Takver era însărcinată. În cea mai mare parte a timpului era somnoroasă şi binevoitoare. "Sunt un peşte", obişnuia să spună, "un peşte în apă. Mă aflu în interiorul pruncului din interiorul meu." Dar alteori era suprasolicitată de muncă, ori rămânea flămândă din cauza meselor uşor împuţinate de la cantină. Femeile însărcinate, ca şi copiii şi bătrânii, puteau beneficia zilnic de o masă uşoară, în plus, de prânz la ora unsprezece, dar ea adesea sărea peste aceasta datorită programului strict al serviciului ei. Ea putea să piardă o masă, dar peştii din rezervoarele ci de la laborator nu. Prietenii îi aduceau adesea câte ceva pus deoparte din cina lor, ori rămas de la cantină, un corn umplut, ori un fruct. Takver mânca totul recunoscătoare, dar continua să râvnească la dulciuri, iar dulciurile erau puţine. Când era obosită, devenea nervoasă şi uşor iritabilă, iar temperamentul ei se aprindea la un singur cuvânt.

Către sfârşitul toamnei Shevek a terminat manuscrisul la Principiile Simultaneităţii. I l-a dat lui Sabul pentru aprobare în vederea publicării. Sabul l-a ţinut o decadă, două, trei, fără a pomeni nimic despre el. Shevek s-a văzut nevoit să-l întrebe. I-a răspuns că încă nu ajunsese să-l citească, era mult prea ocupat. Shevek a aşteptat. Era deja mijlocul iernii. Vântul uscat sufla în fiecare zi; pământul era îngheţat. Totul părea să fi atins un moment de nemişcare, o oprire plină de nelinişte, aşteptând ploaia, naşterea.

Camera era întunecată. Abia se aprinseseră luminile în oraş; păreau slabe sub cerul înalt, cenuşiu închis. Takver intră, aprinse lampa, se ghemui, în palton, în faţa grilajului de la încălzire.

— O, e frig! Groaznic! Îmi simt tălpile de parcă aş fi mers pe gheţari, îmi venea să plâng în drum spre casă, aşa de rău mă dureau. Nenorocite cizme profitoare! De ce nu suntem în stare să facem o pereche de cizme mai ca lumea? Ce ai de stai pe întuneric?

— Nu ştiu.

— Ai fost la cantină? Am îmbucat ceva, la surplus, în drum spre casă. A trebuit să rămân, puii de kukuri tocmai ieşeau şi a trebuit să scoatem peştişorii din rezervoare înainte de a-i mânca adulţii. Tu ai mâncat?

— Nu.

— Nu mai fi morocănos. Te rog, nu fi posomorât astă-seară. Dacă încă un singur lucru nu merge cum trebuie, am să plâng. M-am săturat să tot plâng tot timpul. Naiba să-i ia pe hormonii ăştia tâmpiţi! Mi-ar plăcea să pot face copii ca peştii, să depun ouăle şi să mă îndepărtez înot şi gata… Nu mai sta aşa, ca o statuie. Pur şi simplu, nu mai suport.

Ghemuită în faţa suflării calde care ieşea pe grilaj, încercând să-şi desfacă cizmele cu degetele înţepenite de frig, Takver avea lacrimi în ochi. Shevek nu scoase o vorbă.

— Ce mai este? Doar n-o să stai aşa tot timpul!

— Azi m-a chemat Sabul. Nu va recomanda "Principiile" pentru publicare sau pentru export.

Takver încetă să se mai lupte cu şireturile şi rămase nemişcată. Îl privi pe Shevek peste umăr. In cele din urmă, vorbi:

— Ce a spus, exact?

— Critica pe care a scris-o e pe masă.

Ea se ridică, încălţată doar cu o singură cizmă, răscoli prin hârtiile de pe masă şi citi referatul cu mâinile în buzunarele paltonului, aplecată deasupra mesei.

— "Că Fizica Secvenţială este direcţia principală a gândirii cronozofice în societatea odoniană a fost şi rămâne un principiu acceptat de la sine încă de la Colonizarea planetei Anarres. Abaterea egoistă de la această solidaritate de principii nu poate avea drept rezultat decât producerea de ipoteze nepractice, lipsite de utilitate organică socială, sau repetarea speculaţiilor superstiţios-religioase ale unor savanţi iresponsabili, plătiţi, ai Statelor Profirului de pe Urras…" O, profitorul! Demagog mărunt, invidios şi îngust la minte! Va da publicităţii referatul ăsta?

— A făcut-o deja.

Takver îngenunche pentru a-şi scoate cizma. Se uită de câteva ori în direcţia lui Shevek, dar nu se apropie de el, nici nu încercă să-l atingă şi pentru o vreme, nu spuse nimic. Când vorbi din nou, glasul ei nu mai era puternic şi încordat ca mai înainte, având din nou calitatea sa naturală, uşor răguşit, molatec.

— Ce ai de gând să faci, Shev?

— Nu mai e nimic de făcut.

— Vom tipări cartea. Formăm un sindicat de tipografi, învăţăm să punem în pagină şi o scoatem.

— Hârtia se găseşte în cantităţi minime. Nici un fel de tipărituri neesenţiale. Doar publicaţiile CPD, până când plantaţiile de holum vor scăpa de secetă.

— Atunci, poţi să modifici în vreun fel prezentarea? Să maschezi tot ce spui? Împodobeşte-o cu zorzoane secvenţiale, în aşa fel încât el s-o accepte.

— Nu poţi deghiza negrul în alb.

Takver nu îl întrebă dacă nu îl poate cumva ocoli pe Sabul, dacă nu poate trece peste capul său. Nimeni, pe Anarres, nu trebuia să treacă peste capul altcuiva. Nu existau ocolişuri. Dacă nu puteai lucra în solidaritate cu ceilalţi membri din sindicatul tău, lucrai de unul singur.

— Ce-ar fi dacă…, începu ea şi se opri.

Se ridică şi-şi puse cizmele lângă gura de încălzire, să se usuce. Îşi scoase haina, o puse în cuier şi îşi înfăşură umerii cu un şal greu; ţesut manual. Se aşeză pe platforma-pat, gemând puţin, atunci când trebui să coboare ultimii centimetri. Privi profilul lui Shevek, care se afla între ea şi ferestre.

— Ce-ar fi dacă te-ai oferi să-l laşi să semneze drept coautor? Ca la prima lucrare pe care ai scris-o.

— Sabul nu-şi va pune numele pe "speculaţii superstiţios-religioase".

— Eşti sigur? Eşti sigur că nu asta este exact ce-şi doreşte? Îşi dă scama ce are în faţă, ştie ce ai făcut. Întotdeauna ai spus că e un om perspicace. Ştie că asta o să-l arunce pe el şi întreaga şcoală secvenţială la lada de gunoi. Dar dacă ar putea împărţi cu tine? Dacă ar împărţi creditul? El nu e altceva decât un egoist. Dacă ar putea spune că asta e cartea lui…

— E ca şi cum te-aş împărţi pe tine cu el, ca pe cartea asta, spuse Shevek cu amărăciune.

— Nu pune problema în felul ăsta, Shev. Cartea este aceea care contează, ideile. Ascultă. Vrem să păstrăm acest copil, să se nască în mijlocul nostru, vrem să-l iubim. Dar dacă, dintr-un motiv anume, ar muri dacă l-am păstra şi n-ar putea supravieţui decât într-o creşă, dacă niciodată nu l-am mai putea vedea, ori nici nu i-am cunoaşte numele — dacă am avea de ales, ce variantă am alege? Să păstrăm copilul născut mort, ori să dăm viaţă?

— Nu ştiu, răspunse el, cu capul în mâini, frecându-şi fruntea, îndurerat. Da, desigur. Da. Numai că asta… Dar eu…

— Frate, suflet drag, spuse Takver, împreunându-şi mâinile în poală, dar fără a încerca să se apropie de el. Nu contează ce nume e pe carte. Oamenii vor şti. Adevărul este în carte.

— Cartea sunt eu, răspunse Shevek, apoi închise ochii şi rămase nemişcat, iar Takver se apropie de el, timidă, atingându-l la fel de uşor de parcă ar fi atins o rană.

La începutul anul 164, prima versiune incompletă, drastic cenzurată a Principiilor Simultaneităţii a văzut lumina tiparului la Abbenay, cu Sabul şi Shevek drept coautori. CPD-ul tipărea numai rapoarte esenţiale şi directive, dar Sabul dispunea de influenţă la Presă şi la divizia de informaţii a CPD şi îi convinsese de valoarea propagandistică a cărţii în străinătate. Urras, spunea el, se bucură de seceta şi posibilitatea foametei pe Anarres; ultimul transport de ziare iotice era plin de profeţii sumbre cu privire la prăbuşirea iminentă a economiei odoniene. Ce infirmare mai bună poate exista, spunea Sabul, decât publicarea unei lucrări majore de gândire pură, "un monument al ştiinţei", spunea el în recenzia revizuită, "ridicându-se deasupra adversităţilor materiale pentru a demonstra vitalitatea inepuizabilă a societăţii odoniene şi triumful său asupra proprietarismului arhaic în fiecare sector al gândirii umane."

Aşadar, lucrarea a fost tipărită, iar cincisprezece din cele trei sute de exemplare au mers la bordul transportorului iotian Înţeleptul. Shevek n-a deschis niciodată vreun exemplar al cărţii tipărite. Cu toate acestea, în pachetul pentru export, introdusese o copie a versiunii originale, complete, scrise de mână. O însemnare de pe copertă cerea ca aceasta să fie înmânată doctorului Atro, de la Facultatea de Ştiinţe Nobile a Universităţii Ieu Eun, cu complimentele autorului. Era evident că Sabul, care urma să îşi dea acordul final pentru pachet, va observa adăugirea. Dacă scosese manuscrisul, ori îl lăsase în pachet, Shevek nu ştia. Îl putea confisca, din invidie, ori îi putea da drumul, ştiind că prescurtarea lui neputincioasă nu va avea efectul dorit asupra fizicienilor urrasieni. Nu i-a spus nimic lui Shevek despre manuscris. Shevek n-a întrebat.