— O să-mi amintesc de asta!

—  Atunci vă fac o altă propunere, pentru că nu voiţi să vă predaţi, zisei eu. Puneţi la adăpost pe cele trei fete ale noastre, cît şi pe sora dumneavoastră şi pe domnişoara Ducher, de exemplu pe vîrful muntelui de colo…

— Nici vorbă nu poate fi despre aşa ceva! Sora mea nu este fricoasă şi nici Mad, şi dacă celelalte sînt omorîte puţin îmi pasă. Voi găsi eu altele după victorie; pe sora dumneavoastră de pildă…

Se pomeni la pămînt, cu faţa învineţită. Michel fusese mai prompt decît mine. Se ridică.

— Ai lovit un negociator, zise el, livid.

— Dumneata nu eşti un negociator, ci un măgar. Haide, şterge-o!

Fu recondus manu militari. Abia trecuse de creastă că ne sosi şi al doilea camion. Caprele de lansare fură montate în mare grabă.

— Peste zece minute deschidem focul, zise Beuvin. Ce păcat că nu avem un punct de observaţie!

— Şi muncelul acela de colo, zisei eu arătînd înspre o ridicătură înaltă de vreo cincizeci de metri, situată cam la o sută de metri în spatele nostru.

— Se află sub focul inamicului.

— Da, dar de acolo trebuie să se vadă chiar şi castelul. Eu am ochi buni şi văd excepţional de departe. Mă duc eu acolo şi iau cu mine şi telefonul. Firul pare îndeajuns de lung.

— Merg şi eu cu tine, zise Michel.

Plecarăm amîndoi, desfăşurînd firul. La jumătatea drumului, o bubuitură bruscă şi sfărîmături de pietre ce zburau în toate părţile ne dete de veste că fusesem reperaţi. Ne trîntirăm la pămînt, şi tîrîndu-ne, înconjurarăm colina urcîndu-ne pe versantul adăpostit.

Ajunşi sus, vedeam foarte bine liniile inamice. Micul fortuleţ al mitralierei grele era legat cu spatele frontului printr-o tranşee, şi flancat de cuiburi de puşti-mitraliere. Ici, colo, gropi în care se mişcau oameni.

— După spusele croitorului, ei ar avea doar 50-60 de oameni. Dar judecînd după sistemul lor de fortificaţii, ei trebuie să fie cu mult mai numeroşi, îmi atrase atenţia Michel.

Cam la vreun kilometru depărtare în linia dreaptă, în luminişul pajiştei, la jumătatea pantei se înălţa castelul. Nişte mici forme negre, oamenii, se zăreau intrînd şi ieşind.

— Ce păcat că Vandal şi-a spart binoclul!

— Of! Şi din păcate nu mai avem decît telescoape. Sînt puternice, dar greu de mînuit!

— Ia stai, ar fi trebuit să demontez un mic "cercetător".

— Ai tot timpul să o faci. M-aş mira să putem cuceri castelul astăzi!

"Alo! Alo! se auzi o voce nazală la telefon. Peste un minut, deschidem focul asupra castelului Observaţi!"

Aruncai o privire asupra taberei noastre. Jumatate din oameni se desfăşurau în tiraliori, exact în spatele crestei. Alţii erau ocupaţi în jurul catapultelor. Estranges şi cu unchiul meu reglau cu minuţiozitate batiurile aruncătoarelor de rachete. Camioanele plecaseră din nou.

La orele 8 şi 30 precis, şase ţîşnituri de foc porniră din întăriturile noastre.

Ele urcară în sus, lăsînd o dîră de fum, care se risipi apoi. Rachetele îşi consumaseră încărcătura lor propulsivă. 6 mici fulgere se aprinseră pe peluza castelului şi se transformară în 6 noruleţi de fum. După cîteva secunde ne parveniră şi detunăturile lor seci.

— Prea scurtă cu 30 de metri, semnalai eu.

Acolo, 4 forme negre apăruseră pe treptele scării albe de la intrare.

Din nou, 6 rachete îşi luară zborul. De data aceasta, ele loviră drept la ţintă. Una din ele explodă în plin la intrarea castelului şi micile forme negre căzură la pămînt. Trei se ridicară clătinîndu-se şi tîrîră pe cea de a patra înăuntru. Una dinitre rachete dispăru printr-o fereastră. Celelalte se izbiră de zid, fără să producă prea mari stricăciunii după cît se părea.

— Ţintit, strigai eu.

Una după alta, l8 rachete se răspîndiră; una dintre ele lovi automobilul lui Honneger, în dreapta casei, şi-l incendie.

— Stop pentru rachete, telefona Beuvin. Observaţi efectul catapultelor.

Trei încărcături zburară. Ele căzură foarte aproape de fortuleţul mitralierei, dar fără să-l atingă.

— Puţin prea lung, semnală Michel.

Îl trîntii la pămînt. Căci neputînd ţinti în oamenii noştri ascunşi în dosul crestei, mitraliera şi puştile-mitraliere trăgeau acum asupra noastră. Timp de cîteva minute, nu cutezarăm să mişcăm, deasupra noastră vîjîia o ploaie de gloanţe ce şuierau. Obuzele de 20 mm răscoleau pămîntul puţin mai jos de noi.

— Din fericire nu au obuze fuzante.

— Va trebui să amenajăm acest post de pîndă. Hai să coborîm puţin.

Mitraliera încetă de a mai trage, puştile-mitraliere tăcură.

— Tir de hîrţuială pe teritoriul inamic, observaţi.

Rachetele loviră la întîmplare pămîntul, sau dispărură între brazi, fără alt rezultat vizibil decît incendierea unui stog de paie.

Împuşcăturile reîncepură, dar de data aceasta ele vizau creasta.

Unul din oamenii noştri, rănit, se lăsă să alunece în josul pantei. Un alt camion sosise aducînd rachete de un calibru mai mare. Massacre coborî din camion.

— Atenţie la trageri cu catapultele!

De data aceasta o încărcătură explodă în plin pe fortuleţul inamic. Se auziră ţipete de durere, dar mitraliera îşi continuă tirul.

— Superioritatea armelor cu tirul curb asupra celor cu tirul drept pentru războiul de tranşee, remarcă Michel. Mai curînd sau mai tîrziu, tot le vom dărîma cocioaba, iar ei nu ne pot face nimic.

— Mă întreb de ce oare nu vor fi ocupat ei creasta?

— Prea lesne poate fi încercuită. Uite, ce-ţi spuneam! "Atenţie în stînga, telefonă el. Şase oameni se tîrăsc pe acolo!"

Patru oameni din gardă se duseră înspre locul ameninţat. Vîrful crestei, bătut de focul armelor automate, nu mai putea fi ţinut de noi, şi taica Boru se repliase de acolo cu oamenii lui. Din tranşeele inamice apărură vreo treizeci de oameni. Alergară şi se ascunseră.

— Atac din faţă !

În partea stingă, împuşcăturile şi începuseră sa pocnească. Beuvin lăsă pe inamic să se apropie pînă la cincisprezece metri, apoi dădu ordin să fie aruncate grenadele. Tuburile de fontă umplute cu explozivi îşi împliniră bine rolul. Unsprezece morţi sau răniţi rămaseră pe teren, înainte ca inamicul să se fi retras, Winchesterul lui moş Boru făcu şi el încă două victime. În flancul stîng, am avut noi un mort şi doi răniţi, iar inamicul trei morţi şi un rănit care fu făcut prizonier. El avea braţul drept complet ciopîrţit de alice şi muri în timp ce Massacre încerca să-i oprească hemoragia cu un pansament strîns.

Timp de un sfert de oră, catapultele nu încetară nici o clipă! La a douăsprezecea tragere, o încărcătură căzu în cuibul mitralierei, reducînd-o definitiv la tăcere. Trei puşti-mitraliere din cele patru ale lor fură scoase din luptă şi cea de a patra se blocase fără îndoială, căci ea încetă de a mai trage. Oamenii noştri atacară, şi cu preţul a doi răniţi cuceriră liniile inamice, făcînd şi trei prizonieri. Ceilalţi reuşiră să fugă.

În timp ce trupele noastre de recunoaştere mergeau cu prudenţă tot înainte, noi împroşcarăm castelul cu rachete. Vreo zece din aceste lovituri îşi atinseră ţinta. Plin de curiozitate, urmării traiectoria primelor şase din modelul cel mare. De data aceasta, zidurile cedară şi o aripă se nărui.

Un rapid interogatoriu luat prizonierilor ne informă asupra fortelor inamicului. Pierderile lui erau de l7 morţi şi 20 de răniţi. Mai rămăseseră ca apărători la castel cam vreo 50 de oameni. Prima noastră victorie ne aducea două puşti-mitraliere, o mitralieră de 20 mm intactă şi muniţii din belşug. Mica noastră armată, începînd din acea clipă, încetă de a mai fi considerată drept o glumă. Aşteptînd întoarcerea celor plecaţi în recunoaştere, continuarăm să lovim castelul în care izbucni un incendiu.

Oamenii noştri se întoarseră în sfîrşit din recunoaştere.

Cea de a doua linie a inamicului, situată la 200 de metri de castel, se compunea din tranşee, cu trei mitraliere şi un oarecare număr de puşti-mitraliere. Taica Boru, după ce ne raportase acestea, adăugă: