Bedap îşi făcuse mulţi prieteni, un grup de excentrici şi nemulţumiţi, iar unora începu să le placă de bărbatul acela ruşinos. Shevek nu se simţea mai apropiat de ei decât de oamenii mai convenţionali pe care îi cunoştea de la Institut, dar găsea independenţa de gândire a celor dintâi mult mai interesantă. Păstrau autonomia conştiinţei chiar cu riscul de a deveni excentrici. Unii erau un fel de vagabonzi intelectuali care de ani de zile nu mai prestaseră o muncă regulată. Shevek îi dezaproba cu severitate atunci când nu era împreună cu ei.

Unul dintre ei era compozitor, pe nume Salas. Salas şi Shevek vroiau să înveţe unul de la altul. Salas avea puţine cunoştinţe de matematică, dar atâta timp cât Shevek îi putea explica fizica în modurile analogic şi experimental, acesta se dovedea un ascultător atent şi inteligent. În aceeaşi manieră, Shevek asculta orice îi putea spune Salas despre teoria muzicală şi orice Salas interpreta pentru el, fie pe bandă, fie la instrumentul său, portativul. Dar unele din spusele lui Salas erau extrem de tulburătoare. Salas acceptase o amplasare în cadrul unei echipe pentru săparea canalelor în Câmpia Temae, la est de Abbenay. In cele trei zile libere de la sfârşitul fiecărei decade, venea în oraş şi stătea când cu o fată, când cu alta. Shevek îşi închipuia că acceptase amplasarea deoarece avea nevoie de puţină muncă în aer liber, aşa, pentru o schimbare, dar mai târziu descoperi că Salas nu avusese niciodată o repartiţie în domeniul muzicii, ori în alt domeniu decât munca necalificată.

— Cum eşti înregistrat la Diviziunea Muncii? întrebă Shevek, nedumerit.

— Rezerva generală de muncă.

— Bine, dar tu eşti talentat! Ai făcut şase sau opt ani la Conservatorul de muzică, nu? De ce nu te repartizează să predai muzică?

— Au făcut-o. Eu am refuzat. Nu voi fi gata să predau decât după zece ani. Nu uita, eu sunt compozitor, nu interpret.

— Dar trebuie să existe posturi şi pentru compozitori.

— Unde?

— Presupun că la Sindicatul Muzicii.

— Dar cei de acolo nu agreează compoziţiile mele. Şi nici mulţi alţii. Nu pot constitui eu singur un sindicat, nu?

Salas era un om mărunt, osos, deja chel pe partea superioară a feţei şi a craniului. Purta ce mai rămăsese din păr ca o bordură bej cu aspect mătăsos, în jurul părţii posterioare a gâtului şi bărbiei. Avea un zâmbet plăcut, care îi încreţea faţa expresivă.

— Înţelegi, continuă el, eu nu scriu aşa cum am fost învăţat să scriu la conservator. Eu scriu muzică nefuncţională, mai preciză el, zâmbind mai dulce ca niciodată. Ei vor piese corale. Eu urăsc piesele corale. Ei vor piese cu o armonie deosebită, aşa cum a compus Sessur. Eu urăsc muzica lui Sessur. Eu scriu o piesă de muzică de cameră. M-am gândit că aş putea să o intitulez Principiul simultaneităţii. Cinci instrumente, fiecare interpretând o temă ciclică independentă; nici un fel de cauzalitate melodică, procesul de înaintare conţinut în totalitate în relaţia dintre părţi. Rezultă o armonie minunată. Dar ei nu o aud. Nu vor s-o audă. Nu pot.

— Iar dacă ai intitula-o Bucuriile Solidarităţii ar auzi-o? întrebă Shevek, după câteva clipe de gândire.

— La naiba! interveni Bedap, care asculta întâmplător. Shev, asta e prima afirmaţie cinică pe care ai făcut-o în viaţa ta. Bine ai venit în echipa muncii!

— I-ar acorda o audiere, răspunse Salas, râzând, dar nu ar aproba-o pentru înregistrare sau pentru interpretare regională. Nu e scrisă în Stilul Organic.

— Nici nu e de mirare că nu am auzit nici un fel de muzică profesională atunci când locuiam în nord-vest. Dar cum pot justifica genul acesta de cenzură? Tu scrii muzică! Muzica este o artă cooperativă, organică prin definiţie, socială. Poate că este cea mai nobilă formă de comportament social de care suntem capabili. Este, fără îndoială, una dintre cele mai nobile meserii pe care le poate practica un individ. Iar prin natura sa, prin natura oricărei arte, înseamnă participare, contribuţie. Artistul împarte cu ceilalţi, aceasta este esenţa actului său. Indiferent ce spun sindicaliştii tăi, cum justifică Diviziunea Muncii faptul că nu-ţi acordă un post în propriul tău domeniu?

— Nu vor să accepte, răspunse Salas voios. Îi înspăimântă.

— O pot justifica, deoarece muzica nu este folositoare, spuse Bedap, mai grav. Ştii, săparea canalelor e importantă, pe când muzica e o simplă împodobire. Cercul s-a închis din nou, în cea mai malefică formă de utilitarism profitarist. Complexitatea, vitalitatea, libertatea invenţiei şi iniţiativei, care au format esenţa idealului odonian, au fost aruncate la gunoi. Ne-am întors la barbarie. Dacă e nou, fugi de el; dacă nu-l poţi mânca, aruncă-l!

Shevek se gândi la propria-i muncă şi nu mai spuse nimic. Totuşi, nu putea participa la critica lui Bedap. Bedap îl obligase să-şi dea seama că este, de fapt, un revoluţionar, dar în profunzime simţea că este revoluţionar prin virtutea educaţiei sale, ca odonian şi anarresian. Nu se putea revolta împotriva societăţii sale, deoarece societatea sa, concepută în mod corespunzător, era chiar o revoluţie, chiar o revoluţie permanentă, un proces în plină desfăşurare. Pentru a-i reafirma valorile si forţa, îşi spunea, nu trebuie decât să acţionezi, fără teama de a fi pedepsit şi fără speranţa unei răsplăţi; să acţionezi din centrul sufletului tău.

Bedap şi prietenii săi îşi luară zece zile libere împreună, pentru o excursie în munţii Ne Theras. Îl convinsese si pe Shevek să vină. Lui Shevek îi surâdea perspectiva a zece zile prin munţi, dar nu şi aceea de a auzi tot atâtea zile opiniile lui Bedap.

Maniera acestuia de a purta 6 conversaţie semăna prea mult cu o Sesiune Critică, activitatea comunală care lui întotdeauna îi plăcuse cel mai puţin, când toată lumea se ridica şi se plângea de deficienţe în funcţionarea comunităţii şi, de obicei, defecte de caracter ale vecinilor. Cu cât se apropia vacanţa, cu atât o aştepta mai puţin, dar până la urmă îşi îndesă un carnet în buzunar — pentru a se putea îndepărta cu uşurinţă sub pretextul că lucrează — şi îi însoţi.

Se întâlniră dimineaţa, devreme, în spatele depoului de la Eastern Points, trei femei şi trei bărbaţi. Shevek nu cunoştea pe nici una dintre femei, iar Bedap nu i le prezentă decât pe două dintre ele. În momentul în care apucară pe drumul spre munţi, Shevek se alătură celei de-a treia.

— Shevek, spuse el.

— Ştiu, răspunse ea.

Shevek îşi dădu seama că trebuie s-o mai fi cunoscut undeva şi urechile i se înroşiră.

— Glumeşti? întrebă Bedap, trecând în stânga ei. Takver a fost la Institutul din nord-vest împreună cu noi. Locuieşte de doi ani la Abbenay. Nu v-aţi întâlnit până acum?

— L-am văzut de câteva ori, spuse fata, râzând.

Avea râsul unei persoane căreia îi place să mănânce bine, un râs de copil. Era înaltă şi cam slabă, cu braţe rotunde şi coapse largi. Nu era prea drăguţă; avea chipul oacheş, inteligent şi plin de voie bună. În ochi avea o anumită întunecare, nu opacitatea ochilor negri şi strălucitori, ci o calitate a profunzimii, nuanţa cenuşii negre, intensă, fină, afânată. Întâlnindu-i ochii, Shevek îşi dădu seama imediat că, uitând-o, comisese o greşeală de neiertat şi în aceeaşi clipă înţelese că fusese iertat. Că are noroc şi că norocul său se schimbase.

Porniră, deci, în direcţia munţilor.

În seara rece a celei de a patra zi a excursiei, el şi Takver şedeau pe panta abruptă şi aridă, deasupra unei trecători. La patruzeci de metri sub ei, un torent montan cobora cu mare zgomot defileul mărginit de stâncile scânteind. Pe Anarres e puţină apă, în cele mai multe locuri nivelul pânzei freatice este foarte scăzut, râurile erau foarte scurte. Numai în munţi întâlneai pâraiele repezi. Pentru toţi, sunetul apelor care strigă, pălăvrăgesc şi cântă era cu totul nou.

Toată ziua umblaseră în sus şi în jos prin trecătorile montane şi îi dureau picioarele. Ceilalţi erau în Adăpost, o cabană de piatră construită de şi pentru vilegiaturişti şi bine întreţinută; Federaţia Ne Theras era cea mai activă dintre grupurile voluntare care coordonau şi protejau destul de redusele zone "pitoreşti" de pe Anarres. Un supraveghetor pentru incendii care stătea acolo pe timpul verii îl ajuta pe Bedap şi pe ceilalţi să încropească o masă din cămările bine aprovizionate. Takver şi Shevek ieşiseră, în această ordine, separat, fără a-şi fi anunţat destinaţiile şi fără a le cunoaşte, de fapt.