzându-se în bătaia vântului şi a ploii, sub un cer blând, cenuşiu. Căută operele marilor poeţi în limba iotică şi îi citi; de data aceasta îi înţelegea când vorbeau despre flori, ori despre păsări în zbor, ori despre coloritul pădurilor, toamna. Această înţelegere îi produse o mare plăcere. Era o încântare să revină în amurg în camera sa, ale cărei proporţii niciodată nu încetaseră a-l mulţumi. Era acum obişnuit cu acea graţie şi confort, îi devenise familiară. La fel şi mâncarea, în toată varietatea şi cantitatea, care la început îl uimiseră. Aceia care îl serveau la masă îi cunoşteau preferinţele şi îl serveau aşa cum s-ar fi servit el însuşi. Încă nu consuma carne. Încercase din politeţe şi pentru a-şi dovedi că nu suferă de prejudecăţi iraţionale, dar stomacul său avea motive necunoscute raţiunii şi s-a revoltat. După două dezastre aproape produse, renunţase la încercare şi rămăsese vegetarian, deşi unul lacom. Îi plăcea foarte mult cina. Câştigase trei-patru kilograme de când venise pe Urras. Arăta foarte bine acum, bronzat ca urmare a expediţiei sale montane, odihnit de vacanţă. Era o figură şocantă arunci când se ridica de la masă în cantina cea mare, cu plafonul brăzdat de grinzi, departe, deasupra capului, în umbră, pereţii cu lambriuri şi portrete, iar mesele strălucind de lumânările aprinse, porţelanuri şi argintărie. Shevek salută pe cineva de la o altă masă şi îşi continuă drumul cu o expresie de paşnică detaşare pe chip. De la celălalt capăt al sălii, Chifoilisk îl zări şi porni după el, ajungându-l la uşă.

— Ai câteva minute libere, Shevek?

— Da. În apartamentul meu?

Se obişnuise deja cu permanenta folosire a pronumelui posesiv şi îl utiliza fără să se gândească. Chifoilisk părea să ezite.