— Da, ştiu, dar n-am ştiut că ştii şi tu, spuse thuvianul vorbind încet, vocea lui aspră devenind un murmur răguşit, numai respiraţie şi consoane fricative. Deci, ai adus… Teoria Temporală Generală?
Shevek îl privi cu o oarecare notă de ironie.
— Există în scris? insistă Chifoilisk.
Shevek continuă să-l privească timp de un minut, apoi îi răspunse direct:
— Nu.
— Bine!
— De ce?
— Pentru că dacă ar exista în scris, ar pune ei mâna pe ea.
— Ce vrei să spui?
— Ce-ai auzit. Ascultă, nu a spus chiar Odo că acolo unde există proprietate există şi furt?
— Pentru a crea un hoţ, creaţi un proprietar; pentru a crea crima, creaţi legile. Organismul Social.
— De acord. Acolo unde există hârtii în camere închise, există şi oameni cu chei pentru acele camere!
— Da, răspunse Shevek, tresărind, după care comentă. Este foarte neplăcut.
— Pentru tine. Nu şi pentru mine. Nu am scrupulele tale idealiste, ştii bine. Ştiam că nu ai teoria scrisă. Dacă aş fi crezut că o ai, aş fi făcut orice efort pentru a o lua de la tine, prin persuasiune, furt, prin forţă, dacă aş fi crezut că te putem răpi fără să declanşăm un război cu A-Io. Orice, numai să o pot smulge din mâinile acestor îmbuibaţi de capitalişti şi să o predau Prezidiului Central al ţării mele. Deoarece cauza cea mai nobilă pe care o pot eu sluji este puterea şi bunăstarea ţării mele.
— Minţi! spuse Shevek, împăciuitor. Da, cred că eşti patriot. Dar situezi deasupra patriotismului respectul pentru adevăr, pentru adevărul ştiinţific şi poate chiar loialitatea ta pentru persoane individuale. Nu m-ai trăda.
— Te-aş trăda, dacă aş putea! replică Chifoilisk înfuriat.
Vru să continue, se opri, iar în cele din urmă spuse cu o resemnare plină de iritare:
— Gândeşte ce-ţi place. Eu nu pot să-ţi deschid ochii. Dar nu uita, noi te vrem. Dacă până la urmă pricepi ce se petrece aici, vino în Thu. Ai ales oamenii nepotriviţi cu care să încerci a te înfrăţi! Iar dacă… Nu e treaba mea să-ţi spun aşa ceva, dar nu contează. În sfârşit, dacă nu vrei să vii la noi, în Thu, cel puţin nu le da ioţilor teoria ta. Nu le oferi nimic acestor cămătari! Fugi! Du-te acasă! Oferă poporului tău ceea ce ai de oferit!
— Doar că ei nu o vor, răspunse Shevek, fără expresie. Crezi că nu am încercat?
După patru-cinci zile, întrebând unde este Chifoilisk, Shevek află că acesta se întorsese în Thu.
— Şi nu mai vine înapoi? Nu mi-a spus că pleacă.
— Un thuvian nu ştie niciodată când va primi un ordin de la Prezidiul lui, a spus Pae, pentru că, bineînţeles, Pae era acela care îl informase pe Shevek. Nu ştie decât că atunci când îi vine ordinul cel mai bine este să plece în fugă. Bietul Chif! Mă întreb ce a greşit!
O dată sau de două ori pe săptămână Shevek îl vizita pe Atro în căsuţa aceea plăcută de la marginea campusului, unde locuia împreună cu doi servitori la fel de bătrâni ca el, care îl îngrijeau. La aproape optzeci de ani era, după cum se exprima chiar el, un monument ridicat în cinstea unui fizician de prima mână. Deşi nu-şi văzuse munca de o viaţă rămasă nerecunoscută, aşa cum era cazul lui Gvarab, pur şi simplu prin vârstă atinsese ceva din imparţialitatea ei. Interesul său pentru Shevek, cel puţin, părea să fie în totalitate personal — o camaraderie. Atro fusese primul fizician din domeniul Secvenţei convertit de abordarea lui Shevek a înţelegerii timpului. Luptase, cu armele lui Shevek, pentru teoriile lui Shevek, împotriva întregii instituţii a respectabilităţii ştiinţifice, iar lupta continuase câţiva ani buni înainte de publicarea ediţiei integrale a Principiilor Simultaneităţii şi a victoriei — curând după aceea — a Simultaniştilor. Bătălia aceea reprezentase punctul culminant al vieţii lui Atro. Nu ar fi luptat pentru altceva decât adevărul, dar îi plăcuse lupta chiar mai mult decât adevărul.
Atro îşi putea reconstitui genealogia pe parcursul a o mie o sută de ani, strămoşii săi fiind generali, prinţi, mari latifundiari. Familia sa încă mai deţinea o proprietate de şapte sute de acri şi paisprezece sate în provincia Sie, regiunea cea mai rurală din A-Io. Folosea expresii provinciale, arhaisme de care se agăţa cu mândrie. Bogăţia nu-l impresiona de fel şi se referea la întregul guvern al ţării sale drept "demagogi şi politicieni târâtori". Respectul său nu putea fi cumpărat. Cu toate acestea, îl oferea singur, gratuit, oricărui prostănac având ceea ce el numea "numele care trebuie". În unele privinţe, Atro era total incomprehensibil pentru Shevek, o enigmă, un aristocrat. Totuşi, dispreţul său autentic atât pentru bani cât şi pentru putere îl determina pe Shevek să se simtă mai apropiat de el decât de oricare alt cunoscut de pe Urras.
Odată, când stăteau pe veranda cu pereţi de sticlă unde creşteau tot felul de plante rare şi nemaivăzute, Atro folosi întâmplător expresia "Noi, Cetienii… ". Shevek profită de prilejul ivit.
— "Cetieni"! Nu e acesta un cuvânt păsăresc?
"Păsărească" — aşa era denumită în argou presa de consum, ziarele, emisiunile radio/TV, romanele produse pentru populaţia muncitoare urbană.
— Păsărească! repetă şi Atro. Dragul meu, de unde dracu' vii cu toate vulgarismele astea? Prin "cetieni" mă refer exact la ceea ce înţeleg prin acest termen scriitorii cotidianelor şi cititorii lor pe jumătate analfabeţi. Adică Urras şi Anarres!
— M-a surprins că aţi folosit un cuvânt străin, de fapt, un cuvânt ne-cetian.
— Definiţie prin excludere, replică bătrânul, bine dispus. Acum o sută de ani nu aveam nevoie de acest cuvânt. "Omenire" ajungea. Dar acum vreo şaizeci de ani, situaţia s-a schimbat. Aveam şaptesprezece ani, era o zi frumoasă, însorită, la începutul verii. Îmi amintesc destul de bine. Îmi plimbam calul, iar sora mea mai mare a strigat de la fereastră: "La radio discută cu cineva din Spaţiul Exterior!" Biata mama a crezut că ne-a sunat la toţi ceasul; chestia cu diavolii străini, ştii la ce mă refer. Dar nu erau decât hainienii, măcăind despre pace şi frăţie. Ei bine, în zilele noastre lumea este puţin suprainclusivă. Ce de-
fineşte mai bine frăţia decât nonfrăţia? Definiţie prin excludere, dragule! Tu şi cu mine suntem rude. Acum câteva secole ai tăi păşteau caprele pe munţi în vreme ce ai mei oprimau iobagii în Sie, dar suntem toţi membri ai aceleiaşi familii. Pentru a şti acest lucru nu trebuie decât să întâlneşti, ori să auzi de… un străin. O fiinţă dintr-un alt sistem solar. Un aşa-zis om, care nu are nimic în comun cu noi decât dispunerea practică a două braţe, două picioare şi un cap cu un anumit gen de creier înăuntru!
— Dar n-au demonstrat hainienii că noi suntem…
— … toţi de origine străină, urmaşii coloniştilor interstelari hainieni acum o jumătate de milion de ani, ori poate un milion, ori două, ori trei. Da, ştiu. Demonstrat! Pe Numărul Primar, Shevek, parcă ai fi un seminarist în anul întâi! Cum poţi vorbi serios despre dovadă istorică la un asemenea interval de timp? Hainienii aceştia aruncă în sus cu mileniile de parcă ar fi mingi de handbal, dar nu sunt decât nişte jonglerii. Într-adevăr, dovadă! Religia strămoşilor mei mă informează, cu aceeaşi autoritate, că sunt un descendent al lui Pinra Od. pe care Dumnezeu l-a exilat din Grădină deoarece n-a avut tăria să-şi numere degetele de la mâini şi de la picioare, să le adune cu douăzeci şi să lase timpul să-şi facă de cap în univers. Dacă sunt pus în situaţia de a alege, prefer povestea aceasta celei spuse de străini!
Shevek râse; umorul lui Atro întotdeauna îi făcea plăcere. Doar că bătrânul vorbea serios. Îl bătu cu palma pe braţ, încruntând sprâncenele şi plescăind din buze, aşa cum făcea întotdeauna când era impresionat, şi spuse:
— Sper că şi tu simţi la fel, dragul meu. Sper din toată inima. Sunt convins că există o mulţime de aspecte admirabile în societatea ta, dar nu te învaţă să faci discriminări — ceea ce, la urma urmei, este lucrul cel mai bun pe care îl înveţi de la civilizaţie. Nu vreau ca străinii aceia afurisiţi să pună mâna pe tine prin intermediul noţiunilor tale despre frăţie, reciprocitate şi toate celelalte. Te vor împroşca cu râuri întregi de "umanitate comună" şi "ligi ale tuturor lumilor" şi aşa mai departe şi nu mi-ar place să te văd înghiţindu-le. Legea existenţei este lupta, competiţia, eliminarea celui mai slab, un război neîndurător pentru supravieţuire. Şi vreau să-i văd supravieţuind pe cei mai buni. Genul de umanitate pe care îl cunosc eu. Cetienii. Tu şi cu mine: Urras şi Anarres. Suntem înaintea lor acum, înaintea tuturor acelor hainieni şi temeni şi cum îşi mai zic şi trebuie să rămânem inaintea lor. Ne-au adus deplasarea interstelară, dar noi facem acum nave interstelare mult mai bune decât ei. Când vei ajunge să dai publicităţii Teoria ta, sper sincer că te vei gândi la datoria ta faţă de propriul tău popor, faţă de ai tăi. La ceea ce înseamnă loialitate şi cui este datorată.