— La dracu! exclamă el cu glas tare, în pravică.

Pravica nu era o limbă potrivită pentru înjurături. E greu să înjuri acolo unde sexul nu este murdar, iar blasfemia nu există.

— O, la dracu! repetă el.

Răzbunător, boţi notiţa lui Sabul, apoi, în patima sa de a căuta durerea, lovi cu pumnii încleştaţi în marginea mesei, o dată, de două ori, de trei ori. Dar nu se întâmplă nimic. În cele din urmă îi mai rămase să facă patul, să se culce singur şi să adoarmă, un somn cu vise rele, neodihnitor.

La prima oră a dimineţii, Bunub bătu la uşă. Shevek o întâmpină în prag şi nu se dădu în lături pentru a o lăsa să intre. Era vecina lor de pe hol, o femeie de cincizeci de ani, maşinistă la Fabrica de Motoare pentru Vehicule Aeriene. Pe Takver întotdeauna o distra prezenţa ei, dar pe Shevek îl înfuria. În primul rând, vroia camera lor. O ceruse atunci când rămăsese liberă, susţinea ea, dar ostilitatea administratorului o împiedicase să o capete. Camera ei nu avea fereastra de pe colţ, obiectul permanentei sale invidii. Cu toate acestea, era cameră dublă, pe care o ocupa singură, ceea ce, având în vedere criza de locuinţe, era egoist din partea ei. Shevek nu şi-ar fi pierdut niciodată vremea dezaprobând-o, dacă ea, scuzându-se, nu l-ar fi forţat să o facă. Nu mai contenea cu explicaţiile. Că are un partener, un partener pe viaţă, "chiar ca voi doi" şi zâmbea prosteşte. Doar că, unde era partenerul? Într-un fel, întotdeauna se referea la el la timpul trecut. Între timp, camera dublă era destul de bine justificată prin succesiunea de bărbaţi care intrau pe uşa lui Bunub, în fiecare seară un alt bărbat, de parcă Bunub ar fi fost o fată zvăpăiată de şaptesprezece ani. Takver observa procesiunea cu admiraţie. Bunub venea şi îi povestea despre toţi şi se plângea tot timpul. Faptul că nu avea camera de pe colţ era una dintre nenumăratele sale motive de întristare. Era şi insinuantă şi invidioasă, găsind răul în orice şi strângându-l la piept imediat. Fabrica unde lucra era o combinaţie otrăvitoare de incompetenţă, favoritisme şi sabotaj. Întrunirile de la sindicatul ei erau o nebunie de aluzii nejustificate la adresa ei. Întregul organism social era devotat persecutării lui Bunub. Toate astea o făceau pe Takver să râdă, uneori nestăpânit, chiar în nasul lui Bunub.

"O, Bunub, eşti atât de amuzantă!" spunea ea, iar femeia cu părul încărunţit, cu buzele subţiri şi ochii plecaţi zâmbea abia schiţat, în nici un caz ofensată, absolut deloc, continuându-şi monstruosul recitativ. Shevek ştia că Takver are dreptate atunci când râde de ea, dar el n-o putea face.

— E îngrozitor, spuse ea, strecurându-se pe lângă Shevek şi mergând direct la masă pentru a citi scrisoarea lui Takver, pe care Shevek i-o smulse din mână cu o iuţeală calmă pentru care ea nu era pregătită. Pur şi simplu groaznic. Nici măcar o decadă preaviz. Doar, "Vino aici! Acum!" Şi mai spun că suntem liberi, că suntem consideraţi liberi. Ce glumă! Să spargi un parteneriat fericit în felul ăsta! Ştii, de-asta au făcut-o. Sunt împotriva parteneriatelor, se vede tot timpul, intenţionat despart partenerii. Asta s-a întâmplat şi cu mine şi cu Labeck, exact la fel. Nu ne vom mai întâlni niciodată. În nici un caz, cu toţi ăia de la Divlab porniţi împotriva noastră. Uite pătuţul gol. Biata de ea! N-a încetat din plâns în aceste ultime patru decade, zi şi noapte. Mă ţinea trează ceasuri întregi. Bineînţeles, din cauza lipsurilor; Takver nu avea lapte suficient. Apoi, imaginează-ţi, să trimiţi în felul acesta o mamă care alăptează, la sute de mile depărtare! Nu cred că ai să poţi să te duci la ea acolo. Unde au trimis-o?

— Nord-est. Vreau să merg la masă, Bunub. Mi-e foame.

— Nu e un exemplu tipic felul în care au făcut-o când erai plecat?

— Ce zici că au făcut când eram eu plecat?

— Au trimis-o în altă parte — au sfărâmat parteneriatul, spuse ea, citind biletul de la Sabul, pe care îl netezise. Ştiu ei bine când să intervină! Presupun că o să renunţi la camera asta, nu? N-or să-ţi îngăduie să păstrezi o cameră dublă. Takver vorbea despre întoarcerea grabnică, dar se vedea că doar încearcă să-şi păstreze cumpătul. Libertate, se spune că suntem liberi! Ce glumă! împins de colo până colo…

— Ba pe dracu, Bunub, dacă Takver n-ar fi vrut repartiţia, ar fi refuzat-o. Ştii doar că trăim o foamete.

— În sfârşit, mă întrebam dacă nu căuta chiar ea o schimbare. Se întâmplă frecvent atunci când intervine un copil. M-am gândit că ar fi trebuit de mult să fi dat copilul la o creşă. Cât de mult plângea! Copiii intervin între parteneri. Îi ţin legaţi. Nu e decât normal, aşa cum spui şi tu, ca ea să fi căutat o schimbare, şi s-a aruncat asupra ei atunci când s-a ivit.

— N-am spus eu aşa ceva. Mă duc la masă.

Shevek ieşi, tremurând în cinci-şase puncte sensibile pe care Bunub le atinsese cu precizie. Oroarea pe care o reprezenta femeia era că dădea glas celor mai condamnabile temeri ale sale. Bunub rămase în urma lui în cameră, plănuind, probabil, cum să se mute.

Dormise prea mult şi ajunse la cantină chiar înainte de închiderea uşilor. Încă lihnit de pe urma călătoriei, îşi luă porţii duble de porridge şi pâine. Băiatul din spatele meselor îl privi încruntat. În zilele acestea nimeni nu lua porţii duble. Shevek îi răspunse tot printr-o încruntătură şi nu scoase o vorbă. Mersese optzeci de ore pe două castroane de supă şi un kilogram de pâine şi avea tot dreptul să recupereze ce pierduse, dar al naibii să fie dacă o să dea vreo explicaţie. Existenţa este propria sa justificare, nevoia este justă. Era doar un odonian, lăsa sentimentul de vină pe seama profitorilor.

Se aşeză la o masă singur, dar Desar i se alătură imediat, zâmbind, privind către el, sau poate dincolo de el, cu ochi tulburători, impenetrabili.

— Plecat, o vreme, începu Desar.

— Muncă la fermă. Şase decade. Ce-a mai fost pe-aici?

— Slab.

— Va fi şi mai slab, spuse Shevek lipsit de convingere, pentru că mânca, iar mâncarea avea un gust nemaipomenit de bun.

"Frustrare, anxietate, foamete", parcă îi spunea partea frontală a creierului, sediul inteligenţei; dar partea dinapoi, ghemuită într-o profundă revoltă în profunda întunecime a craniului, spuneam "Acum, mâncare! Acum, mâncare! Bine, bine!"

— Văzut Sabul?

— Nu, am venit târziu, azi noapte, răspunse el ridicând privirea spre Desar şi adăugă cu o indiferenţă forţată. Takver a căpătat o repartizare pentru foamete. A trebuit să plece acum patru zile.

— Am auzit, răspunse Desar, dând din cap cu o indiferenţă sinceră. Ai auzit de reorganizarea Institutului?

— Nu. Ce se întâmplă?

Matematicianul îşi întinse mâinile lungi şi subţiri pe masă, privindu-le. Era întotdeauna cu limba legată şi telegrafic. Adevărul este că era bâlbâit, dar dacă era vorba de o bâlbâială verbală sau morală, Shevek încă nu se lămurise. Aşa cum îi plăcuse dintotdeauna de Desar fără a şti de ce, existau momente când îi displăcea intens, din nou fără a şti de ce. Era o anumită viclenie în expresia gurii lui Desar, în privirea lui plecată, ca privirea plecată a lui Bunub.

— Zgâlţâială. Reduceri până la personalul funcţional. Shipeg e pe-afară.

Shipeg era un matematician de o prostie notorie care izbutise întotdeauna, prin linguşirea continuă a studenţilor, să-şi asigure, în fiecare trimestru, un curs la cererea studenţilor.

— Expediat. La vreun institut regional.

— Va face mai puţin rău prăşind holumul de pământ, comentă Shevek.

Acum, când era hrănit, i se părea că la urma urmei seceta ar putea fi de folos organismului social. Priorităţile erau din nou limpezi. Slăbiciunile, punctele slabe, punctele bolnave vor fi toate îndepărtate, organele leneşe vor fi readuse la funcţionarea deplină, excesul din organismul politic va fi eliminat.

— Pus o vorbă pentru tine. Întrunirea de la Institut, continuă Desar ridicând privirea, dar fără a întâlni, pentru că nu putea întâlni, privirea lui Shevek. În timp ce acesta vorbea, deşi încă nu înţelegea sensul vorbelor sale, Shevek îşi dădu seama că Desar minte. Desar nu pusese o vorbă bună pentru el, ci o vorbă împotriva lui.