Urmă o pauză, în care Shevek se servi cu un pateu de care nu avea nevoie şi îl mânca. Îşi pierduse cumpătul o dată în ziua aceea şi se făcuse de râs. O dată era de ajuns.

— Aţi putea-o interpreta, continuă el, ca un efort de dobândirea unui echilibru. Înţelegeţi, Secvenţa explică minunat percepţia de către noi a timpului linear şi dovada evoluţiei. Include creaţia şi condiţia de muritor. Dar acolo se opreşte. Se ocupă de toate aceste schimbări, dar nu poate explica de ce lucrurile, totuşi, persistă. Vorbeşte numai de săgeata timpului, niciodată de cercul timpului.

— Cercul? întrebă inchizitorul cel politicos, cu o dorinţă atât de evidentă de a înţelege încât Shevek aproape că îl uită pe Dearri şi se avântă cu entuziasm, gesticulând cu mâinile şi braţele de parcă încerca să-i demonstreze ascultătorului său, concret, săgeţile, ciclurile şi oscilaţiile despre care vorbea.

— Timpul se desfăşoară în cercuri, dar şi linear. O planetă în mişcare de revoluţie, înţelegeţi? Un ciclu, o orbită în jurul soarelui înseamnă un an, nu? Iar două orbite, doi ani şi aşa mai departe. Poţi număra orbitele la nesfârşit — un observator poate s-o facă. Într-adevăr, un asemenea sistem este modul în care noi măsurăm timpul. Constituie esenţa instrumentului care indică timpul — ceasul. Dar în cadrul sistemului, al ciclului, unde este timpul? Unde este începutul sau sfârşitul? Repetiţia infinită este un proces atemporal. Trebuie comparată, corelată cu vreun alt proces, ciclic sau neciclic, pentru a fi înţeleasă ca temporală. În sfârşit, vedeţi, acest aspect este foarte ciudat şi interesant. Atomii, după cum ştiţi, au o mişcare ciclică. Componentele stabile sunt făcute din constituenţi care dispun de o mişcare regulată, periodică, unul faţă de altul. În esenţă, minusculele cicluri temporal-reversibile ale atomului sunt acelea care conferă materiei suficientă permanenţă pentru a face posibilă evoluţia. Aceste minuscule atemporalităţi, adunate, constituie timpul. Şi apoi, la scară mare, cosmosul. In sfârşit, ştiţi că noi considerăm că întregul univers este un proces ciclic, o oscilaţie de expansiune şi contracţie, fără nici un fel de "înainte" sau "după". Numai în interiorul fiecăruia dintre marile cicluri, acolo unde trăim noi, numai acolo există timp linear, evoluţie, schimbare. Aşadar, timpul prezintă două aspecte. Există săgeata, apa curgătoare, fără de care nu se poate concepe schimbare, progres, direcţie sau creaţie. Există apoi cercul, sau ciclul, fără de care apare haosul, succesiunea fără sens a clipelor, o lume fără ceasuri, ori anotimpuri, ori promisiuni.

— Nu poţi susţine două afirmaţii contradictorii despre acelaşi lucru, interveni Dearri cu calmul ştiinţelor superioare. Cu alte cuvinte, unul dintre aceste "aspecte" este real, celălalt este pur şi simplu o iluzie.

— Mulţi fizicieni au spus acelaşi lucru, consimţi Shevek.

— Dar dumneavoastră ce spuneţi? întrebă cel care dorea să ştie.

— Ei bine, cred că este o cale uşoară de a depăşi dificultăţile… Poţi să dai deoparte existenţa, ori devenirea, ca fiind o iluzie? Devenirea fără existenţă este lipsită de sens. Existenţa fără devenire este o mare plictiseală… Dacă mintea omenească este capabilă să perceapă timpul în ambele modalităţi menţionate, arunci o adevărată cronozofie ar trebui să ofere un domeniu în care să poată fi înţeleasă relaţia dintre cele două aspecte, sau procese, ale timpului.

— Dar care este rostul acestui mod de înţelegere, insistă Dearri, dacă nu are ca rezultat aplicaţii practice, tehnologice? Doar jonglerii cu vorbe, nu?

— Pui întrebările ca un adevărat profitor, răspunse Shevek şi nici unul dintre cei prezenţi nu înţelese că îl insultase pe Dearri cu cel mai dispreţuitor cuvânt din vocabularul său; într-adevăr, Dearri dădu din cap abia perceptibil, acceptând complimentul cu deplină satisfacţie.

— Ştiţi, nu pricep o iotă din tot ce spuneţi, interveni Vea, sesizând tensiunea, dar mi se pare că dacă într-adevăr, aş înţelege ce ai spus despre carte — că totul, absolut totul, există acum — atunci, n-am putea prezice viitorul? Dacă se află deja acolo?

— Nu, nu, răspunse ruşinosul, fără nici un fel de jenă. Nu se află acolo ca o canapea, ori ca o casă. Timpul nu este spaţiu. Nu te poţi plimba prin el!

Vea dădu din cap, încântată, parcă mulţumită că fusese pusă la locul ei. Părând a câştiga curaj din eliminarea femeii din domeniile gândirii înalte, bărbatul se întoarse către Dearri şi îşi continuă raţionamentul.

— Mie mi se pare că aplicarea fizicii temporale se află în domeniul eticii. Aţi fi de acord cu asta, dr. Shevek?

— Etică? Mda, nu prea ştiu. Eu mă ocup mai ales de matematică. Nu poţi face ecuaţii din comportamentul etic.

— De ce nu? întrebă Dearri.

— Dar este adevărat, continuă Shevek, ignorându-l, cronozofia implică într-adevăr etica, deoarece simţul timpului cu care suntem înzestraţi implică propria noastră capacitate de a separa cauza şi efectul, mijloacele şi scopul. Repet, copilul, animalul nu văd diferenţa dintre ceea ce fac acum şi ce se va întâmpla din această cauză. Ei nu pot realiza un scripete, ori o promisiune. Noi putem. Înţelegând deosebirea dintre acum şi nu acum, noi putem face legătura. Şi în acest moment intervine moralitatea. Responsabilitatea. Să afirmi că un ţel bun este rezultatul unor mijloace rele este ca şi cum ai spune că dacă trag de o funie pe acest scripete, va ridica greutatea de pe celălalt. A încălca o promisiune înseamnă a nega realitatea trecutului, deci, a nega speranţa unui real viitor. Dacă timpul şi raţiunea sunt fiecare o funcţie a celeilalte, dacă noi suntem creaturi ale timpului, atunci n-ar fi rău s-o ştim şi să facem totul pentru a profita la maximum de asta. Să acţionăm cu responsabilitate.

— Dar iată cum se prezintă situaţia, spuse Dearri, cu o inefabilă satisfacţie faţă de propria sa perspicacitate, tocmai aţi afirmat că în sistemul dumneavoastră de Simultaneitate nu există nici trecut, nici viitor, doar un fel de prezent etern. Atunci, cum poţi fi răspunzător pentru cartea care este scrisă deja? Tot ce poţi face este s-o citeşti. Nu ai de ales, nu-ţi mai rămâne nici o libertate de acţiune.

— Aceasta este dilema determinismului. Aveţi destulă dreptate, este un adevăr implicit în gândirea simultaneistă. Pentru a prezenta o mică ilustraţie prostească, este cam aşa: arunci o piatră către un copac, iar dacă eşti simultaneist, piatra a atins deja copacul, sau dacă eşti secvenţialist, nu-l va putea atinge niciodată. Deci, pe care o alegeţi? Poate preferaţi să aruncaţi cu pietre fără să vă gândiţi la aşa ceva, fără a alege. Eu prefer să complic lucrurile şi aleg ambele variante.

— Dar cum… cum le reconciliaţi? întrebă ruşinosul, nerăbdător.

— Nu ştiu, răspunse Shevek, aproape râzând, de disperare. Lucrez de multă vreme la asta. În definitiv, piatra chiar că loveşte copacul. Nici pura secvenţă, nici pura unitate nu o pot explica. Nu avem nevoie de puritate ci de complexitate, de relaţia dintre cauză şi efect, dintre mijloace şi scop. Modelul cosmosului propus de noi trebuie să fie la fel de inepuizabil ca şi cosmosul. O complexitate care include nu numai durata, dar şi creaţia, nu numai existenţa dar şi devenirea, nu numai geometria, dar şi etica. Nu urmărim răspunsul, ci maniera în care să punem întrebarea…

— Totul sună foarte bine, dar industria are nevoie de răspunsuri, spuse Dearri.

Shevek se întoarse fără grabă, privi în jos, către el, şi nu mai scoase nici o vorbă. Urmă o tăcere apăsătoare în care Vea pătrunse cu un salt, graţioasă şi inconsistentă, revenind la tema prezicerii viitorului. Alţi invitaţi se dovediră atraşi de subiect şi toţi începură a-şi istorisi propriile experienţe cu prezicători şi clarvăzători.

Shevek se hotărî să nu mai spună nimic, indiferent de ce va fi întrebat. Era mai însetat ca niciodată, îngăduind ospătarului să îi umple din nou paharul pentru a sorbi lichidul plăcut, spumos. Privi în jurul său, în încăpere, încercând să-şi atenueze mânia prin observarea altor oameni, dar şi aceştia se comportau emoţional, pentru ioticieni, strigând, râzând tare, întrerupându-se unul pe altul. Un cuplu se deda la avansuri sexuale într-un colţ. Shevek se uită în altă parte, dezgustat. Erau egoişti chiar şi când era vorba de sex? Să te mângâi şi să te împerechezi în faţa oamenilor necuplaţi e la fel de vulgar ca şi cum ai mânca în faţa unor oameni flămânzi. Îşi îndreptă atenţia către grupul din jurul său. Renunţaseră cu toţii la predicţii şi se ocupau acum de politică. Erau antrenaţi într-o discuţie despre război, despre ceea ce va face Thu şi ce va face A-Io după aceea şi ce va face CGM în etapa următoare.