Ne reîntoarserăm în sat triumfători. Gărzile cîntau, şi deoarece erau muncitori, cea mai mare parte dintre ei intonau imnuri revoluţionare. Michel şi cu mine răcneam cît ne ţinea gura aria trompetelor din Aida, în chipul cel mai zgomotos posibil. Dar veştile rele pe care ni le comunică Louis răciră puţin frumosul nostru entuziasm.
IV
VIOLENŢE
O recunoaştere efectuată de doisprezece a omeni de ai noştri din gardă în direcţia castelul fusese primită de cei de acolo cu rafale de mitralieră de 20 mm. Un proiectil neexplodat era dovada acestui calibru.
— Faptul este de netăgăduit, zise Louis. Acesti scîrbavnici au un armament mult mai puternic decît al nostru. Împotriva acestuia — el arătă obuzul — puştile noastre de iepuri sau o sarbacană… Noi avem o singură armă serioasă: Winchesterul lui taica Boru.
— Şi două mitraliere, spusei eu.
— Bune pentru lupta de la treizeci de metri! Şi cîtă muniţie ne-a mai rămas oare pentru ele? Totuşi nu-i putem lăsa să-şi facă de cap! De fapt Michel, să ştii că sora dumitale nu este în siguranţă la Observator!
— Ah! Măgarii! Dacă ar îndrăzni…
— Vor îndrăzni, prietene! Noi avem cam vreo 50 de oameni înarmaţi ca vai de lume şi cartuşi puţine. Iar ei sînt 60 şi foarte bine înarmaţi. Mai avem de luptat şi cu hoiturile astea de caracatiţe pe deasupra. Ah! Dacă Constant ar fi fost aici!
— Despre cine vorbeşti?
— Despre Constant, inginerul care se ocupa de rachete. Ah! Aşa e, tu nu eşti la curent cu această chestiune: printre multiple alte lucruri, uzina trebuia să fabrice şi arme — rachete pentru avioane. Avem un lot întreg din aceste rachete, dar numai corpurile metalice, nu şi încărcăturile lor. Oh! cu siguranţă că trebuie să se găsească la laboratorul de chimie cu ce să le încărcăm, dar ne lipseşte personalul în stare să o facă.
Îl apucai de mîini şi îl învîrtii într-o horă nebunească.
— Louis, prietene, sîntem salvaţi! Ştii că unchiul meu a fost maior în rezervă, la artilerie?
— Ştiu, şi ce-i cu asta? Doar nu avem tunuri!
— Ei bine, află că el şi-a făcut ultima concentrare la aruncătoarele de rachete antiaeriene! Şi este la curent perfect cu toată această chestiune! Totul va merge bine dacă avem cu adevărat şi produsele chimice necesare. El şi cu Beuvin îşi vor asuma această sarcină. La nevoie, cred că am putea face rachetele să acţioneze şi cu praf de puşcă negru, pentru ceea ce vrem să facem cu ele!
— Bun, dar asta ne va întîrzia cu zece pînă la cincisprezece zile. Şi în acest timp…
— Aşa e, în acest timp, trebuie să le dăm de lucru. Aşteaptă numai puţin.
Alergai la spital, unde fratele meu era pe cale de vindecare completă, ţinîndu-i tovărăşie lui Breffort.
— Ia spune, Paul, ai putea tu să ne reconstitui o catapultă romană?
— Desigur, e foarte uşor. Dar de ce?
— Ca să atacăm cu ele castelul. Şi pînă la ce distanţă le poţi tu face să tragă?
— Oh! Totul depinde de greutatea pietrelor pe care dorim să le aruncăm. De la treizeci la o sută de metri, cu uşurinţă.
— Bun, desenează imediat planurile.
Mă reîntorsei la Louis şi la Michel şi le expusei planul meu.
— Nu e rău, zise Louis, dar totuşi, o sută de metri sînt numai o sută de metri, şi o mitralieră de douăzeci, bate mult mai departe.
— Lîngă castel este o adîncitură la care se ajunge pe un drum îngust, dacă-mi amintesc bine. Totul este să instalăm catapulta în această adincitură.
— Dacă am înţeles bine, zise Michel, tu vrei să arunci asupra lor încărcătură cu explozivi şi fier. Dar unde vei găsi explozivii?
— Avem trei sute de kilograme de dinamită în cariera de piatră. Tocmai fusese aprovizionată înainte de cataclism.
— Dar numai cu asta nu vom putea cuceri castelul, zise Michel, clătinînd din cap.
— Nici nu avem această intenţie! Trebuie numai să cîştigăm timp şi să-i facem să creadă ca ne risipim muniţiile în atacuri neînsemnate. În acest timp, rachetele vor fi gata.
Şi îi explicai lui Michel ceea ce îmi spuses Louis.
Din ordinul Consiliului, Beuvin trimise patrule, care să sondeze apărarea inamicului. Aceste patrule trebuiau totodată să ne semnaleze şi eventuala reîntoarcere a hydrelor. Patrulele fuseseră înzestrate şi cu un mic post de radio, realizat de Estranges în timpul liber. Apoi începurăm să construim o catapultă. Un frasin tînăr fu sacrificat şi transformat în resort. Batiul fu construit şi catapulta fu încercată cu blocuri de stînci. Bătaia se dovedi satisfăcătoare.
Mica noastră armată sub comanda lui Beuvin o porni spre castel, cu trei camioane şi cele trei tractoare care remorcau catapultele. Timp de opt zile, nu avură loc decît hărţuieli. Uzina lucra cu febrilitate. În cea de a noua zi mă dusei pe front cu Michel.
— Ei bine, ne întrebă Beuvin, sînt gata?
— Primele rachete vor fi aci astăzi sau mîine răspunsei.
— Uf? Acum pot să vă spun că nu eram liniştit de loc. Dacă le-ar fi dat prin gînd să iasă să ne atace…
Ne duserăm la avanposturi.
— De cum trecem creasta, ne spuse taica Boru, care în calitate de fost subofiţer, veteran din razboiul l939 — l945, comanda avangarda, cădem sub focul mitralierelor lor. După cîte ştim, ei au patru: două de 20 mm şi alte două de 7,5 mm probabil. Mai au de asemenea şi puşti-mitraliere.
— Cu o bătaie mai lungă decît aceea a catapultelor noastre?
— N-am încercat să ajungem pînă la ele. Ne-am ferit cu mare grijă de a le dezvălui bătaia exactă a armelor noastre, zise Beuvin,
— Dar de cealaltă parte a castelului?
— Şi-au fortificat terenul cu trunchiuri de copăci. Ceva mai mult, drumul este în bătaia focurilor lor. Imposibil să aducem pe acolo armament greu.
— Să aşteptăm.
Tîrîndu-ne, ne duserăm pînă sus pe creastă. O mitralieră grea ţinea creasta sub focul ei.
— Am putea încerca să lovim această mitralieră, zise Michel.
— Da, dar nu îi vom ataca decît atunci cînd rachetele ne vor fi sosit aici. În zorile albastre de mîine, cred!
La momentul indicat, un camion sosi din sat, aducîndu-i şi pe unchiul meu, pe Estranges şi Breffort. Ei descărcară din camion mai multe lăzi.
— Iată aici grenade, zise Estranges. Ele erau făcute dintr-un tub de fontă pe care era montat un detonator.
— Şi iată şi rachetele, zise unchiul meu, Le-am încercat. Bătaie: 3 km 500. Precizie destul de bună. Capul lor conţine un kilogram de sfărîmături de fontă şi cantitatea necesară de T.N.T. Un alt camion ne urmează, aducînd caprele de lansare şi alte lăzi cu încărcătură. Avem în total 50 de rachete din acest model. Acum fabricăm altele şi mai puternice.
— Ehei! zise Beuvin. Artileria noastră se îmbogăţeşte.
Pe cînd spunea acestea, unul din oamenii noştri coborî panta.
— Aceia flutură un drapel alb, ne spuse el.
— Se predau? zisei eu, neîncrezător.
— Nu, parlamentari.
— Răspunde-ţi-le, le porunci Beuvin.
Dinspre inamic, un om se ridică şi înaintă, fluturînd o batistă. Taica Boru trimise să-l întîmpine la jumătatea drumului, în ţara nimănui, şi ni-l aduse. Era chiar Charles Honneger în persoană.
— Ce doriţi? întrebă Beuvin.
— Să vorbesc cu şefii dumneavoastră.
— Sîntem aici patru din Consiliu.
— Pentru a evita vărsarea de sînge zadarnica noi vă propunem următoarele: să vă dizolvaţi Coisiliul. Să predaţi armele, şi noi să prelum puterea. Nu vi se va face nici un rău.
— Da, voiţi să ne coborîţi la starea de sclavagism, zisei eu. Iată şi contrapropunerile noastre. Ne redaţi pe tinerele fete răpite de dumneavoastra. Depuneţi armele. Oamenii dumneavoastră vor fi puşi sub supraveghere, iar dumneata şi tatăl dumitale veţi fi băgaţi în închisoare pentru a fi judecaţi.
— Ei, dar ştiţi că nu vă lipseşte îndrăzneala! N-aveţi decît să ne atacaţi, cu rablele voastre de vînătoare.
— Vă avertizez, zise atunci Michel, că dacă veţi fi învinşi şi vom avea morţi dintre ai noştri, veti fi spînzuraţi!