— Ce zici de bibliotecă? E în drumul tău şi vreau să iau o carte.

Traversară piaţa către Biblioteca Nobilei Ştiinţe — vechiul termen pentru fizică, termen care până şi pe Anarres era menţinut în anumite accepţiuni — păşind alături în întunericul răpăind de ploaie. Chifoilisk scoase o umbrelă, dar Shevek umbla prin ploaie la fel cum umblau ei pe soare, cu bucurie.

— Te uzi până la piele, spuse Chifoilisk cu glasul său răguşit. Ai probleme cu pieptul, nu? Ar trebui să ai grijă!

— Mă simt foarte bine, răspunse Shevek continuându-şi drumul prin ploaia răcoroasă, măruntă. Ştii, medicul din partea Guvernului mi-a prescris nişte tratamente, inhalaţii. Are efect; nu mai tuşesc. L-am rugat pe doctor să descrie tratamentul şi medicamentele, la radio, Sindicatului de Iniţiativă din Abbenay. Aşa a făcut. A fost atât de bucuros s-o facă. Totul e destul de simplu: poate ameliora atâta suferinţă provocată de tusea din cauza prafului. De ce nu? De ce nu mai devreme? De ce nu colaborăm, Chifoilisk?

Thuvianul scoase un scurt mormăit sardonic. Ajunseră în sala de lectură a bibliotecii. Rafturi cu cărţi vechi, sub arcuri delicate de marmură, aşteptau calme, în lumina estompată. Lămpile de pe mesele lungi de lectură erau simple sfere de alabastru. Nu se mai afla nimeni acolo, cu excepţia unui om de serviciu care se grăbi după ei să aprindă focul pregătit pe vatra de marmură şi pentru a se asigura că nu mai au nevoie de nimic înainte de a se retrage din nou. Chifoilisk se opri în faţa focului, urmărindu-l cum se aprinde. Deasupra ochilor mici, sprâncenele îi stăteau zbârlite. Faţa sa aspră, oacheşă, intelectuală, arăta mai bătrână decât de obicei.

— Vreau să fiu dezagreabil, Shevek, spuse el cu vocea sa aspră, adăugând, cu o umilinţă pe care Shevek încă nu o întâlnise la el.

— Vreau să mă conving dacă tu ştii ce faci aici!

— Cred că ştiu, răspunse Shevek, după o scurtă pauză.

— Eşti conştient, aşadar, că ai fost cumpărat?

— Cumpărat?

— Să zicem cooptat, dacă altfel nu-ţi place. Ascultă. Indiferent cât e un om de inteligent, nu vede ceea ce nu ştie cum să vadă. Cum îţi poţi tu înţelege situaţia aici, într-o economie capitalistă, într-un stat plutocrat-oligarhic? Cum să pricepi tu, cel căzut de acolo, din cer, dintr-o măruntă comunitate de idealişti flămânziţi?

— Chifoilisk, te asigur că nu au mai rămas mulţi idealişti pe Anarres. Da, Coloniştii au fost idealişti, atunci când au părăsit lumea asta pentru deşerturile noastre. Dar asta s-a întâmplat cu şapte generaţii în urmă! Societatea noastră este practică. Poate mult prea practică, mult prea preocupată doar de supravieţuire. Ce este idealist în cooperare socială, ajutor reciproc, când este singura cale de a rămâne în viaţă?

— Nu pot dezbate cu tine valorile Odonianismului. Nu pentru că n-am vrut s-o fac! Ştii, mai cunosc şi eu câte ceva. În ţara mea suntem mult mai aproape de asta decât cei de pe aici. Suntem produsele aceleiaşi mari mişcări revoluţionare din secolul al optulea — suntem socialişti, la fel ca tine.

— Dar sunteţi învechiţi. Statul Thu este chiar mai centralizat decât Statul A-Io. O singură structură de putere controlează totul: guvernul, administraţia, poliţia, armata, învăţământul, legile, comerţul, manufacturile. Şi aveţi o economie bazată pe bani.

— Da, o economie bazată pe principiul că fiecare muncitor primeşte atât cât merită, pentru valoarea muncii sale — nu de la capitalişti pe care e obligat să-i servească ci de la statul al cărui membru este.

— Muncitorul stabileşte valoarea propriei sale munci?

— De ce nu vii până în Thu să vezi cum funcţionează socialismul adevărat?

— Ştiu cum funcţionează socialismul adevărat. Aş putea să vă spun, dar crezi că guvernul tău îmi va permite să îl explic, acolo, în Thu?

Chifoilisk dădu cu piciorul unui lemn care nu se aprinsese. Expresia lui, aşa cum stătea cu ochii aţintiţi în foc, era amară, liniile dintre nas şi colţurile gurii mult adâncite. Nu răspunse la întrebarea lui Shevek.

— Nu am de gând să încerc să mă joc cu tine, spuse el în cele din urmă. Nu are nici un rost; oricum, n-am s-o fac. Întrebarea pe care trebuie să ţi-o pun este următoarea: chiar ai vrea să vii în Thu?

— Nu acum, Chifoilisk.

— Dar ce poţi realiza … aici?

— Munca mea. Pe de altă parte, mă aflu aproape de sediul Consiliului Guvernelor Mondiale…

— C.G.M.? De treizeci de ani cei din A-Io îi au în buzunarul mic. Nu te aştepta ca ei să te salveze.

— Deci, sunt în pericol? întrebă Shevek după o pauza.

— Nici măcar de asta nu ţi-ai dat seama?

Urmă o altă pauză.

— Împotriva cui mă pui în gardă?

— Pae, în primul rând.

— A, da, Pae, răspunse Shevek punându-şi mâinile pe căminul ornamentat, cu încrustaţii aurite. Pae e un fizician destul de bun. Şi foarte îndatoritor. Dar nu am încredere în el.

— De ce nu?

— Ei bine,… e alunecos.

— Da. O judecată psihologică fină. Dar Pae nu e periculos pentru tine fiindcă el, ca om, este alunecos. E periculos pentru tine deoarece este un agent loial, ambiţios al Guvernului Ioti. Regulat prezintă rapoarte despre mine şi despre tine Departamentului pentru Securitate naţională, adică poliţiei secrete. Nu te subestimez, Dumnezeu o ştie, dar nu pricepi? Obiceiul tău de a aborda pe oricine la modul personal, individual, nu se potriveşte aici, nu merge. Trebuie să înţelegi puterile din spatele indivizilor.

În timp ce Chifoilisk vorbea, postura relaxată a lui Shevek se crispase; acum stătea drept, ca şi Chifoilisk, privind focul.

— Cum ai aflat lucrul ăsta despre Pae?

— În acelaşi fel în care am aflat că încăperea ta conţine un microfon ascuns, ca şi a mea. Pentru că este treaba mea să cunosc asemenea lucruri.

— Şi tu eşti un agent al guvernului tău?

Chipul lui Chifoilisk se închise şi mai mult. Apoi se întoarse pe neaşteptate către Shevek, vorbind încet, dar cu ură.

— Da. Bineînţeles că sunt. Dacă nu aş fi, nu m-aş afla aici. Toată lumea o ştie. Guvernul meu trimite în străinătate numai oameni în care poate avea încredere. Iar în mine se pot încrede! Pentru că eu nu am fost cumpărat, ca toţi aceşti afurisiţi şi bogaţi profesori de aici! Eu cred în guvernul meu, în ţara mea, am încredere în ei, continuă el, revărsând cuvintele ca pe un torent. Trebuie neapărat să priveşti în jurul tău, Shevek! Eşti doar un copil printre hoţi. Sunt buni cu tine, îţi oferă o cameră frumoasă, cursuri, studenţi, bani, vizite la castele, vizite la fabrici model, vizite în sate drăguţe. Tot ce este mai bun. Totul este minunat, nemaipomenit! Dar de ce? De ce te aduc aici de pe Lună? De ce te laudă? De ce îţi tipăresc lucrările? De ce te ţin atât de protejat si de confortabil în sălile de lectură, în laboratoare şi biblioteci? Crezi că o fac din dezinteres ştiinţific, din iubire frăţească? Aceasta este o economie a profitului, Shevek!

— Ştiu. Am venit să mă tocmesc cu asta.

— Să tocmeşti… ce? Pentru ce?

Chipul lui Shevek îşi recăpătase expresia rece, gravă pe care o avusese atunci când părăsise Fortul din Drio.

— Tu ştii ce vreau eu, Chifoilisk. Vreau ca poporul meu să iasă din exil. Am venit aici deoarece nu cred că voi, acolo în Thu, doriţi acest lucru. Vă e teamă de noi, acolo. Vă e teamă că s-ar putea ca noi să aducem înapoi revoluţia, cea veche, cea adevărată, revoluţia pentru dreptate pe care voi aţi început-o şi aţi întrerupt-o la jumătatea drumului. Aici, în A-Io, le e mai puţin frică de mine pentru că ei au uitat revoluţia. Nu mai cred în ea.

Îşi închipuie că dacă oamenii posedă suficiente obiecte vor fi mulţumiţi să trăiască în închisoare. Dar eu nu vreau să cred acest lucru. Vreau să dobor zidurile. Vreau solidaritate, solidaritate umană. Vreau schimburi libere între Urras şi Anarres. Am lucrat cum m-am priceput pentru asta pe Anarres, acum lucrez cum pot aici, pe Urras. Acolo, am acţionat. Aici, mă tocmesc.

— Cu ce?

— O, ştii prea bine, Chifoilisk, răspunse Shevek cu o voce joasă, rezervată. Ştii ce vor ei de la mine.